Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici. | Lance la Să mori ucis de tocul unei… |
 | Kornnn13 la Ilarion și conexiunea parasoci… |
 | Ilarion și conexiune… la Dialogurile ilarionice |
| Ilarion și conexiune… la Dl. Lică şi dl. Smart TV |
Vedere din Hunedoara. Castelul Corvinilor văzut noaptea. Pe vremea când făceam popas la poalele lui, la mijlocul turelor de jogging, nu era luminat. Dar lună plină am prins. Foto: Călin Hera
… pe vremea aia nu se inventase joggingul, ca sport de masă. Cel puțin, nu în România. În orice caz, nu la Hunedoara. Nu l-am inventat nici eu sau prietenii mei, iar ceea ce făceam noi atunci nu era jogging, era altceva. Oricum, ceva cu care am rămas.
– Cum ai spus?
– Am spus Safecap Investments Limited.
– Sună ciudat. La început sună ciudat, apoi te dumirești un pic, e ceva cu investiții, apoi e chestia aia cu „limited”. Asta înseamnă că e un fel de SRL?
– E ceva mai mult decât atât. Și, da, se ocupă de investiții.
– Și cum ai ajuns tu la ăștia?
– Din aproape în aproape am ajuns. Știi că aveam eu un fix cu tranzacționările Forex, cu piețe de capital, bursă, nebunii din astea. De când cu moștenirea de la Tanti. La un moment dat, dându-mă eu pe internet, am aflat de Safecap Investmens LTD. Știi ce m-a atras la ei?
– Ce te-a atras la ei? Dar mai întâi, ce înseamnă că „te-a atras”? Aveți o relație, ca să zic așa?
Să vezi, fată, avea o garnitură de pat incredibil de frumoasă, îi zice Tanti Ani doamnei Protopopescu. Dacă ar trebui să respectăm adevărul până și într-o ficțiune, ne-ar fi greu să considerăm că doamnei Protopopescu, bunică respectabilă, i-ar putea spune cineva „fată”. Uite însă că Tanti Ani poate. Se știu de când erau amândouă aproape fete, adică proaspăt căsătorite și abia mutate în blocul de opt etaje pitit îndărătul blocurilor de zece. Așa că Tanti Ani își permite să îi spună doamnei Protopopescu „fată”; în felul ăsta, se simte și ea mai tânără.
Dl. Lică s-a trezit la ora 4.23 dimineața în sunetul strident al telefonului. „A murit Tanti”, atât a reținut. Nici după ce s-a dezmeticit nu și-a dat seama de care tanti era vorba și nici vocea care îl anunțase nu dibuise a cui era – deși nu credea s-o uite vreodată. Abia spre prânz, la al doilea telefon, a realizat că o mătușă a Fostei, pe care n-o văzuse de ani buni, trecuse la Domnul. A spus o rugăciune în gând, pios fiind, apoi și-a văzut de treabă. După-amiază, i-a telefonat din nou Fosta. „Trebuie să mergem la înmormântare. Tanti a ținut foarte mult la tine”. Testamentul scris de mâna sigură a lui Tanti demonstra asta: bătrâna îi lăsa domnului Lică o sumă frumușică (cash) și mulțumiri pentru lungile discuții și clipele minunate petrecute în casa de la țară (unde îi plăcea să meargă împreună cu Fosta și să se bucure de găzduire aleasă, simplitate, bun gust și liniște. Ciudat, nimeni nu a contestat prezența generoasă a domnului Lică în testamentul lui Tanti. Se întâmpla fix în urmă cu un an, dar abia de două săptămâni dl. Lică a putut avea acces efectiv la bani. Inițial, a vrut să-i dea puținelor rude rămase în viață, dar își primise fiecare partea. A vrut să-i dea Fostei. „Sunt pentru tine. Tanti a vrut anume să faci cu ei ceva ce n-ai mai făcut niciodată, pentru că uneori ești prea prudent, prea calculat, prea cumsecade”, i-a spus Fosta. Ilarion l-a convins să facă ce a dorit răposata. Așa a ajuns dl. Lică să se intereseze de tranzacțiile Forex (o chestie care i s-a părut întotdeauna a fi păsărească pură). Doar două cuvinte legate printr-un punct îți spun, trade.com – a fost comentariul ușor amuzat al Inginerului, bucuros că dl. Lică i-a cerut sfatul.
