La Serva Padrona (Pergolesi, 1733), pusă în scenă de Alexandru Pătrașcu la Sala Dalles în 2022. Foto: Călin Hera
Dacă Giovanni Pergolesi ar fi trăit în secolul XXI și ar fi avut smartphone, poate că și-ar fi imaginat bijuteria (La Serva Padrona) jucată dintr-un scaun de gamer, cu ochii pe ecranul telefonului inteligent. Dar n-a apucat să trăiască decât foarte puțin (26 de ani), suficient cât să compună niște capodopere. Cât despre montarea de la Sala Dalles, Alexandru Pătrașcu, în calitate de regizor, a adus povestea fix în zilele noastre, cu multă sensibilitate, umor și bun gust.
Am fost să mă întâlnesc cu o veche prietenă. Ultima oară ne văzusem la Hunedoara. Au trecut de atunci mulți ani. Mulți. Atunci, mergeam la Cenaclul „Lucian Blaga”, al cărui suflet era Eugen Evu. Acum, se pare că frecventăm aceeași rețea socială. Așa ne-am regăsit. Te invit la expoziția mea, mi-a scris. M-am dus.
A fost o dată, prin 2016, ca niciodată. Descoperisem „porcușorul”. Îl vedeam peste tot prin oraș, parcă mă urmărea (așa cum, când aștepți un copil, vezi peste tot femeile gravide peste care altfel treci cu privirea, nebăgându-le în seamă). E un fenomen acesta: observăm ceea ce ne interesează. Înainte ca Facebook să ne creeze bule, ni le creăm noi înșine, subconștient.
Pe vremuri, beam sana în Piaţa Obor, în pauza mare. Să vă spun. Eram printr-a șaptea sau a opta când, fiind prea multe clase la „Mate-fizică” (generația decrețeilor!), pe câţiva ne-au mutat în două sau trei săli la Liceul Sanitar. Acolo ne-am făcut veacul, într-un liceu în care 99% dintre elevi erau eleve. Drăguțe foc.
Închei discuția în foileton cu Carmen, Prima Doamnă a „Miercurii fără cuvinte” într-o zi de miercuri, în care prietenii fenomenului inițiat de ea în urmă cu șase ani postează articole în care, teoretic, nu sunt cuvinte, doar fotografii. După ce, în primele cinci episoade ( 1, 2, 3, 4, 5) am vorbit despre începuturile MfC, bloggerița Carmen, dacă a făcut bani din blog, întâlnirile din virtual și din real și ce crede Carmen despre reglementarea internetului, am vrut foarte mult să aflu motivul principal pentru care un blogger de succes renunță la blogging. Am scotocit prin discuția noastră, am aflat și vă supun atenției.
Bomboane pentru prieteni, marca Vis și realitate 2
Am ajuns la a cincea parte a discuției cu Carmen (primele patru: 1, 2, 3, 4). După ce am vorbit despre Carmen ca bloggeriță, începuturile fenomenului „Miercurea fără Cuvinte”, întâlnirile din virtual și cele din real, dacă și cum se fac bani din blog, astăzi am fost curios să aflu părerea doamnei MfC despre nevoia sau nu a reglementării Internetului.
Oamenii de zăpadă se topesc lângă Carmen. Oamenii simpli nu au nicio șansă :). Sursa foto: Vis si realitate 2
Această a patra parte a discuției cu Carmen (primele trei: 1, 2, 3) are un motto: „Am renunțat la blogging, însă nu am închis blogul. Mi-am lăsat „o portiță“ spre lumea virtuala, atâta vreme cât încă mai exista grupul de prieteni pe care am obișnuit să-l frecventez.”
Pentru Carmen există bucuria de a împărtăși, pe care nu s-a gândit că ar putea-o cuantifica, n-a avut nevoie de asta. Sursa foto: Vis si realitate 2
Am avut o discuție lungă cu Carmen, cea care a adus în România „fenomenul Miercurea fără Cuvinte”. În primele două episoade am vorbit despre Carmen ca bloggeriță și despre începuturile MfC. În partea a treia a discuției am încercat să aflu dacă ea a făcut bani din blog, fiindcă a face din blogging o sursă de venit este un vis secret al multor bloggeri.
Carmen la Oktoberfest. Fotografia care a ilustrat postarea cu cei mai mulți bloggeri înscriși în celebrul tabel. Sursa: Între vis și realitate
Am început acest dialog cu Carmen, doamna Miercurii fără cuvinte, pentru că mi s-a părut important să dezvălui și altfel decât a făcut oricum ea, prin blogul ei și sutele, miile de fotografii și texte publicate, cine este cea care a plecat în urmă cu mulți ani din România, s-a stabilit la Augsburg, Germania, călătorește, observă, își notează, fotografiază și împărtășește, în limba română. Și a oferit blogosferei românești fenomenul Miercurea fără cuvinte. Care acum, după retragerea ei, continuă, dintr-o întâmplare, pe blogul meu.
În episodul de astăzi vorbim despre începuturile MfC. Mâine vom afla povețele lui Carmen către colegii ei, bloggerii.
Ce tip de visător e Carmen? Sursa: Între vis și realitate
Există două tipuri de visători: cei cu capul în nori și cei cu picioarele pe pământ. Fiecare are câte ceva aparte. Carmen e genul de visător care se plasează undeva între cele două tipuri clasice. Nu întâmplător, blogurile ei au încă din denumire o poveste, care se poate spune aproape de la sine, plasată fix acolo, între vis și realitate.
Un aparat de fotografiat Sony Alpha A6000 (în valoare de 600 de euro) este marele premiu al concursului de fotografie „ÎmprEUnă” organizat de Ambasada Olandei. Celelalte premii constau în vouchere de 300, respectiv 150 de euro. De asemenea, cele mai bune 20 de fotografii vor fi expuse la o expoziție organizată de Ambasada Olandei.
Dilema Veche publică, după un bun obicei devenit tradiție, cronici altfel ale filmelor care urmează să fie difuzate în cadrul Festivalului Filmului European (5-29 mai, în mai multe reprize, între care și una la Hunedoara).