Desen de copil. Copilul meu. Foto: Calin Hera
read more »
03/01/2018
Copilărim
22/12/2015
Aminiri calde pentru zile reci
O familie fericită. Desen de Carina
Fetița e acum domnișoară. Cel puțin așa îi place ei să se simtă uneori. Mai ales în vacanțe, când umblă țanțoșă cu pantofii cu toc găsiți prin casă, sau atunci când vreun vecin sau vreun vânzător îi spune sărutmâna. Alteori, e foarte copilăroasă. Vrea jucării de la Moș Crăciun. Anul viitor, gata, n-o să-mi mai aducă jucării, dar acum nu vreau haine, nici cărți, doar jucării.
read more »
04/12/2015
Prima teză la română
Un grup de copii de-a cincea la metrou. Emoții. Azi au prima teză la română. Au fost la biserică, să se roage.
read more »
28/07/2015
Despre tați în ochii copiilor
Tatăl, văzut de copiii lui. Sursa: InfoNaiv / arhiva personală
Am descoperit din întâmplare două portrete pe care copiii mei mi le-au făcut în urmă cu mulți ani. Fiul meu observase pe capul meu mai mult păr decât îmi dăduse fiică-mea – sau poate era el mai generos de felul lui. Mi-a văzut și sprâncenele, care sunt greu de neluat în seamă, s-o recunoaștem.
read more »
15/02/2015
Lasagna Garfiled
Garfield. Sursa: en.wikipedia.org
Troleul e plin ochi, femeia înfiptă în braţele domnului Lică e trupeşă, rubensiană, are o mamă încă tânără şi un copil aflat la vârsta la care nu mai vrea în braţe (dar are idei). Maamii, se tânguie, apoi prinde curaj: Vreau lasagna ca a lui Garfield! Mama şuieră (şşşt!), bunica îl mângâie (Îţi fac io când ajungem acasă, da’ fii cuminte!), iar dl. Lică zâmbeşte în sinea-i. Doar amicul Ilarion e nedumerit; n-are habar ce-i aia lasagna Garfield. Niciodată n-a stat la televizor împreună cu fiu-său.
read more »
13/02/2015
De-a şoarecele şi pisica
Tom şi Jerry, secvenţă din filmul „Exerciţiu de tras la ţintă”. Sursa: boomerang-tv.ro
M-am întrebat în mai multe rânduri care pisică e mai simpatică: Garfield, care doarme şi mănâncă (preferă lasagna) sau cealaltă, Tom, care pune la cale planuri diabolice ca să prindă şoarecele, sfârşind însă mereu prinsă ea însăşi între capcane şi mătura mânuită dibaci de stăpână al cărei chip nu-l vedem niciodată? De ce câinele e personajul principal (dă titlul seriei) din Scooby Doo, deşi participă la acţiune alături de oameni? M-am întrebat de ce Porky Pig aduce atât de mult a om şi, totuşi, toată lumea ţine cu Bugs Bunny, care desăvârşeşte metode simple sau foarte sofisticate pentru a-l chinui pe nepriceputul vânătorul, care se bâlbâie, mereu şi mereu, sau tace tâmp, când e întrebat, la mişto: What’s up, Doc?
read more »
12/02/2015
Desene animate de privit împreună cu familia
Personaj dintr-un episod Scooby Doo. Sursa: boomerang-tv.ro
Ca orice om al începutului de mileniu III, care are acasă copii şcolari, m-am confruntat cu problema Dominaţiei Programelor de Televiziune pentru Copii asupra Odraslelor (DPTvCO). Îi ţine ocupaţi, deci îţi lasă timp să respiri, dar ce le spune, ce îi învaţă? De bine, de rău, de aşa şi aşa? Pentru că, ştim cu toţii, programele de televiziune trebuie să facă rating, altfel sunt scoase degrabă din grilă. Dar ce înseamnă rating atunci când publicul ţintă sunt băieţei şi fetiţe cu vârste de la 2 la 16 ani?
