Serveam patria. Sau, folosind terminologia oficială, îmi satisfăceam stagiul militar. În anii aceia, iernile erau grele. Teribile.
read more »
21/05/2014
AMR 22 până la CM 2014
Subsemnatul, împreună cu Dan A. şi Doru A., prezentând cu mândrie AMRmetrul, în urmă cu aproximativ 27 de ani
Pe când făceam armata, AMRmetrul Libimetrul* era un obiect la loc de cinste. (Cine nu ştie despre ce e vorba, să citească următorul mic fragment, cine nu, să-l sară.)
AMRmetrul Libimetrul era un metru de croitorie inaugurat cu 150 de zile înainte de sfârşitul satisfacerii stagiului militar (ca să mă exprim astfel). În fiecare seară, după stingere, tăiam cu foarfeca un centimetru, reprezentând ziua care tocmai se încheia. Totul, în cadru festiv, în dormitorul la comun. Era o cinste să porţi AMRmetrul Libimetrul plutonului şi o bucurie să răspunzi la întrebarea-salut „Care e AMR-ul?”. Fotografia de mai sus arată, după cum am mai precizat, că armata era pe sfârşite.
Expresia AMR a trecut, treptat şi cu graţie, în limbajul uzual – via tinerii care au făcut armata. Nu m-aş mira să intre în DEX cuvântul „amereul”. Victor Ponta o foloseşte des, în lupta politică, atunci când numără zilele până la expirarea mandatului de preşedinte al României a lui Traian Băsescu.
Folosesc azi expresia cu pricina referindu-mă la Campionatul Mondial de Fotbal din Brazilia. (Nici nu-mi imaginam, atunci când am făcut armata – nouă luni în anii 1986-1987 – că voi putea vedea la televizor, cu atât mai puţin pe viu! – un turneu final…). Aşadar, AMR 22 de zile până la prima partidă de fotbal din cadrul CM din Brazilia. De bucurie, am făcut un blog dedicat, unde îi invit pe toţi prietenii mei care vor să scrie la subiect. Cei interesaţi să-mi spună 😉
* Îi muţumesc lui Cristian Popa pentru că m-a corectat: i se zicea Libimetru, nu AMRmetru!
25/01/2011
Pensia locotenentului Mitran
Avansat la gradul de maior cu ocazia pensionării premature, lt. Mitran se simte, în sufletul lui, tot locotenent. I-a spus lui odată cineva, un soldat neinstruit, că dacă nu esti personaj literar degeaba iei spăgi. Spaga trece, cartea rămâne. Nici pensia nu e bătută în cuie, oricât de specială ar fi. Ceea ce e nedrept. Păi, câti copii au venit la el în pluton, inocenti, visători, plăpânzi, si au plecat umflati în obraji, fumători, îmbuibati de bromură si, deci, bărbati adevărati, care stiu că viata e la fel ca oamenii, de rahat?
ESPLICATIE.
Mi se pare absolut incorect ca o pensie de ofiter să fie de câteva ori mai mare decât una de medic. E dreptul lor să fie revoltati că li s-a tăiat acum din pensie, dar mi se pare indecentă o societate care permite asemenea discrepante.
Intentionam, de când a început scandalul cu pensiile militarilor, să-mi spun părerea. Am tot amânat, mânat de alte si alte trebi. Acum, hotnews a ridicat, în fine, miza. N-am răgaz nici acum să scriu ce-as vrea, pe larg, asa că vă arăt câteva linkuri unde se află peripetii din armată.
Flegma locotenentului Mitran
Servesc patria. Cu damigeana
Servesc patria. Experimental
Servesc patria. Planton doi sau moartea
Servesc patria. Cu amintiri
Caietul
Vezi aici toată saga infanteristă publicată până acum.
27/11/2010
Servesc patria. Cu amintiri
Sunteţi deja în Bacău, dar noaptea visaţi scene de la Ferma Gemenele. Îţi aminteşti faza cu sacul de seminţe de floarea soarelui.
Eraţi în remorcă, treceaţi pe lângă ferma Nuştiucare. Locotenentul Mitran îl cheamă la el pe giuleştean. ”Cioară, mergi de adă un sac de seminţe!”. „De unde să aduc?”, a întrebat el. „Ştii tu de unde. Orientează-te”, şi i-a făcut cu ochiul. Rapidistului nu i-a trebuit mult şi s-a întors la tractor cu un sac în spate. „Bine, mă, cioară, numai atât ai adus?”, i-a zis Mitran după ce ăla s-a spetit şi a urcat sacul în remorcă. Apoi, molfăind seminţe (floarea soarelui): „Ia mergi tu pe jos, soldat puturos!”.
