Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici.| Mersul lucrurilor |… la A venit PArza | |
| Calul moralist | mee… la Solidar cu cel mai bun prieten… | |
 | La Odeon! | Despre O… la Dacă Pergolesi ar fi avut… |
| PAct | meetSun.ro la Votaţi statuia preferată |
Fazil Say prinde sunetul perfect la Festivalul George Enescu. Foto: Vlad Eftenie
Dl. Lică are un obicei vechi: cumpără mereu câte două bilete la film, teatru sau concert, deși e foarte singur de când a plecat Fosta. În ziua spectacolului, oferă biletele cuiva sau își cheamă vreun prieten să îl însoțească. Ieri l-a luat cu el pe Ilarion, care avusese o zi proastă: i se stricaseră mașina de spălat, mașina de gătit și mașina parcată în fața blocului.
Vedere din București. Fotografia zilei la Festivalul George Enescu: Kristjan Järvi și Sarah Chang dezlănțuiți. Sursa: festivalenescu.ro
Festivalul George Enescu 2015 s-a instalat deja în atmosfera culturală a Bucureștiului, ceea ce face canicula mai ușor de suportat. Cel puțin așa îmi place să cred. Prima ieșire în lume a avut loc sâmbătă, când vedetele zilei întâi, diriorul Kristjan Järvi și pianista Sarah Chang au avut câteva intervenții foarte amabile la adresa României culturale, a personalității lui George Enescu și a Festivalului.
Sarah Chang, în deschiderea Festivalului George Enescu, cu Orchestra Română de Tineret. Duminică, 30 august 2015. Sursa: festivalenescu.ro
Mâine începe. În forță și frumos, cu excelenta Orchestră Română de Tineret, dirijată de Kristjan Järvi. Celor care au bilete, felicitări! Îi așteaptă o seară mare. Celor care nu au bilete, un regret: o vor rata pe violonista Sarah Chang, care a cântat cam peste tot pe unde contează. A pornit-o pe acest drum devreme – a debutat la vârsta de opt ani cu New York Philharmonic.
Evenimentele se derulează cu repeziciune. Cu cât sunt mai importante, cu atât nerăbdarea lor e mai mare. Pentru că evenimentele cu adevărat importante au viaţă proprie. Au sentimente, dorinţe şi nerăbdări. Subjugă. Cer totul, oferind totul. E ca o poveste de dragoste cu totul specială. Aşa definesc eu evenimentul numit Festivalul George Enescu.
Fazil Say într-un moment de extaz muzical. Sursa: pagina de Facebook
Anunţata şi mult aşteptata zi de 16 februarie 2015 a venit mişeleşte în Bucureşti, cu o vreme uşor ceţoasă, mai friguroasă decât ţi-ai fi dorit (după un weekend primăvăratic) şi cu ceva şchiopăituri, ca la un început de săptămână aprig.
Context în care am ajuns încă o dată la vorba strămoşilor noştri, dacii: vânzările online sunt bune, dar ce te faci dacă îţi pică netu’, curentu’ sau pur şi simplu nu poţi să fii online în ălea 10 minute când biletele la cele mai tari concerte de la Festivalul George Enescu zboară cu graţie către melomanii cu mai mare iuţeală de click? Deci, ce te faci? Că nici nu puteai să laşi o sacoşă la coadă, nu?
Concurs de recrutare colaboratori Festivalul George Enescu
Vă propun o experienţă unică: să faceţi parte din echipa Festivalului George Enescu, ediţia 2015. Fac această propunere în special tinerilor (m-aş bucura ca in această echipă să facă parte studenţi ai mei şi cititori ai acestui blog). Festivalul Enescu, în era în care se află acum, este probabil cel mai important eveniment cultural care se desfăşoară pe teritoriul României. E comparabil cu orice festival de acest fel din lume, iar cei care vin să (în)cânte la Bucureşti sunt crema-cremelor muzicii. E unic, aşa cum v-am spus.
Vladimir Jurowski – Sala Palatului, Festivalul Enescu 2013. Foto: Sergiu Iczkovits
Dirijorul Vladimir Jurowski se ţine de cuvânt. Cuvântul dat în urmă cu doi ani la Bucureşti, când a decis să includă Simfonia a III-a de George Enescu în repertoriul internaţional al London Philharmonic Orchestra.
Abonamentele la Festivalul George Enescu s-au epuizat într-o jumătate de oră. Printscreen eventim.ro
„Am reusit sa prind sector L, rand 3, central, pe A2. Hurray!”. L-am citat pe amicul meu Florin, care a reuşit să cumpere un abonament la Festivalul „George Enescu”.
Se pun în vânzare abonamentele pentru Festivalul George Enescu. Sursa: festivalenescu.ro
Veşti interesante despre un eveniment care îmi este foarte-foarte drag: Festivalul George Enescu.
Ştiu că printre cititorii acestui blog şi printre cei ai paginii mele de Facebook se află numeroşi iubitori de muzică bună, aşa că aduc mai multe detalii.