Septimiu numără banii, apoi îi bagă în portofel. Își face câteva calcule în gând. Cu ceea ce îi rămâne după tura asta, poate să-și cumpere costum de ginere. Din tura precedentă, a pus bani deoparte pentru rochia Lilianei. Îi e dor de Liliana, ar vrea să o aibă acum cu el, în cabină, să-i povestească despre locurile prin care trec, să claxoneze de bucurie că sunt împreună. Liliana îl așteaptă acasă. Ar fi fost o prostie să îl însoțească acum. Medicul a spus că trebuie să stea cuminte, să nu facă prostii. E în luna a șaptea, gata cu gluma. Se vor căsători anul viitor pe vremea asta. Până atunci, va mai face ture cu firma la care lucrează. Se înțelege bine cu șefii, clienții sunt OK, oameni cu bani, firme decente, care își permit să facă mutări internaționale. Are o mașină bună, încăpătoare. E bine.
Vedere cu brazi. Foto cu telefonul: Călin Hera
Se uitau la mine ca proastele. Erau patru și cea mai curioasă avea ceva straniu în privire. Ochi sticloși, negri, ficși, fără nuanțe. Ca să vadă mai bine ce și cum, întorsese capul și mă privea așa, dintr-o parte. Eram Intrusul și trebuia să afle rapid cum să reacționeze. Am mai făcut un pas spre ele, cu cele mai bune intenții. Pe toate patru-n brațe v-aș ține, la o adică, dar ceva mă reține – am încercat eu o rimă. Dar mințeam și ele și-au dat seama. Curcile, de ele zic. Au început să curcăiască până când a apărut, amenințător, Curcanul.
Profu’ de sport spunea că are o singură pretenție de la noi: atunci când ne va vedea pe stradă, peste ani, să-i placă mersul nostru. „Pieptul sus, spatele drept!”, era refrenul orelor de Educație fizică, asezonat cu ture de școală, mersul piticului pe terenul de handbal, sărituri de tot felul, iar ture, plus mult fotbal. Așteptam cu nesaț ultimul sfert de oră, în care jucam fotbal pe grăbite, cu poftă, partide ce se duceau târziu, în pauze, când marginile terenului se umpleau de spectatori. Ne plăcea. Azi, după mulți ani, merg OK pe stradă și, dacă e de alergat, nu mi-e rușine cu „ținuta de alergare”. Atât că nu l-am mai întâlnit pe profu’ de sport, să văd ce părere are. Ultima oară când ne-am văzut a fost într-un context mai aparte, despre care voi povesti cândva. Era cu pac! pac!.
Infograf despre campania „Cine spune că?” dedicată berii Beck’s Gold. Sursa: InfoNaiv
Mi s-a cerut să îmi dau cu părerea despre campania S.C. Bergenbier S.A. , dedicată berii Beck’s Gold, o băutură despre care se spune că ar fi „mai rafinată, mai ușoara, cu doar 4% alcool, potrivită pentru toți cei care gândesc liber”.
Octavian Constantin Pătrașcu este un business developer care consideră că piața rusească este una din cele mai atractive din lume, chiar dacă legislația de acolo este într-o continuă schimbare și nu încurajează investițiile străine. Eu cred că nici Uniunea Europeană nu încurajează investițiile în Rusia, dar eu nu mă pricep, nu sunt business developer.
Tableta Samsung Galaxy Tab 4, fotografiată la magazin. Foto cu telefonul: Călin Hera
Un cititor al acestui blog m-a provocat. Îl scosesem la înaintare pe domnul Fodor, care are motivele lui pentru a face rost de o tabletă Samsung Galaxy Tab 4. Din ce mi-a povestit el, din ce mi-am imaginat eu, din una, din alta, a ieșit o poveste – pe care v-am spus-o deja.
