Spectatori la Warm-Up AFF, Muzeul Astra Sibiu. Foto: Călin Hera
E greu să-i reziști miraculosului Muzeu Astra din Sibiu. Eu m-am predat definitiv în urmă cu doi ani, atunci când am experimentat pentru prima oară proiecțiile de film văzute din bărci care plutesc pe lac. Aseară m-am aflat pentru a treia oară în această stare, la Warm-Up AFF. O nouă seară memorabilă. Ceea ce vă doresc și vouă.
Măsuță pregătită pentru clienți, la o terasă de pe faleza Balcic. Foto: Călin Hera
Partea bună a zilelor noastre, pe lângă alte părți bune ale zilelor noastre, care te fac să dai deoparte (dacă nu ești prost) părțile nu atât de bune ale zilelor noastre, este că poți găsi aproape oriunde, dacă ai puțin noroc, e drept!, un loc blagoslovit unde să mănânci și să bei de parcă de aceea au fost date orele serii. De parcă ar merita și ele, papilele gustative, și el, Înăuntrul, o sărbătoare. Și de ce nu ar merita?
Imagine din biserica Mănăstirii Arnota. Foto: Călin Hera
Un domnitor cam mitocan a luat colb pe haine și nădușeala de cal i s-a impregnat în piele. Dar a meritat. Fuga e rușinoasă, dar (firește) sănătoasă! Turcii voiau să-i pună pielea pe băț fiindcă își jecmănea prea mult poporul. Om hain. Dacă îți achitai cuminte tributul, Înalta Poartă te lăsa în pace. Numai să nu sari calul cu plătitorul de taxe. Poporul. Sari calul, ai pus-o. Sau ajungi să miroși a nădușeală de cal. Partea bună e că domnitorul hulpav a făcut o biserică în vârful muntelui unde și-a găsit scăparea. Legenda nu consemnează cât a stors din supuși ca s-o dureze, că doar nu a dat de la el. Cu turcii a căzut la pace. Iar biserica mănăstirii Arnota e frumoasă și azi. Atât că e mult colb până acolo.
Alt râu. Alt vuiet ușor. Altă bălăceala. De data asta, concretă. Apă rece. Simți păstrăvul. Dacă i-aș fi cumpărat de la păstrăvărie, i-aș fi eliberat aici, unde le este locul.
Ca să ajungi la biserica din lemn de la Grămești trebuie să lași mașina în drum, lângă troiță, și să urci o pantă ușoară, pe lângă pădure. În curte, meșterii își fac de lucru cu o minibetonieră. Poate au dezlegare duminicală, poate că în timpul săptămânii trudesc prin cine știe ce gospodării. Pereții din lemn ai bisericii poartă, de sute de ani, inscripții chirilice. Cele mai vechi, de pe la 1700, sunt în slavonă. E și înăuntru ceva cool, dar nu poți intra decât dacă ai aranjat chestia asta în prealabil cu preotul. Are două telefoane mobile, dar acum e ocupat. Sau nu are rețea. De preot zic.