Violonistul Remus Azoriţei. Sursa foto: captură YouTube
Violonistul Remus Azoiței, laureat al ediției din 1999 a Concursului Internațional George Enescu, a declarat pentru organizatorii celei de-a XIV-a ediție a Concursului Internațional „George Enescu”, care are loc între 6 și 27 septembrie, că „fiecare moment în care un nou concurent din străinătate învață o lucrare de Enescu este o mare victorie pentru această țară.”
Fotografie-viral: stauteta care însoţeşte premiul de la PR Awards acordat OMA Vision pentru comunicarea Festivalului George Enescu. Foto (cu telefonul): Ana-Maria Ispas
Povestea unei fotografii care întrucâtva a devenit viral. Cum să nu povesteşti aşa ceva? Deci Ana a avut o idee genială. Nu ştiu dacă atunci i-a venit sau s-a gândit de mai multă vreme. N-am întrebat-o. Cred că a fost spontaneitatea de vină. E o tipă spontană. A aşezat statueta pe afiş. Lumina era puţin cam puternică (da, se risipise ceaţa). Contrastul afiş / statuetă însă nu era cel mai bun. Aşa că a aşezat statueta pe alt afiş, cel pe fond albastru. De data asta, fiind alt arnajament, realizat în altă parte a încăperii, lumina a fost mai slabă. Bliţul s-a declanşat automat. Lumina s-a reflectat în luciul afişului. Fotografie ratată. Dar Ana, cu încăpăţânarea-i ştiută, a mai încercat o dată, de data asta fără bliţ. Telefonul ei e suficient de performant. Când am privit fotografia am văzut minunea: sloganul „Magia există” se oglindeşte în statuetă. Se poate scrie un eseu despre înţelesul acestui lucru.
Intrare în Sala Palatului. Foto: Agerpres
Am învăţat în ultimul an că libera circulaţie mai înseamnă ceva important: să poată veni şi alţii la tine acasă, în libertate şi cu plăcere. Să nu-i vânezi ca să-i jupoi, ci să le zâmbeşti şi să le oferi (primind astfel, la rândul tău). Să te bucuri pentru bucuria cu care ei primesc „ofranda” ta. Care poate fi, de exemplu, o experienţă culturală extraordinară. A fost cazul Festivalului George Enescu ediţia 2013.
George Enescu a fost cel mai important muzician român. Afirmat în prima jumătate a secolului trecut, Enescu a ales să se autoexileze în Franţa după instaurarea regimului comunist, deşi a fost îndelung curtat de autorităţi. A păstrat ceva important din ţara natală, moştenirea culturală, pe care a conservat-o şi a îmbogăţit-o, la fel ca mulţi alţi exilaţi. După mai bine de o jumătate de secol, memoria lui şi festivalul care îi poartă numele a reprezentat o fereastră larg deschisă prin care în ţara lui se respiră aer european, iar oamenii care au prins această respiraţie s-au simţit europeni, adică liberi. Schengen-ul lor a fost, în luna septembrie, oraşul Bucureşti.
Exerciţiu de etufare pe o pagină de Facebook
Domnul inginer s-a gândit să-i facă o surpriză domnişoarei asistent manager: a luat două bilete la Festivalul Enescu.
– Nu merg.
– De ce?
– Motivul e SALA.
Domnişoarei asistent manager îi place să accentueze anumite cuvinte. E atât de sexy atunci când o face încât îţi vine s-o iei în braţe şi s-o săruţi. Ceea ce domnul inginer a şi făcut, apoi a întrebat:
– Ce-are sala?
– E incredibil cum instrumentelor li se etufează armonicele, răspunde tânăra fără să mai accentueze vreun cuvânt, deşi ar fi putut.
Partituri aruncate cât colo în zona Universităţii. Foto: Călin Hera (pentru MFC)
Festvialul George Enescu 2013, Ateneul Român. Hilary Hahn, la capătul unei evoluţii care m-a mişcat. Foto: Andrei Gîndac
N-am văzut niciodată un exerciţiu de respiraţie atât de spectaculos precum a fost cel care a avut loc miercuri după-amiază la Ateneul Român. Dacă ai fi umplut cu apă sala Ateneului pe la orele 18:00 şi ai fi ţinut-o aşa timp de o jumătate nu s-ar fi înecat nimeni, deşi sala era plină de oameni. Ştiţi de ce? Pentru că oamenii ăia şi-au ţinut respiraţia
Hilary Hahn, fotografie de Michael Patrick O’ Leary
Violonista Hilary Hahn, care va concerta miercuri la Ateneul Român, alături de Camerata Salzburg, este unul dintre artiştii cărora le place să ţină legătura cu fanii lor şi să le împărtăşească gândurile prin intermediului blogului personal şi al reţelelor sociale. Pentru Hilary Hahn, este important să se ştie făcând parte din Cetate, o cetate care numără şapte miliarde de oameni.
De exemplu, Hilary Hahn îşi invită fanii să-i aducă, după concerte,
Fazil Say în concert la Ateneul Român, cu Lucerne Symphony Orchestra. FOTO Andrei Gîndac
Să-l vezi pe Fazil Say cântând e aproape la fel de minunat pe cât e să-l auzi cântând. Omul e un spectacol şi, chiar dacă s-a declarat ateu, cântă dumnezeieşte. Ateneul Român a fost miercuri seară plin de norocoşi. M-am numărat printre ei.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 