Tabletă Samsung Galaxy Tab 4 (7.0, Wi-Fi)
Domnul Fodor are acasă un calculator vechi. Monitorul, care are afișată o fotografie cu copilul, pe când acesta era la grădiniță, ocupă jumătate din birouaș. Doamna Fodor are un laptop primit de la serviciu, pe care îl plimbă după ea toată ziua. Ăla micu’ e măricel acum și destul de nemulțumit de calculatorul vechi al lui taică-său. Ceea ce nu îl împiedică pe tânărul Fodor să se dea pe jocuri, chiar așa, mai încet, de câte ori are ocazia. Iar acum e vacanță, părinții plecați la serviciu, deci timp e berechet. Viteză nu prea e.
”Aveam chef să mă simt bine, mă poate acuza cineva pentru asta?”. Atunci când pune astfel de întrebări, Ilarion îl lasă fără cuvinte pe dl. Lică. Dar Ilarion știe că dl. Lică își găsește repede cuvintele, așa că se grăbește să adauge: ”Până la urmă, nici nu costă atât de mult. Nu fumez, nu beau, decât câte o bere, nu joc la pariuri. Sunt de condamnat?”, reia Ilarion ideea. Dl. Lică nu îl condamnă. Îl înțelege. El însuși procedează la fel, dar nu face caz din asta.
Din douăzeci de studente, cel puţin şase sau şapte propun acest subiect atunci când le cer să se gândească ce ar putea documenta pentru o investigaţie de presă sau pentru un reportaj de culoare. „M-am gândit să mă inflitrez într-un studio de videochat în Bucureşti. Ştiu pe cineva”, mi-e dat să aud.
Actriţa Ada Condeescu, pe coperta lucrării Incursiune în estetica dentară – coordonator Florin Lăzărescu. Foto cu telefonul: Călin Hera
Noapte fierbinte. Pasiune. Cei doi se mângâie, se sărută, se muşcă. Se urcă pe pereţi, nu alta. Dinţii ei albi, perfecţi, lasă pe braţul tânărului un tatuaj pe care îl va afişa, mândru, toată vara. Sau: dinţii ei galbeni, rari, se clatină în braţul lui încordat, lasă o dâră lipicioasă de salivă pofticioasă. Ce-alegi? Cercetătorii britanici, şi nu doar ei, cred că majoritatea oamenilor preferă să fie muşcaţi în timpul unei nopţi pasionale de persoane tinere, sănătoase, cu dantură perfectă. Dacă vă gândiţi la vampiri, nu citiţi mai departe. Dacă v-am aţâţat fanteziile, hm, s-au putea să rămâneţi cu primele rânduri. Dacă sunteţi în căutare de informaţii despre aparate dentare invizibile incognito, de exemplu, ei bine, am nişte linkuri interesante pentru dumneavoastră.
Cauciucuri de tractor. Sursa: acvila-romania.ro
Înainte de a fi atârnate de crengi groase, pentru legănat, aruncate cu cap prin curte, să reazeme una-alta, tăiate pe din două, să aibă din ce bea apă găinile sau golite de camere, pentru folosit în partidele de scăldat, cauciucurile de tractor însoţesc omul şi maşina pe ogoarele patriei, îşi fac, altfel spus, treaba cu sârg. Asta, dacă-s bune şi nu bubuie când ţi-e lumea mai dragă.
Două fleici, care avuseseră parte de experienţe frumoase de-a lungul unor vieţi deloc banale s-au întâlnit într-un frigider oarecare. Trecuseră mulţi ani de când se văzuseră ultima oară şi îşi pierduseră speranţa că s-ar putea vreodată să se reîntâlnească, aşa că s-au mirat foarte tare când, după ce au trecut împreună printr-un deloc sofisiticat proces de decongelare, au conştientizat că, iată, se află una în faţa celeilalte (vorbim, se înţelege, de două fleici cu conştiinţă de sine). După ce a trecut supriza revederii şi au început să se adapteze la temeperatura camerei, cu puţin înainte de începerea unui sofisticat proces de fezandare în bere nefiltrată, uneia dintre fleici i-a venit o idee. Este vorba de o problemă care o preocupa de mult timp, una căreia credea că nu-i va mai afla niciodată răspunsul. Despre ce era vorba?