Vizita lui Relu. Vezi o Dacie albă, cu numere de Bucureşti. Ai o presimţire. E Relu. Primeti învoire două ore (Relu a adus scrumbie afumată pentru Mitran). Mergeţi pe malul Dunării, mâncaţi, beţ bere, discutaţi. Aruncaţi cu pietre după broaşte. Foarte liniştitor. Cele două ore trec pre repede.
Descoperiţi schema cu uşuratul. La intervale de 15-20 de minute, aveţi nevoie. Staţi în lan, la poveşti, câte zece minute, tu, Dănuţ din Roman şi filosoful. Mitran se prinde, într-un târziu. „Mă, voi chiuliţi”. Vă dă o porţie specială, o grămadă de vreo trei tone. „Acum aveţi treabă. Când terminaţi de depănuşat, vă strâng mâna şi sunteţi liberi să plecaţi la fermă”, zice. Ameninţarea cu strânsul mâinii vă face să vă mişcaţi şi mai în dorul lelii.
V-au dus la baie. Cu tractorul prin noroaie, până la Lunca. De acolo, cu un autobuz, până la Dunăre. Apoi, cu bacul, până la Brăila. Vă aştepta un autobuz, care v-a vărsat la Baia Comunală. Câte 5-6 sub un duş, v-aţi spălat cu apă fierbinte (vreo 20 de minute). Cântaţi, nu alta. Nu mai făcuserăţi o baie adevărată din data de 9 septmebrie!
Nu-i vorbă, la înoarcere aţi trecut prin aceleaşi mijloace de transport, iar tractorul de la Lunca v-a dus prin aceleaşi noroaie. Amţi intrat în sala de mese cu noroaie pe cizme, dar atât de lihniţi!
Întgr-o dimineaţă, când trebuia să vă treziţi la 5:45, cineva a strigat: „Stinge, bă, lumina!”. Şi aşa aţi mai furat 20 de minute de somn dulce. Până a venit plutornierul, care s-a făcut foc şi v-a scos la câmp sărind peste micul dejun. Ce bou!
AMR 261. N-ai mai scris scrisori de patru zile. De vină e proza „A opta stea din Carul Mare”, care te-a stors. Eşti mulţumit de ea, eşti curios cum o vei vedea peste zece ani sau peste douăzeci.
„Mare bandit eşti. De nota 10. Ba nu, că de 10 nu e nimeni, dar de 10 minus tot eşti. Bravo, o să ai armată uşoară!”. Aşa te-a gratulat un coleg bucureştean care vede totul ca pe o mare învârteală, reală sau posibilă. Îi spusesei lui Mitran, care voia să-l pedepsească pe Dănuţ, rămas mult în urmă, că îl ajuţi tu să-şi termine norma, numai să-l lase în pace.
Apoi, acelaşi coleg bucureştean, văzându-te spetit: „Când nu se uită nimeni, poţi să nu mergi cocoşat, că rămâi naibii aşa!”.
– M-aş bucura dacă m-aţi lăsa să vorbesc la telefon cu ai mei.
– Cum te-ai bucura?
– Aşa, în mine.
– Arată-mi cum, să înţeleg.
– M-aş bucura în mine. Nu-mi place să mă exteriorizez.
Vă uitaţi la meci. Echipele româneşti o iau rău de tot pe coajă. „Bă, dacă se califică Steaua, io sar pe geamul de la dormitor (etajul 3), la unitate”. „Nu mori”, îl avertizează unu’. „Lasă, bă, că sare în cap”, îi explică altul, liniştit. Intraţi în dormitor. E miezul nopţii şi Paraschiv aprinde lumina strigând „Deşteptarea!”. Iar Maftei sare în picioare şi începe să se echipeze. Hohote numeroase.
07/11/2010
Servesc patria. Remiză
Afli că Sandu ţi-a trimis un joc electronic de şah. Un computer incredibil, care joacă şah pe nouă niveluri. Mutările sunt comunicate de intersecţia ledurilor care luminează, roşu. E fabulos, abia aştepţi să ajungi acasă, de revelion, să-l încerci.
Până atunci, te mulţumeşti să joci şah prin corespondenţă cu câţiva prieteni, aflaţi şi ei în armată care pe unde. Te mulţumeşti să joci în gând şi asta îţi dă un soi de superioritate faţă de camarazi.
