«   |   »

Despre ora aceea aparte, în care tot ce-i aproape îți pare departe

E încă târziu, deci aproape devreme. O femeie se plimbă agale. Ca o zi fără dileme. Mai face cinci pași, iat-o la semafor. Rochia i se colorează în nuanțe de roșu-provocator. Desigur, e o imagine care te-apasă. Femeia e singură. Și tare-i frumoasă. Așa pare, privită de la etajul zece. O ambulanță se-aude. Se-apropie-n goană. Și trece. Strada respiră greoi, albastru intermitent. De două-trei ori. Apoi Orașul redevine absent. Femeia frumoasă dispare. Parcă nici n-ar fi fost. Ca o iubire sfârșită abrupt și cam prost. Ca un eșec albăstriu. E aproape devreme. Dar încă târzi

Posted on 11/01/2024 at 11:40 in PA/Proză Arhiscurtă, ZideZi   |  Flux RSS |   Răspunde   |   Trackback URL

Etichete: , , ,

2 comentarii to “Despre ora aceea aparte, în care tot ce-i aproape îți pare departe”

    
  1. Kornnn13
    13/01/2024 la 03:21

    Excelent! Minunat! Atât de minunat încât am vazut-o toate nuanțele posibile.
    Mulțumim!

    Apreciază

    Răspunde
    

Lasă un comentariu