read more »
11/11/2014
Puiul de cioară
Eram în clasa a şasea. Aveam o temă cool la Zoologie: să aducem la şcoală un animal împăiat. Şi pe vremea aia, uneori, ca acum, cu teme date ca să le facă părinţii. Dar noi, N şi cu mine, aveam ambiţia să ne facem temele de unii singuri, chiar şi pe cele mai grele. Dar cum naiba să împăiezi un animal?! Ca să câştigăm timp, am convenit că vom răspunde la această întrebare după ce vom avea animalul, aşa că ne-am concentrat pe rezolvarea primei părţi a problemei: identificarea victimei, apoi capturarea ei.
read more »
30/05/2014
Păcăleala şi minciuna – sceneta
Am informaţii precise că se apropie sfârşitul anului şcolar şi că unele clase (grupa pregătitoare-clasa zero, ciclul primar) pregătesc serbări. Ştiu şi că nu mai prea sunt la modă serbările în care se recită otova poezioare, apoi doamna educatoare/învăţătoare pune muzică, copiii cântă peste melodia înregistrată, impulsionaţi de „doamna”, apoi recită iar, părinţii aplaudă, fac poze, se uită la ceas, etc. Cred că mai instructive şi funny ar fi 4-5 scenete (amuzante, eventual cu tâlc) în care copiii să joace nişte roluri.
read more »
01/04/2012
De sezon. Păcăleala şi minciuna
Erau două fetiţe. Prietene bune. Pe una o chema Păcăleala, pe cealaltă Minciuna. Erau vesele, în general. Într-o zi, a venit la ele o altă fetiţă, să se joace. Avea o rochiţă albă, cu buburuze roşii pe ea.
– Ia uite, ai o buburuză pe frunte, o să ţi se urce pe nas!, i-a zis Păcăleala.
Fetiţa s-a speriat, şi-a dus mâna pe frunte, apoi a văzut că cele două noi prietene ale ei râd.
– Te-am păcălit/cu nasu’ prăjit!, a zis Păcăleala, râzând.
A râs şi ea.
S-au jucat cât era ziua de lungă, au râs, au alergat. Spre seară, s-au jucat cu mingea. La un moment dat, Minciuna a aruncat mingea cu putere. Mingea a izbit fereastra unei vecine. Era linişte pe strada lor şi zgomotul geamului spart s-a auzit până departe. Vecina a ieşit, furioasă.
– Cine a spart fereastra?, a întrebat ea, cu mâinile în şold.
Fetiţele erau speriate.
– Ea l-a spart, a spus Minciuna, arătând spre prietena cea nouă.
Vecina le-a certat pe toate trei.
Apoi, când au rămas singure, Păcăleala i-a zis Minciunii că a făcut un lucru foarte urât. A spus ceva neadevărat şi a dat vina pe altcineva.
– Dar şi tu ai spus un neadevăr când ai zis că fetiţa cea nouă are o buburuză pe frunte, a spus Minciuna.
– Da, dar am râs atunci. A râs şi fetiţa cu buburuze. Nu am făcut nimic rău, am ştiut toate trei că e o glumă, a răspuns Păcăleala.
Apoi, fetele s-au despărţit. Minciuna a rămas singură, pentru că nimeni nu mai voia să se joace cu ea. Uneori o strigau, cele două fete sau alţi copii, dar nimeni nu voia să fie prieten cu ea. Nici măcar nu voiau să recunoască faptul că s-ar cunoaşte.
Celelalte două fete au rămas prietene până în ziua de astăzi. Râdeau mereu, erau vesele. Am uitat să vă spun, pe fetiţa îmbrăcată în rochiţa cu buburuze o chema Gluma.
NOTĂ.
Am conceput această povestioară aseară, împreună cu fiica mea.
Am mai publicat-o o dată, în urmă cu ceva timp.