Dar, deodată, îţi aminteşti de civilii de la fermă: oameni foarte simpli, rudimentari, aproape primitivi, murdari, care vorbesc tare, agramat. Nu dai doi bani găuriţi cu pistolul mitralieră pe ei. Şi, totuşi, doi dintre ei, doi din nouă!, joacă şah extraordinar! „Să-mi explice cineva ce înseamnă asta!”, aproape strigi.
24/10/2010
Servesc patria. Beat criţă la miezul nopţii
Plutonul 4, compania a III-a (batalionul nu-l mai stiu, poate mă ajută cineva, comandant era căpitanul Marin), U.M. 01184 (infanterie), Bacău, anul 1987, luna noiembrie.
Torni ţuica de prună din bidon în sticle de un litru. Folosești o pâlnie confecţionată din foile cu pătrăţele pe care altfel ai fi scris o scrisoare. Scrisoarea de azi e țuică de prune.
read more »
20/10/2010
Servesc patria. Căprioare călătoare
Azi-dimineaţă, când trebuia să vă treziţi (era 5:45), cineva a strigat: „Stinge, bă, lumina!”. Şi aşa aţi mai furat 20 de minute de somn dulce. Până a venit plutonierul, care s-a făcut foc şi v-a scos la câmp sărind peste micul dejun. Ce bou!
Descoperiţi schema cu uşuratul. La intervale de 15-20 de minute, „aveţi nevoie”. Staţi în lan, la poveşti, câte zece minute, tu, Dănuţ din Roman şi filosoful. Mitran se prinde, într-un târziu. „Mă, voi chiuliţi”. Vă dă o porţie specială, o grămadă de vreo trei tone. „Acum aveţi treabă. Când terminaţi de depănuşat, vă strâng mâna şi sunteţi liberi să plecaţi la fermă”, zice. Ameninţarea cu strânsul mâinii vă face să vă mişcaţi şi mai în dorul lelii.
Vezi o droaie de căprioare rămase fără ascunzişuri. Se pare că sunt, totuşi, destul de proaste. An de an lanurile cresc, apoi sunt făcute una cu pământul, iar ele tot aici se ascund, sezonier. Parcă ar fi căprioare călătoare. Vezi şi foarte mulţi greieri, printre grămezile de porumb. Probabil că vor să recupereze – au uitat iar să adune câte o boabă, cât de mică.
Eraţi în remorcă, treceaţi pe lângă ferma Nuştiucare. Locotenentul Mitran îl cheamă la el pe giuleştean. „Cioară, mergi de adă un sac de seminţe!”. „De unde?”, a întrebat el. „Orientează-te”, şi i-a făcut cu ochiul. Rapidistului nu i-a trebuit mult şi s-a întors la tractor cu un sac în spate. „Bine, mă, cioară, numai atât ai adus?”, i-a zis Mitran după ce ăla s-a spetit şi a urcat sacul în remorcă. Apoi, molfăind seminţe (floarea soarelui): „Ia mergi tu pe jos, soldat puturos!”.
17/10/2010
Servesc patria. Planton 2 sau moartea?
E senin şi se vede Carul Mare. Şi luna, ca o mămăligă începută. Eşti planton, poate ultima oară la Ferma Gemenele. Robert, care e de serviciu la bucătărie, îţi aduce o cană cu ceai fierbinte. Prea fierbinte. Te ustură limba şi cerul gurii. Dar asta te păstrează treaz. Lucru bun, câtă vreme lt. Mitran s-a pus pe făcut controale.
Dănuţ, care a fost planton 2 azi-noapte, a dormit dus. L-a prins Mitran: „Faci planton 2 până plecăm de aici!”, l-a pedepsit. Giuleşteanul îl ia la mişto: „Ce preferi, planton 2 sau moartea?”. „Moartea”, răspunde Dănuţ, palid.
Noroc că azi a venit un colonel, nervos nevoie mare (ţi-a aruncat căciula cât colo – „Ce-i asta, soldat?”) şi v-a zis că peste două zile plecaţi la Bacău. E al nu ştii câtelea zvon, de data asta lansat de un înstelat mare. Chiar dacă vom pleca peste două zile, Dănuţ tot are ghinion: azi prinde cel mai lung planton 2 din lume, cel de la schimbarea orei! (Acum se chinuie să adoarmă.)
15/10/2010
Servesc patria în fiecare duminică
I pak dau vouă de stire că, asa cum sâmbăta e zi de poezie pe acest blog, duminica va fi zi de „Servesc patria”. Cel putin asta îmi propun.
