13/06/2021

lecții de viață

…poți primi lecții de viață până și de la un gard pe care vremurile l-au știrbit 
care stă locului pe deal (aparent năucit)

puțin mai departe anotimpurile se amestecă aproape erotic 
crește iarba se usucă apar frunzele și dintr-o dată coboară haotic

ca într-o poveste despre extaz și agonie
ca în filozofia școlii de gândire „și ce-mi pasă mie?

Citește în continuare
Etichete: , ,
11/06/2021

Călătorie printre tablouri. Ce să vezi la Muzeul Național de Artă al României

Câteodată, văzând o fotografie, îți vine să exclami: e ca un tablou. Se întâmplă și invers: să vezi un tablou și să crezi că e vorba de o fotografie. Simțim nevoia mereu de altceva, căutăm perfecțiunea în altă parte.

10/06/2021

acesta e leacul, acesta e lacul

…acesta e leacul acesta e lacul 
cu îngramadirea lui de stuf vertical
și culoarea pădurii și gândurile trase la mal

câteodată totul plutește mai ales lumina
atunci când soarele se pierde printre 
elicele morilor de vânt

dar știi că totul curge totul decurge
tot așa cum mersul pe bicicletă niciodată 
nu se uită dar nici nu îți ajunge

Citește în continuare
09/06/2021

Cum să-ți dai copilul afară din casă

-… sau faza de aseară, că nu mai știau nici polițaii ce să zică.

– De parcă în mod normal știu. 

– Cum să chemi Poliția să-ți scoată copilul din casă? Auzi, de acum ești major, ieși cu drogurile tale de aici, să nu mai aud de tine, să nu te mai văd, mi-a ajuns, gata!

– Și copilul ce zicea?

– Era drogat și cu un cap (creț) mai înalt decât maică-sa. Dar sunt minor, scrie în certificat. Sunt minor. Repeta în neștire, cu vocea egală, stinsă, în timp ce ieșea cuminte din apartament. Nu i se vedeau pupilele, erau cenușii ca albul ochilor. 

08/06/2021

Îmi pun singur lapte în ceai

Chope Paljor Tserings

Chope Paljor Tsering_revista Expres 1994

 

Era prin 1993-1994. Am ajuns la Budapesta, împreună cu Dan N. să-l cunoaştem pe ambasadorul lui Dalai Lama în partea asta de lume recent ieşită din comunism. Lucram la revista „Expres”.

Citește în continuare

07/06/2021

Manelelele

Un gard-zid de doi metri înălțime. Un gard cu brâu de beton și uluci din lemn. Alte două din profil metalic. Pisicile trec pe deasupra, câinii pe dedesubt. De peste tot bubuie manele. Boxe de la eMag (1.000 W). Război total între vecini. Fiecare vrea să-și impună maneaua (deși e aceeași). Să moară toți dușmanii. Asta-i viața, ăștia-s banii. E distracție, am zis, că în frunte îmi e scris să-mpușc milionu` cu batalionu`, să danseze femeea, dragăăă Dulcineea, alta ca ea nu-i, pune-ți nene pofta-n cui. Eu, aici, îs Barosanuuu` și mă pșșș pă orășanuuu`!

Etichete:
06/06/2021

Dl. Lică zugrăvește

Domnul Lică își zugrăvește casa. Vrea să-i dea o față nouă vechiului apartament. Adică nu vrea, dar a înțeles că trebuie. Ideea nu îi aparține (e bărbat). I-a sugerat-o, subtil, doamna Meri. Cândva, la lăsatul serii. Dl. Lică a găsit rapid câteva argumente contra: costuri, deranj, răscolirea unor amintiri (vrând-nevrând, ar trebui să deschidă sertare, să mute cărți citite împreună cu Fosta, să descopere cine știe ce micro-comoară pierdută pe sub canapea). Există însă și un argument pro. Și tocmai sună la ușă.

05/06/2021

Revelația

La început a fost mirosul de cafea și abia apoi a apărut, nu și-a dat seama de unde, domnișoara cu fustă scurtă și verde ca o frunză bătând spre toamnă și cu un tricou alb, mulat pe corp. Înțelegea prea bine ce vrea să-i transmită acest gând. 

Dar nu tricoul alb și nici măcar boabele de dedesubt, ca de cafea obraznică, nu i-au rămas în minte în acea dimineață cu cer parțial noros, ci senzația. I se părea dintr-o dată că totul are un rost, așa cum, probabil, se gândise și Hikaru Okuizumi atunci când a scris că până și ultima pietricica din albia râului poartă cu sine întreaga istorie a universului. Câteodată, Universul ți se poate dezvălui într-o boabă de cafea. Hai, două.

Etichete:
03/06/2021

Ana Călin în căutarea punctului de sprijin

Am fost să mă întâlnesc cu o veche prietenă. Ultima oară ne văzusem la Hunedoara. Au trecut de atunci mulți ani. Mulți. Atunci, mergeam la Cenaclul „Lucian Blaga”, al cărui suflet era Eugen Evu. Acum, se pare că frecventăm aceeași rețea socială. Așa ne-am regăsit. Te invit la expoziția mea, mi-a scris. M-am dus.