05/03/2012
Ce-ar fi putut face Constantin Brâncoveanu
De când s-a desprimăvărat, pe dl. Lică l-a apucat cheful să se plimbe prin parc şi, mai mult, să intre în vorbă. Ieri adunase trei-patru ţânci în jurul lui. Le povestea, să vezi tărăşenie, despre Constantin Brâncoveanu (era într-un parc din cartierul cu acelaşi nume). După ce le-a spus cum era cu otomanii şi cum l-au martirizat ei pe bietul domn valah, insistând şi asupra episodului cu copiii, o fetiţă, care cu greu stătea locului, l-a întrebat uşor iritată: „Dar de ce n-a sunat la poliţie?”.
13/02/2012
Ce spune un copil de zece ani despre filmele românești
Comentariul unui copil de zece ani, rostită în timpul filmului Loverboy, al lui Cătălin Mitulescu: „Tati, filmele românești sunt mai degrabă filmări”.
Ce pot să comentez, la rândul meu? Că Ada Condeescu merită roluri bune? Că poveștile din filmele romînești se vor foarte subtile și ajung să fie prea încâlcite? Că sunetul rămâne o problemă aparent insurmontabilă (și deranjantă enorm)? Tot copiii spun lucruri trăznite și oferă sentințe precise. Zic.
24/12/2011
Diplomă de la Moș Crăciun (pentru copiii cu minte)
Diploma de copil cu minte. Făcută de Roxana
Pentru toți copiii cu minte, de la Moș Crăciun și de la Roxana Soare. Și de la mine.
P.S. Aici ar trebui să se oprească și leapșa de patru zile.
17/12/2011
Copilul cu minte adus de MiculPrinţ
Am primit de la LePetitPrince un text de aproximativ 500 de semne (cum altfel?) despre un copil cu minte. Mã bucur sã vi-l arãt:
Copil cu minte
– Mama, de ce nu am gasit niciodata in ghete o nuielusa?
– Probabil pentru ca Mos Nicolae crede ca esti un copil cuminte.
– Si… sunt?, intreba copilul cu un glas in care se putea deslusi o oarecare teama de raspuns ( stia el ce stia!).
Dupa o scurta ezitare, mama raspunse cu siguranta:
– Esti un copil cu minte!
De aceeasi parere trebuie ca era si Mosul de vreme ce an de an il trecea pe lista copiilor cuminti si ii aducea dulciuri si jucarii.
read more »
14/12/2011
Pantoful Cenuşăresei
Un foarte serios domn îşi plimbă fiica, o foarte năzdrăvană domnişoară de cinci ani jumate, prin centrul vechi al oraşului. Cei doi discută una-alta. Bărbatului îi place s-o provoace pe fată, să-i pună mintea la lucru. Deseori se amuză în sinea lui şi-i vine să-şi ia odrasla în braţe, s-o pupe, să le strige tuturor că aia-i fiică-sa. Alteori, la fel de des, rămâne fără replică.
Ca acum, când fata îi zice că vrea să facă o scenetă cu Cenuşăreasa, dar are o dilemă:
– Tati, ce pantof şi-a pierdut, stângul sau dreptul?
read more »
13/12/2011
Cum să te laşi de McDonald’s
29/11/2011
Copii cu minte
Captură de pe evz.ro
Bunii mei prieteni,
Pentru că se apropie perioada pe care copiii o așteaptă cu cel mai mare interes (nu, nu e vacanța, ci Noaptea de Ajun, în care Moș Crăciun aduce cadouri!) și
pentru că sunt deja șase ani de când mijlocesc întâlnirea dintre copiii cuminți și Moș Crăciun (deci am ceva experiență în domeniu – textul ăsta îmi place) și
pentru că proiectul Copii cu minte merită să meargă mai departe
vă propun să fim parteneri în această frumoasă întreprindere (am mai făcut noi ceva-ceva prin 2009).
read more »
28/10/2011
Ce poţi face cu 10 bani?
Fetiţa de cinci ani e bucuroasă: taică-său a lăsat-o pe ea să primească restul de la supermarket (plătise cash). După ce şi-a consumat în fel şi chip entuziasmul, zornăind mărunţişul, numărând, punând şi scoţând monedele din buzunar, i-a venit o idee:
– Tati, pot să arunc 10 bani pe trotuar, să aibă cineva noroc?
Călin Hera. PA-uri şi mirări 