La marginea pădurii, înainte de golul alpin (Munții Olimp) foto Călin Hera
11/05/2021
Ce a vrut să spună Autorul
25/10/2017
Prietenia pe munte se cunoaște
Prietenii mei, cu care am urcat Munții Olimp: Tibi, Oc, Dan Fîntănă și Adi (MfC)
12/10/2016
Pinus cembra centenar în Munții Olimp (MfC)
14/06/2016
Dor de gașcă
08/07/2009
Olimp. Ţancuri
Munţii Olimp. Baza hornului spre Mytikas. Foto: Călin Hera
Am plecat spre vârf la 7 dimineaţa, după ce am fotografiat refugiul Giososs din toate poziţiile (am făcut poze şi cu refugiul C „Christos Kakalos”, care părea mult mai aproape decât pe hartă).
Munţii Olimp. Câteva vârfuri de Mitykas, fotografiate de pe „curba de nivel”. Foto: Călin Hera
Până la primul horn de sub Mytikas se fac 15 minute (drum lejer, pe curbă de nivel). Ascensiunea prin horn e dificilă (la fel coborârea). Totuşi, e preferabilă pentru cei cât de cât antrenaţi. Varianta cealaltă este ocolul, pe curbă de nivel, până în şaua din care se începe urcuşul spre vârful Skala (un urcuş lesnicios, dar lung, de transpiraţie). Mai e, pe traseul „curba de nivel”, o ieşire-horn, chiar sub vârful Skala (2.866 m), un horn mai puţin dificil.
Munţii Olimp. Îmi trag sufletul, împreună cu Tibi. Foto: Călin Hera
De pe Skala, panorama e impresionantă (dacă ai noroc de cer senin). Îţi imaginezi trasee la care, dacă te ţin picioarele, purcezi.
Oriunde te-ai uita, însă, ochii îţi fug spre Mytikas, înfricoşătorul, hipnotizatorul, formidabilul, neasemuitul, incredibilul vârf care domină munţii Olimp.
Munţii Olimp. Şaua dintre Skala şi Mytikas. Foto: Călin Hera
Munţii Olimp. Dan, Tibi si Oc, apropiati de zoom în timp ce îsi adună forţele în şaua dinaintea vârfului Mytikas. Foto: Călin Hera
Munţii Olimp. Vârful Mytikas, fotografiat de pe Skala. Urcarea se face pe peretele sudic, care poate fi observat aici în toată splendoarea lui. Foto: Călin Hera
Vârful Mytikas, jumătate nor, jumătate soare. În stânga se ghiceste vârful Profitis Ilias (2.803 m)
Drumul de la Skala pe Mytikas e dens. Durează aproape o oră şi are tot ce vrei: coborâre în horn, traversarea unei şei înguste şi multă căţărare (transformată în descăţărare, apoi). Pe vârf e o mică platformă de 3×5 m unde se află mereu un salvamontist (plăcut job!) şi de unde chiar ai impresia că-l gâdili pe Zeus la tălpi.
Cel puţin aşa mi-au zis Oc, Tibi şi Dan, pentru că eu i-am însoţit, de pe Skala, doar cu privirea şi cu gândul…
Munţii Olimp. Oameni pe vârful Mytikas. Am un zoom destul de bun, observ. Şi lumina a fost bună. Ora 10.39. Ziua – 5 iulie. Anul – 2009. Foto: Călin Hera
NOTĂ. Informatii bune despre muntii Olimp am găsit pe xtrem.ro. Am mai găsit pe blogul lui Răzvan câteva impresii (cu unele n-am putut rezona).
07/07/2009
Olimp. Până la refugiul Giosos Apostolidis
Munţii Olimp. Om mică secvenţă surprinsă înainte de a ne împresura ceaţa. FOTO: Călin Hera
În ceea ce ne priveşte, am ajuns la Litochoro, ultima localitate dinainte de munte, un pic după prânz. Eram hămesiţi, aşa că am pierdut o oră şi jumătate la masă.
La 14.30 lăsam maşina la Prionia. Era sâmbătă şi erau multe maşini parcate acolo.
Munţii Olimp. Ultimele retuşuri înainte de a lăsa maşina să se odihnească niţel – Fotografie făcută de Adi B.
Munţii Olimp. Hartă care-mi place, chiar dacă nu e foarte folositoare. Am găsit-o aici
Urcuşul de la 1.000 de metri la 2.720 m (Refugiul Giosos Apostolidis) e greu dacă eşti neantrenat. Ghidurile estimează că e nevoie de 6 ore. Simţi fiecare minut, mai ales dacă ai plecat de la Bucureşti la 2.30 dimineaţa şi ai condus vreo zece ore. Simţi fiecare metru pe care îl urci. Transpiri toate berile băute şi nebăute. Urcuş tipic, deci.
Sunt câteva locuri în care e musai să faci popas ca să-ţi umpli ochii de privelişti, plămânii de aer pur şi imaginaţia…. Imaginaţi-vă cum poate fi un loc amplu care se numeşte Platoul Muzelor!
Munţii Olimp. La ieşirea din pădurea de Pinus cembra. Foto: Călin Hera
Pe creasta dinainte de Platoul Muzelor am fost ajunşi din urmă şi dinainte şi din toate părţile de o ceaţă groasă şi foarte umedă. Eram destul de obosiţi şi am fi vrut să fi ajuns deja la refugiu. Cărarea era foarte bună, marcajele excelente (intercalate cu bălegarul proaspăt lăsat de caii de aprovizionare). Ştiam că suntem pe drumul cel bun, dar în cele aproximativ 90 de minute de bâjbâială (a fost o ceaţă olimpică!) am reevaluat teza potrivit căreia călătoria e importantă, nu destinaţia (ulterior am revenit la filosofia din versurile Anei Blandiana – „Mi s-a spus să te caut, nu să te găsesc” -, dar am făcut asta la adăpostul unui acoperiş) .
Când am auzit talăngile cailor, m-am bucurat. Când am văzut, în ceaţă, lumina refugiului, la 60 de metri depărtare, am râs. Când am băut cana cu ceai fierbinte, i-am mulţumit lui Dumnezeu. Că am ajuns acolo şi că sunt împreună cu fratele meu şi cu prietenii mei din copilărie.
Apoi am adormit, întins pe-o masă (refugiul era plin). Am dormit butuc, de la 10 seara la 5.45 dimineaţa, când s-a dat startul la micul dejun.
- Refugiul Giosos Apostolidis, fotografiat a doua zi de sub vârful Mythikas. Soarele se pregătea să răsară, iar noi eram deja pe drum spre vârf. Foto: Călin Hera
Călin Hera. PA-uri şi mirări 