Pentru cei care nu stiu despre ce este vorba, iată secretul, în două-trei cuvinte: am efectuat stagiul militar (cum se spunea) timp de 9 luni, în perioada 1986-1987, la Bacău (U.M. 01184), cu o repriză consistentă (aproape o lună si jumătate) la munci agricole în Insula Mare a Brăilei. A fost o experientă terifiantă, de-a lungul căreia am aflat că oamenii nu sunt neapărat buni. A fost puscăria mea.
Asa cum se vorbeste despre rezistenta prin cultură (subiect la modă mai ales după vizita Hertei Muller în România), pot spune că eu am rezistat, de-a lungul celor nouă luni, prin scris. Am scris scrisori zilnic. Pe cele trimise acasă, ai mei le-au păstrat. M-am trezit, astfel, în fata unor documente care, sper, mă vor ajuta să redau mare parte din cele ce le-am trăit atunci.
Episoadele publicate până acum, pe care le găsiti aici, precum si cele care vor urma (nădăjduiesc), sunt transcrieri ale principalelor momente evocate în scrisorile respective. După ce voi termina „transcrierea”, voi încerca să rescriu, să pun cap la cap toată marfa, să creionez personaje. Dacă mă va ajuta Dumnezeu, voi duce până la capăt toată această întreprindere sub ochii vostri.
Am zis să vă zic.
13/10/2010
Servesc patria. Experimental
Azi aţi intrat într-un lan experimental. E interesant să depănuşezi pe rânduri, oarecum liber, fără să stai călare pe o grămadă de ştiuleţi, cu ochii plutonierului aţintiţi pe tine.
Înainte de a intra în lan, inginerul v-a vorbit nu ştiu ce despre nişte hibrizi care fac şi dreg. La fiecare şase rânduri de porumb-mamă fuseseră cultivate câte două rânduri de porumb-tată. Prin polenizări naturale, datorită acestei dispuneri, se speră să se obţină un soi nou, cu ştiuleţi lungi, sănătoşi, cu sute de boabe (de la porumbul-mamă), foarte rezistenţi la paraziţi şi boli (de la porumbul-tată).
Treaba pe care o aveţi voi de făcut era să recoltaţi cu grijă toţi ştiuleţii de porumb-tată din lan (vreun kilometru lungime şi vreo 50 de metri lăţime) şi să-i încărcăm în remorcă. V-a ales pe voi pentru această treabă importantă întrucât, vorba aia, sunteţi studenţi şi înţelegeţi importanţa blabla.
La început, aţi făcut treaba fix aşa cum vi s-a cerut. A durat vreo oră pentru un rând, dar aţi făcut o treabă de calitate: nu rămăsese în urmă niciun ştiulete! Ca să se dea rotund, însă, locotenentul Mitran s-a cocoşit şi a tunat la voi că trebuie să faceţi treaba în 15 minute – cui îi ia mai mult, mă-sa-i curvă, bagă 50 de flotări şi merge pe jos până la fermă (dacă ajunge după cină, ghinionul lui). Aşa că v-aţi bătut joc de hibrizii lor şi aţi ajuns la capătul lanului în jogging, cu sacii mai mult goi (am completat cu porumb-mamă).
NOTĂ. Mai jos sunt episoadele anterioare:
1. Servesc patria. Valiza de lemn
2. Servesc patria. Cu bors
3. Servesc patria. Slana sătmăreanului
4. Servesc patria. Scrisoarea I
5. Servesc patria. În turmă
6. Servesc patria. Ciocolata ungurească
7. Servesc patria. Cafea, niste tigări, ceva
8. Servesc patria. Scrisoarea II
9. Servesc patria. Scrisoarea III
10. Servesc patria. Noaptea vietătilor (1)
11. Servesc patria. Noaptea vietătilor (2)
12. Servesc patria. Soldati si soareci
13. Servesc patria. Mucii
14. Servesc patria. Gazeta de perete
15. Servesc patria. Sacrificiul de pion
16. Servesc patria. Cu bâta-n baltă
17. Servesc patria. Pronosticuri
18. Servesc patria. Păsări călătoare
19. Servesc patria. Marţea căprioarei
20. Servesc patria. Cu dragoste si devotament
21. Servesc patria. Pe sub paturi
31. Servesc patria. Cu damigeana
32. Servesc patria. Ajutat de Ana Blandiana
Servesc patria. PA-uri.
– Gluma de la 5 dimineața
– Înjurăturile locotenentului Mitran
– Scrisori pentru iubitele altora
– Locotenentul Mitran e nervos
– Amintiri din vitejie
– Caietul
– Flegma locotenentului Mitran
10/10/2010
Servesc patria. Pe sub paturi
Căpitanul s-a îmbătat iar (căpitanul ăla de a bătut plantoanele la Ferma Filipoiu şi l-au adus disciplinar la noi). I-a pus pe veselari (soldaţii care făceau de serviciu la bucătărie) să facă lună sub chiuvete, la colţurile sobei şi în alte locuri mai grele. Apoi, pe unul de-i student la Conservator l-a pus să cânte la tăblia mesei. Golanii s-au pornit pe un râs nebun (au râs de tip) şi au dus vestea. A ieşit haioşenie mare.
Căpitanul a aflat miştourile şi a venit val-vârtej în dormitor. V-a plimbat târâş pe sub paturi, v-a îndoit cu zeci de genoflexiuni, apoi v-a ţinut drepţi, pe două rânduri, vreme de 45 de minute. Ăia care se clătinau, băgau 30 de flotări, apoi luau iar poziţia drepţi. Tu ai tras trei ture de flotări; ultima ai vrut tu s-o faci, simţeai că mori dacă mai stai aşa, nemişcat ca o lumânare.
Ceea ce vi s-a părut interesant a fost că, deşi venise la voi clătinându-se (era beat muci), s-a căznit să stea şi el cât mai nemişcat cu putină. Adevărat, nu în poziţia drepţi, da’ orişicât.
La final, v-a ţinut o morală împleticită, din care aţi reţinut că el e şeful, că voi suntem nişte amărâţi de tecemişti, în vreme ce ăla care a cântat la tăblia mesei e un artist. „Bă, de mine puteţi rânde şapte ore, mă doare-n cur. Da’ vă ia mama dracu’ dacă râdeţi de pianist, boilor!”, a încheiat şi a plecat. Aţi rămas muţi vreo două minute. Stăteaţi drepţi şi nu puteaţi zice nimic. Căpitanul lu’ Peşte spusese ceva acolo şi vă gândeaţi la asta.
De la voi a plecat la bucătărie, să-i buşească pe ăia care au turnat. S-au înjurat urât, ăia au aruncat cu roşii după el, şi-au tras pumni în freză, s-au înjurat. Cică şi-a băgat nu ştiu ce în partid (unu’ dintre ăia care au dat cu roşii era băiatul nu ştiu cărei goange). A ieşit hărmălaie mare. A doua zi a venit la fermă un colonel, un maior CI, miliţie. Pe voi v-au trimis mai devreme la câmp, abia le-aţi văzut descinderea. Ăia de la Lunca, cu care v-aţi întâlnit, spuneau că fuseseră unii în civil pe la ei şi că povestiseră, cu lux de amănunte, despre căpitan. Aveau ciudă pe el, cred că au şi inventat puţin. Oricum, când v-aţi întors la Gemenele nu l-aţi mai găsit pe căpitan. Fusese din nou mutat. De data asta, cică, a fost mult mai grav pentru el.
01/10/2010
Servesc patria. Ajutat de Ana Blandiana
Text de Ana Blandiana, scris la rubrica Atlas în România literară (cred, dar nu sunt sigur) în toamna anului 1986
Dragii mei,
Am ajuns cu bine la 01184 (dar cred că nu trebuia să scriu indicativul, parcă ziceau că e secret). Deja suntem la oraş, deci pretenţiile sunt mai mari. (Da, e şi mai frig.) Aşadar, am nevoie de încă o pereche de ciorapi de lână (hai, să fie două!), o pereche de mănuşi de lâna, preferabil verzi, un piaptăn, o cămaşa de corp, sacul de dormit şi sacul sacului de dormit.
Oricum, valiza e plină, nu ştiu unde o să le pun pe toate câte sunt, mai ales că ni s-a zis să eliminăm tot ce e „în plus”. Rugaţi-o pe Ela să bată la maşină proza aia, că vreau s-o trimit undeva. Mai vreau şi două paste de pix; cele trimise deja, care erau foarte bune, s-au terminat. Fise pentru telefon mai am.
Tată, dacă poţi, cumpără, te rog, cărţile lui Mircea Eliade despre care vorbeam la telefon. Adaug pe listă romanul lui Radu Ciobanu, „Casa fericiţilor” (Editura Militară, 288 pagini, 16 lei). Păstrez o frumoasă amintire celorlate cărţi ale lui.
Vă trimit un articol în care Ana Blandiana acuză „pasivitatea etern salvatoare”.
26/09/2010
Servesc patria. Cu damigeana
Surpriză. Unchiu-tău, care e cam imprevizibil (de felul lui), ajunge la fermă într-o dimineaţă cu vânt. Foarte de dimineaţă. Remarcabil e faptul că bidonul de cinci litri pe care ţi-l aduce e plin ochi cu palincă. E drept, bidonul de trei litri pare mai aerisit. Le piteşti pe amândouă sub pat, între valize. Unchiu-tău pleacă destul de repede (îl aştepta un tractor, cel care-l adusese), nu înainte de a te pupa zgomotos. „La mulţi ani, nepoate!”, zice şi o întinde.
Când vă întoarceţi de la câmp aveţi un amestec de voie bună şi tristeţe. Se numeşte nostalgie, o nostalgie incipientă: mâine plecaţi la unitate. S-au terminat muncile. Nu-i vorbă, câmpul pare la fel de plin de porumb (lăsat în urmă de combine) ca la sosire. E doar mai ruginie culoarea lanurilor şi voi doar ceva mai, cum se zice?, căliţi. Ţi-e dor de un duş temeinic.
Deşi unchiu-tău strânsese dopurile bine şi palinca adusă era marfă a-ntâia, în dormitor a apucat să se aşeze un miros aparte. Mişu, care fusese de serviciu pe dormitor îţi face cu ochiul. Plutonierul venit să verifice naiba ştie ce îţi face şi el cu ochiul. Ofiţerii primesc „consemn” (nu ştiu cum) şi se adună „să facă bilanţul” în cameră la Mitran – la care ajunsese deja bidonul de trei litri.
Mai modeşti, tu şi colegii de pluton, ieşiţi în curte, lângă jgheaburi. De data asta faceţi alt fel de spălături. Cei cinci litri de palincă ajung până dincolo de miezul nopţii. Ajung la toată lumea. Stelele desenează figuri mişcătoare pe cer. E ca la cutremur, într-un fel. Nu ştii cum se face, dar vă dezmeticiţi abia în tren, undeva către Adjud. Locotenentul Mitran ar vrea, toată dimineaţa, să vă zică ceva, să vă dea un ordin, dar nu poate. Asta îl chinuie. Nu ţine la băutură, îţi şopteşte cineva, dar parcă te zgâlţie şoapta lui mai tare ca trenul. Nici tu nu ţii.
NOTĂ.
Găsiţi aici ceea ce am scris până acum la capitolul „Servesc patria”. Poate că e bine să vă facaţi timp să citiţi/recitiţi, că am de gând să merg înainte cu proiectul ăsta 😉
11/08/2009
Servesc patria. Scrisoarea III
Dragii mei,
Ştiţi că lipim plicurile cu pastă de dinţi? Cristal e pasta cea mai lipicioasă. În clasament urmează Diadent. Optima, preferata mea, e abia pe locul trei.
În zilele în care nu plouă, nu apucăm să vedem soarele din fermă. Îi studiem traiectoria, de pe câmp. Ieri am avut parte de o privelişte: şapte tractoare au început să gonească nebuneşte pe câmp, în cerc. O cursă de tractoare în care nimeni nu voia să depăşească pe nimeni. M-am dumirit abia mai târziu, după ce făcuseră douăzeci, treizeci de ture: aveau oamenii normă la număr de kilometri parcurşi! Nu-i vorbă, pe noi nu se gândesc să ne transporte în remorcă la şi de la fermă.
Azi plouă, spre bucuria multora. Plutonierul a spus ceva citabil: „M-am rugat de două ori să plouă şi a apărut coniacul”. E un citat bun de motto. Spre mirarea tuturor, noroaiele au putut fi străbătute. Toţi ne-am crucit: părinţii lui Angheluţă au ajuns până la fermă, cu un Aro. Au pus în mijlocul dormitorului o pungă mare cu sticksuri şi o droaie de mere. Ce festin!
Trebuie să închei pentru că a venit nea Gică, individul care se ocupă cu aprovizionarea. Zice că sunt noroaie imense la un kilometru de fermă şi că nu crede că vom putea să le străbatem. Mai degrabă a fost parşiv, mă gândesc, fiindcă lui Mitran i-au sclipit imediat ochii. Bănuiesc că vom mânca repede şi vom porni la o nouă luptă.
Ceea ce s-a şi întâmplat, însă mai către prânz. Chiar dacă nu s-a oprit ploaia, s-a terminat coniacul… Mitran nu s-a dezminţit: a dat ordin de încolonare. Am înotat, efectiv, până la o tarla ceva mai apropiată de fermă (aflată la cel mult trei kilometri distanţă). Acolo erau împotmolite două remorci; lângă ele, trei grămezi de porumb care mă mir că nu încolţise cu atâta umezeală.
Am lucrat cel mult o oră, apoi ne-am enervat: am întins nişte foi de cort între remorci şi ne-am ghemuit, ca oile, dedesubt. Am stat aşa, zgribuliţi, unul în altul, până seara, când Mitran a coborât din cabină, ne-a încolonat, apoi ne-a ordonat, cu un limba grea: „Spre fermă, rupeţi rândurile!”. Am ajuns la Gemenele înaintea multora şi am reuşit să prind un loc la jgheab. Am apucat să-mi spăl cizmele, care erau ca nişte bulgări de noroi.
04/08/2009
Servesc patria. Scrisoarea II
Dragii mei,
Am înţeles de ce e frumoasă câmpia: pentru răsărit şi pentru apus. Trebuie să trăieşti răsăritul în mijlocul câmpiei ca să înţelegi cât de extraordinar este. Şi nu mă refer numai la izbucnirea de lumină, la soarele roşu prelung, la aerul ca un luciu de apă zgâlţâit uşor, proaspăt, încă fără praf, încă nedogoritor. Mă gândesc şi la droaia de vietăţi care zumzăie, unele mergând la adăposturi, altele plecând la vânătoare. (Dar tot muntele îmi place mai mult.)
Ieri a fost crâncen. Adevărul e că am pierdut numărul remorcilor. Eu cred că mecanicii de pe combine sabotează. Sau îşi pun deoparte porumb, să vină peste câteva săptămâni să adune, cu sacii. Nu pot să cred că poate să rămână aşa multă recoltă în urma unor maşinării, oricât ar fi ele de depăşite tehnic. Ieri a fost crâncen şi fiindcă am primit prânzul abia la 17.30, la douăsprezece ore după ce ajunsesem în lan. Până atunci am mâncat înjurături şi soare năucitor. S-a dat şi supliment.
Dragii mei,
Eu nu sunt făcut pentru viaţa asta. Nu mă plâng, ce rost ar avea? V-o spun pentru că vreau să nu înnebunesc. Trebuie să mă descarc cumva, să povestesc. Cu cine altcineva pot vorbi deschis? Băieţii sunt simpatici, trăim aceleaşi drame. Dar am învăţat că nu poţi avea încredere în nimeni. Am impresia că dacă l-aş înjura pe Mitran cu voce tare, m-ar putea turna oricine, în schimbul unei jumătăţi de oră de repaus, la umbră.
03/08/2009
Locotenentul Mitran e nervos
Lt. Mitran e nervos. E roşu, nu doar ars de soare. Soldaţii au de încărcat trei camioane care stau, fierbinţi, lângă trei grămezi uriaşe de porumb. „La prânz să fie gata!”, urlă Mitran. Afară sunt 40 de grade. Copiii muncesc cu încetinitorul. Aşa îi vine ideea: îl pune pe şofer să pornească motorul. Gazele de eşapament, fix între militari.
(către ei): Cu cât terminaţi mai repede, cu atât scăpaţi mai repede de gaze.
(către şofer): Lasă aşa, să se grăbească.
(către ei): Fir-aţi ai dracu’ de putori, nesimţiţilor!
02/08/2009
Servesc patria. Cafea, nişte ţigări, ceva
Sunteţi, cam de multişor, în drum spre fermă. Un camion hodorogit trece pe lângă voi. Vă forţează să coborâţi în şanţ. Zece metri mai încolo, hardughia opreşte şi din ea sare, sprinten, locotenentul Mitran. Te strigă. Faci un pas alergător jalnic.
– Urcă, zice Mitran.
Urci. Urcă şi el. Şoferul e în maieu, locotenentul îşi descheie copca şi-şi dă chipiul jos. Abia acum observi că are un început de chelie, ca un vârtej. Îţi întinde o sticlă de bere la litru, din care un sfert e goală. În timp ce refuzi, maşina porneşte.
– Nu mai umple coşul ăla atât. Nu te omori, zice, şi trage o duşcă. Mai ţip şi io la voi, că asta e meseria, trebuie să mă înţelegi. Trebuie să ne înţelegem unii pe altii, adaugă, şi face cu ochiul.
Şoferul dă din cap. Sau a fost o zdruncinătură a camionului.
– Auzi, ce meserie are maică-ta? (ştia).
– Medic.
– Si cum de nu ţi-a aranjat să scapi de armată?, se miră sincer.
Dai din umeri.
– Da’ nu-ţi poate arnaja măcar s-o faci mai uşor?, întreabă el, nevinovat.
Te uiţi la el, apoi la şofer. Te uiţi înainte, pe drum. Te uiţi iar la el.