Hai să mergem în parc. Pentru fetița cu două codițe împletite, care îi saltă de zor (fiindcă nu stă o clipă locului), în parc înseamnă la locul de joacă. ”Pa’c” a fost primul cuvânt pe care l-a rostit, după clasica serie mama-tata-apa-pipi-caca. Încă de când era mică și abia începea să silabisească, ieșirea în parc este probabil cel mai plăcut moment al zilei. Ar fi stat ore în șir să se dea în leagăn, acolo, în parc. ”Hinta palinta, moșul cu plăcinta”, cum îi cânta taică-său, care, fiindcă îi plăcea fetiței, inventase strofe noi: ”Hintuța palintuța, moșul cu plăcintuța”, ”Hintuța palintoaia, moșul cu plăcintoaia” și așa mai departe.
Dale europav. Sursa: europav.ro
Ilarion s-a ales cu o moștenire: o casă la țară, pe care o amenajează în secret, sub atenta îndrumare a domnului Inginer. L-a abordat discret într-o dimineață de weekend, când doamna expert PR era la spa. ”Am nevoie de un sfat”, i-a spus. Domnul inginer l-a ascultat cu atenție. ”Va fi cam scump, dar dacă o luăm pas cu pas, o scoatem la lumină”. Au făcut un plan. Primul lucru din plan a fost o vizită la fața locului. Au hotărât că în primul rând trebuie dărâmate toate maghernițele. ”Doar nu te apuci să crești șobolani”, i-a zis. ”Casa ar trebui data jos și făcută alta, dar mai poate sta în picioare. Hai să ne concentrăm asupra curții, să aerisim, să poți veni aici sâmbăta, să faci un grătar, să bei o bere, să stai de vorbă la umbra, să asculți cum răsar stelele”. Ilarion nu știa că domnul inginer poate avea exprimări poetice. Dar și-a dat seama că are dreptate. A tocmit niște băieți din sat, care i-au aerisit proprietatea. Apoi, înainte de a trece la următorul pas, i-a spus domnului inginer că fixul lui e să aibă gazon, mult gazon și un pavaj elegant. În acest moment al discuției, domnul inginer i-a recomandat pavele la preț bun. Știa el pe cineva care le încercase și era mulțumit.
Pe undeva pe aici ar putea fi însuși Ilarion. Sursa: apt.ro
Tanti Ani reușește cu greu să stea deoparte de bârfele din bloc. Adică nu stă chiar deoparte, dar măcar nu poartă vorba; doar își notează în gând ceea ce aude. Uneori scuipă în sân, alteori dă neîncrezător din cap, dar rareori intervine în discuții. Ieri după-masă nu s-a putut însă abține. Colegele de palier îl luaseră la tocat pe Ilarion, care, de când l-a lăsat nevasta și are singur grijă de Sebi, Ilarion pare mai tânăr, mai în formă. ”Asta n-ar fi nimic, a zis Tănțica, s-au mai văzut cazuri, dar eu cred că a intrat într-o bandă din aia de dă spargeri. Nu-l vezi că nu pleacă la serviciu dimineața, n-are de unde se întoarce, și totuși are întreținerea plătită la zi, mașina la scară, și-a luat plasmă, cară zilnic plase de la Mega, ce mai, îi merge bine. Da’ de unde bani?”, a făcut femeia, punându-și mâinile în poală, triumfător. ”De unde, de neunde, da’ să știți că Ilarion nu fură, asta știu sigur!”, s-a trezit Tanti Ani că spune. ”Payroll!”, și-a întărit ea spusele, apoi s-a corectat: ”Am vrut să zic parol!”, și a râs, stingher. Uneori mai greșea câte un cuvânt. De obicei, atunci când voia să fie mai elocventă.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 