În vârful dâmbului de lângă tereasa cabanei, băieţelul în vârstă de șase ani pare foarte mândru că, în sfârşit, e mare: are bocancii bine cremuiți, daţi cu slănină şi lustruiţi, cu şireturile legate zdravăn. Monitorul lui personal de schi (așa i s-ar zice astăzi), Ștefan F., salvamontistul, i-a fixat bocancii pe schiurile roşii, din lemn, fără canturi, uşoare. Tata stă deoparte, la fel de emoţionat precum fiul.
Dor de Retezat, cu Remus Suciu
Dor de Retezat. Remus Suciu știe cum să atingă inima. Ar putea fi un bun lunetist. A ales să fie un bun fotograf. Îi mulțumesc pentru asta.
Ziua cârtiţei
Ziua Cârtiţei (Groundhog Day, 1993) este un film la care m-am uitat mereu şi mereu cu plăcere. În film este vorba despre un prezentator al emisiunii meteo trimis să facă un reportaj de la un festival local prilejuit de apariţia la lumina zilei a unei rozătoare care iese din hibernare în aceeaşi zi, an de an. Localnicii folosesc acest pretext ca să spună cum va fi vremea, în funcţie de apariţia rozătoarei, şi să-i tragă un chef straşnic. Pentru prezentatorul meteo e, deja, o plictiseală, fiindcă mai făcuse transmisii asemănătoare şi în anii precedenţi, patru la număr. Atât că, de data asta, i se întâmplă ceva ciudat: dimineaţa se trezeşte în ziua de ieri, a Cârtiţei, ale cărei întâmplări le repetă apoi, la nesfârşit. Ceea ce e amuzant o vreme, pentru că îi permite să facă mici modificări în program, în propriul avantaj (găsiţi trailerul filmului mai jos).
Apa noastră cea de toate zilele
Ştirea că NASA a găsit pe Marte apă lichidă (e drept, cam sărată) reprezintă probabil descoperirea secolului. Este nevoie oare de un argument mai bun care să demonstreze cât de importantă e apa noastră cea de toate zilele? Depinde la ce te raportezi.
Rădăcini flămânde în munții Retezat
L-am întâlnit în apropiere de cărarea dintre Poiana Pelegii și lacul Bucura (marcaj comun cruce roșie, bandă albastră). Și mi-a plăcut cum s-a forțat să trăiască, deși conul care a fost la început nimerise prost, într-o crăpătură de stâncă. Pe piatră seacă.
Munții Retezat la pas. De la Poiana Pelegii spre lacul Bucura și înapoi
Am căutat cea mai bună cale pentru a ajunge cel mai mult în inima Munților Retezat în cel mai scurt timp, cu cel mai mic efort. Am fost nevoit să fac asta din mai multe pricini, asupra cărora nu insist. Am ales intrarea prin Poiana Pelegii, unde se poate ajunge cu mașina mică, urcând de la Brazi de-a lungul Râului Mare până la lacul de acumulare / Gura Apei, apoi la stânga, spre Rotunda, cu trecere pe la Punctul de control, unde e o barieră și ai de plătit o taxă. Costă 10 lei / persoană adultă, plus 7 lei / mașină. E bine să te întorci până la 21.00, altfel îți petreci noaptea la barieră.
Prima mea lecţie de schi
În vârful dâmbului de lângă tereasa cabanei, băieţelul în vârstă de șase ani pare foarte mândru că, în sfârşit, e mare: are bocancii bine cremuiți, daţi cu slănină şi lustruiţi, cu şireturile legate zdravăn. Monitorul lui personal de schi, Ștefan F., salvamontistul, i-a fixat bocancii de schiuri. Schiuri roşii, din lemn, fără canturi, uşoare. Tata stă deoparte, la fel de emoţionat precum fiul.
Probabil cea mai bună zmeură din jurul Bucureștiului
Cea mai bună zmeură am mâncat-o, nu e niciun secret, pe coclauri. Prin văi de intrare în Munții Retezat sau sus, în zone defrișate, unde zmeura este mică și atât de parfumată. La întrecere cu Moș Martin (nu odată!), care era mereu mai harnic – nu am avut parte de întâlniri periculoase, nici măcar schimbul de priviri din Munții Vrancei nu a fost periculos, ne despărțea un pârâu. Dar asta e altă poveste.