Citește în continuare
13/05/2021

Azi l-am cunoscut pe dl. Lică

Azi* l-am cunoscut pe dl. Lică. Adevăratul domn Lică, nu cel despre care scriu de vreo șase-șapte ani. Are 80 de ani, un picior lipsă, o cămașă roșie cu pătrățele negre, groasă, părul alb și conduce un Opel albastru. Obrazul lui e mereu proaspăt bărbierit. E un om bun. Dl. Lică stă la bloc, lângă cel mai frumos parc din București, parcul unde își plimbă aproape zilnic nepoțelul. Citește în continuare

Etichete:
12/05/2021

Aeul pe Facebook

A fost o dată, prin 2016, ca niciodată. Descoperisem „porcușorul”. Îl vedeam peste tot prin oraș, parcă mă urmărea (așa cum, când aștepți un copil, vezi peste tot femeile gravide peste care altfel treci cu privirea, nebăgându-le în seamă). E un fenomen acesta: observăm ceea ce ne interesează. Înainte ca Facebook să ne creeze bule, ni le creăm noi înșine, subconștient.

Citește în continuare
11/05/2021

Ce a vrut să spună Autorul

padure sex

La marginea pădurii, înainte de golul alpin (Munții Olimp) foto Călin Hera

Etichete: ,
10/05/2021

Instinct sau intuiție

Ursul Arthur stă pe gânduri în fața bârlogului, alături de ursoaicele lui preferate, Marița, Agnes și Jennifer. Frunzele abia încolțite încep să foșnească. Dacă s-ar fi bazat mai mult pe instinct și mai puțin pe intuiție, ursul Arthur ar fi găsit că acesta e un semn rău prevestitor. Dar ursul Arthur e mai preocupat să afle care sunt diferențele dintre intuiție și instinct decât să se întrebe de ce Marița, Agnes, ba chiar și Jennifer, au părăsit locul, în grabă. Femele, deh, și-a zis Arthur. A fost ultimul lui mormăit.

Etichete:
09/05/2021

Cioara cu ciocul de plastic

Am o cioară cu ciocul de plastic, cu gâtul elastic, cu ochiul din stânga sticlos și sarcastic, cu pene de-un negru monastic – lipite de piept foarte ecleziastic. Cu gheare prelungi (pleonastic) și pieptul umflat cam bombastic. Zboară fantastic. 

Etichete:
08/05/2021

încă nu era apus încă puteam

..încă nu era apus încă puteam 
privi de sus
puteam percepe încă (estompat) realitatea

dacă aș fi respirat adânc dacă
aș fi avut naivitatea 
să visez

atunci tot peisajul mi-ar fi năvălit în plămânul stâng
aș fi devenit eu însumi peisaj (pe dinăuntru)
aș fi zâmbit nătâng 

Etichete:
07/05/2021

Un pocnet scurt

Omul mic face ochii mari. Se holbează. Pe o piatră se mișcă, nesigur, o insectă. Un gândac încă nedezmorțit. O vietate cu multe picioare, pe care omul mare, trecând pe acolo (cu treabă), o strivește. Se aude un pocnet. A pocnit gândacul. Trecerea lui într-o lume mai altfel e însoțită deci de un pocnet scurt. În urmă rămâne un miros aparte, rece (nu persistă mult). Plus niște ochi bulbucați. Omul mic a învățat astăzi ceva (dar nu știe ce). Omul mare își șterge talpa. Ca să scape de urma verzuie.

Etichete: ,
06/05/2021

Pașii noștri cei de toate zilele

Ilarion stă pe bancă în fața blocului și mestecă vorbe în gând. A prins o dâră de soare și se dezmorțește. Îl așteaptă pe băiatul trimis să cumpere pâine, apă, mere și ce-o mai fi. „Ia telefonul ăsta cu tine, să te sun dacă-mi mai vine vreo idee”, i-a zis. Puștiul nu s-a întrebat cum o să-l sune fără să aibă telefonul la el. Dar a văzut că Ilarion n-a numărat restul și nu s-a uitat în pungă. Ci, doar, cu un zâmbet de satisfacție, în aplicația din telefon, aceea care-i numără pașii făcuți zilnic.

05/05/2021

Poemul omului invizibil, fără restanțe la întreținere

Doamna Ana a constatat că e fix o săptămână de când nu a mai ieșit din casă vecinul de la 47, cel pe care nimeni nu-l vede, nu-l aude. Da, ce-i drept, și el e cam tăcut. Nu salută, nu e salutat, nu zâmbește, nu e încruntat (așa ar putea începe Poemul omului invizibil, fără restanțe la întreținere). Au chemat poliția, pompierii. A venit și un blogger. Vecinul era în fotoliu (Netflix). Făcea pe mortul. Truc vechi. L-au zgâlțâit. A clipit. Tentativă de sinucidere, au menționat în procesul verbal. Era mai bună tentativa de a trăi.

04/05/2021

Subiectiv

Prima oară când ești pe un traseu de creastă, ți-e teamă. Îți vâjâie capul, ți se amestecă frica pură și mândria. Apoi te obișnuiești. Te împaci cu muntele, îl înțelegi, te cunoști mai bine pe tine însuți. Ți se pare firesc să ajungi acolo, să privești de sus. Te simți bine, ești puternic, în formă. Tinerețe fără bătrânețe, asta crezi că ai obținut. Apoi intervine ceva. Pe măsură ce înaintezi în vârstă, ți se pare că în fiecare săptămână e un pic mai sus vârful. În loc să-l urci, îl povestești.

Etichete: ,
%d blogeri au apreciat: