Sunteţi deja în Bacău, dar noaptea visaţi scene de la Ferma Gemenele. Îţi aminteşti faza cu sacul de seminţe de floarea soarelui.
Eraţi în remorcă, treceaţi pe lângă ferma Nuştiucare. Locotenentul Mitran îl cheamă la el pe giuleştean. ”Cioară, mergi de adă un sac de seminţe!”. „De unde să aduc?”, a întrebat el. „Ştii tu de unde. Orientează-te”, şi i-a făcut cu ochiul. Rapidistului nu i-a trebuit mult şi s-a întors la tractor cu un sac în spate. „Bine, mă, cioară, numai atât ai adus?”, i-a zis Mitran după ce ăla s-a spetit şi a urcat sacul în remorcă. Apoi, molfăind seminţe (floarea soarelui): „Ia mergi tu pe jos, soldat puturos!”.
Vizita lui Relu. Vezi o Dacie albă, cu numere de Bucureşti. Ai o presimţire. E Relu. Primeti învoire două ore (Relu a adus scrumbie afumată pentru Mitran). Mergeţi pe malul Dunării, mâncaţi, beţ bere, discutaţi. Aruncaţi cu pietre după broaşte. Foarte liniştitor. Cele două ore trec pre repede.
Descoperiţi schema cu uşuratul. La intervale de 15-20 de minute, aveţi nevoie. Staţi în lan, la poveşti, câte zece minute, tu, Dănuţ din Roman şi filosoful. Mitran se prinde, într-un târziu. „Mă, voi chiuliţi”. Vă dă o porţie specială, o grămadă de vreo trei tone. „Acum aveţi treabă. Când terminaţi de depănuşat, vă strâng mâna şi sunteţi liberi să plecaţi la fermă”, zice. Ameninţarea cu strânsul mâinii vă face să vă mişcaţi şi mai în dorul lelii.
V-au dus la baie. Cu tractorul prin noroaie, până la Lunca. De acolo, cu un autobuz, până la Dunăre. Apoi, cu bacul, până la Brăila. Vă aştepta un autobuz, care v-a vărsat la Baia Comunală. Câte 5-6 sub un duş, v-aţi spălat cu apă fierbinte (vreo 20 de minute). Cântaţi, nu alta. Nu mai făcuserăţi o baie adevărată din data de 9 septmebrie!
Nu-i vorbă, la înoarcere aţi trecut prin aceleaşi mijloace de transport, iar tractorul de la Lunca v-a dus prin aceleaşi noroaie. Amţi intrat în sala de mese cu noroaie pe cizme, dar atât de lihniţi!
Întgr-o dimineaţă, când trebuia să vă treziţi la 5:45, cineva a strigat: „Stinge, bă, lumina!”. Şi aşa aţi mai furat 20 de minute de somn dulce. Până a venit plutornierul, care s-a făcut foc şi v-a scos la câmp sărind peste micul dejun. Ce bou!
AMR 261. N-ai mai scris scrisori de patru zile. De vină e proza „A opta stea din Carul Mare”, care te-a stors. Eşti mulţumit de ea, eşti curios cum o vei vedea peste zece ani sau peste douăzeci.
„Mare bandit eşti. De nota 10. Ba nu, că de 10 nu e nimeni, dar de 10 minus tot eşti. Bravo, o să ai armată uşoară!”. Aşa te-a gratulat un coleg bucureştean care vede totul ca pe o mare învârteală, reală sau posibilă. Îi spusesei lui Mitran, care voia să-l pedepsească pe Dănuţ, rămas mult în urmă, că îl ajuţi tu să-şi termine norma, numai să-l lase în pace.
Apoi, acelaşi coleg bucureştean, văzându-te spetit: „Când nu se uită nimeni, poţi să nu mergi cocoşat, că rămâi naibii aşa!”.
– M-aş bucura dacă m-aţi lăsa să vorbesc la telefon cu ai mei.
– Cum te-ai bucura?
– Aşa, în mine.
– Arată-mi cum, să înţeleg.
– M-aş bucura în mine. Nu-mi place să mă exteriorizez.
Vă uitaţi la meci. Echipele româneşti o iau rău de tot pe coajă. „Bă, dacă se califică Steaua, io sar pe geamul de la dormitor (etajul 3), la unitate”. „Nu mori”, îl avertizează unu’. „Lasă, bă, că sare în cap”, îi explică altul, liniştit. Intraţi în dormitor. E miezul nopţii şi Paraschiv aprinde lumina strigând „Deşteptarea!”. Iar Maftei sare în picioare şi începe să se echipeze. Hohote numeroase.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 