– Adica?
Acum e rândul lui. Se uită cu milă la tine. Mai trage o duşcă. Apoi te priveşte ceva mai curios. Are privirea aceea îndărătul căreia se ghiceşte întrebarea „asta o fi prost sau se preface?”. Decide că eşti prost şi continuă:
– Nu vine pe la tine, pe aici, pe la fermă?
– Nu cred, e drum lung, zici.
– Daca totuşi ar veni, să aducă nişte ţigări, cafea, ceva. Ar fi bine, face el lista, apoi îţi zice să cobori.
Băieţilor nu li se pare nimic ciudat în faptul că ai făcut o bucată de drum cu Mitran, în camion. Pe rând, fiecăruia i-a venit rândul la „discuţii”. Nu întreabă nimic, niciunul. Poate că nici nu şi-au dat seama. Poate că sunt, cu toţii, doar foarte obosiţi. A fost o zi grea şi mulţi s-au culcat îmbrăcaţi, imediat după masa de seară. Noaptea, însă, a fost frumoasă. Dimineaţă, în timpul ieşirii de la 3.25, e o răcoare plăcută, de parcă ai sta sub un duş de stele.
UPDATE. Am început de câteva zile un serial cu amintiri din armată. Mai jos sunt primele episoade:
1. Servesc patria. Valiza de lemn
2. Servesc patria. Cu borş
3. Servesc patria. Slănina sătmăreanului
4. Servesc patria. În turmă
5. Servesc patria. Scrisoarea I
6. Servesc patria. Ciocolată ungurească
PA-uri
Scrisori pentru iubitele altora
Înjurăturile locotenentului Mitran
Gluma de la 5 dimineaţa
02/08/2009
Scrisori pentru iubitele altora
Scriu scrisori de amor pentru camarazi. Îi scriu unei italience din Dobrogea, unei ţigăncuşe din Bacău şi unei bucureştence blajine. Inventez chestii romantice privind fotografiile tipelor (nu lucrez decât cu fotografia clientului).
Ţigăncuşa e urâţică, mi-e greu să-i scriu înflăcărat. Bucureşteanca e banală, dar ghicesc o neruşinare în ochii ei care mă incită. „Cu talentul tău, aş face bani”, zice Cristi, bucureşteanul tăcut (dacă vă imaginaţi aşa ceva). Nu cred că am talent, dar scrisori de dragoste ticluiesc OK.
01/08/2009
Servesc patria. Ciocolată ungurească
Locotenentul major Chirvasiu pare de gaşcă. Azi aţi ieşit cu el pe câmp pentru că lt. Mitran e liber. Cam o dată la trei zile, ofiţerii îşi iau liber, prin rotaţie. Trai! Chirvasiu e altfel decât Mitran. Ordonă pauze de 10 minute la fiecare oră de muncă. (Da, ordonă, ăsta e limbajul!). Aduce apă. Oau! Poţi bea o cană cu apă la fiecare oră de uncă.
Chrivasiu vă împarte în patru grupe. La prânz, face socoteala. Primele trei grupe, după numărul de coşuri încărcate/descărcate în camion, capătă câte o ciocolată ungureasca. Seara, alte ciocolate. Lux.
Vă intersectati cu plutonul lt. major Zaharia. Înalt, faţă albă, ochelari de soare, zâmbet plăcut. Îţi pare cunoscut. Se plimbă agale, cu mâinile la spate, printre rândurile de porumb retezat defectuos de combine. Când şi când dă comenzi scurte, încet, calm, ca pentru sine: „Culcat”, „Drepţi”, „Înainte, fuga marş.”. Abia se aude. Vreo 5-6 băieţi din pluton execută în linişte toate comenzile.
Zaharia pare foarte eficient. I s-ar potrivi o banderolă SS pe braţ. Da, îţi dai seama unde l-ai mai văzut: în toate filmele cu hitlerişti.
S-a făcut seară. Adică e noapte de-a binelea. V-aţi întors la fermă la ora nouă. Încă mai simţi gustul ciocolatei ungureşti din proviziile lui Chirvasiu. Mircea P. ţi-a spus că a fost din şpaga lui. Deja îşi face planuri pentru mica permisie de duminică. Îl invidiezi sincer.
Băieţii se bărbieresc sub un bec chior, afară, în nişte cioburi de oglindă. Tu n-ai chef. Eşti hotărât să te culci aşa (iar mâine, Mitran te va pune să faci 20 de flotări. Ce idiot!). Vremea s-a mai încălzit. Roiesc ţânţarii.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 