Domnul Lică își zugrăvește casa. Vrea să-i dea o față nouă vechiului apartament. Adică nu vrea, dar a înțeles că trebuie. Ideea nu îi aparține (e bărbat). I-a sugerat-o, subtil, doamna Meri. Cândva, la lăsatul serii. Dl. Lică a găsit rapid câteva argumente contra: costuri, deranj, răscolirea unor amintiri (vrând-nevrând, ar trebui să deschidă sertare, să mute cărți citite împreună cu Fosta, să descopere cine știe ce micro-comoară pierdută pe sub canapea). Există însă și un argument pro. Și tocmai sună la ușă.
13/05/2021
Azi l-am cunoscut pe dl. Lică
Azi* l-am cunoscut pe dl. Lică. Adevăratul domn Lică, nu cel despre care scriu de vreo șase-șapte ani. Are 80 de ani, un picior lipsă, o cămașă roșie cu pătrățele negre, groasă, părul alb și conduce un Opel albastru. Obrazul lui e mereu proaspăt bărbierit. E un om bun. Dl. Lică stă la bloc, lângă cel mai frumos parc din București, parcul unde își plimbă aproape zilnic nepoțelul.
read more »
27/04/2021
Cele zece zile ale lui Ilarion
Ilarion și-a pierdut portofelul în care avea ceva bani, cărți de credit, permisul de conducere și buletinul. A blocat ce era de blocat, apoi a intrat în faza de reconstrucție: s-a bărbierit, s-a tuns, și-a pus sacou, a completat o cerere, a plătit o taxă, a stat la o coadă, a ținut spatele drept și a privit înainte fără să clipească. „Veniți peste 10 zile pentru buletin”. Când a întrebat cum poate dovedi, până atunci, că e el, doamna de la ghișeu a ridicat din umeri.
Neavând o identitate demonstrabilă, va fi ca inexistent. Dacă, neavând buletin, oamenii nici nu îl vor mai vedea? Vor trece, pur și simplu, prin el? Nu îi vor răspunde la salut? Dacă, privindu-se în oglindă, va vedea doar peretele din spatele lui însuși?
Ilarion simte dintr-o dată cât de importantă e, totuși, fiecare secundă în care ești perceput.
Dl. Lică tace. Ilarion știe că va spune ceva și abia așteaptă să afle ce. „Ți-am cerut vreodată buletinul când am stat de povești la o bere?”, întreabă dl. Lică într-un târziu.
23/04/2021
Locul și blocul domnului Lică
Ca orice personaj, dl. Lică poate avea zeci de ani în șir aceeași vârstă. Personajele se pot plimba dezinvolt pe Scara Timpului (dacă Autorul vrea să transmită ceva anume sau pur și simplu nu e atent). Există și personaje nervoase, care se încăpățânează să rămână într-o anumită ordine firească a lucrurilor. Dar dl. Lică are simțul umorului și nu se supără dacă e plimbat încoace și încolo, câtă vreme rămâne locului. Iar dl. Lică s-a obișnuit cu locul lui. Cu locul și cu blocul.
01/11/2018
Dialogurile ilarionice
Dl. Lică trăiește încercând să se delecteze cu fiecare oră din viață. Ar fi hilar să pretindă că se delectează cu fiecare minut sau chiar secundă. S-ar păcăli în primul rând pe el însuși. Și nu e genul. În schimb, dl. Lică știe foarte bine că fericirea poate dura uneori doar o clipă, iar alteori îți trebuie ani să conștientizezi că ai trăit cu adevărat acea clipă. Dar asta e o altă poveste. Acum, dl. Lică trebuie să îi răspundă lui Ilarion la întrebarea dacă „după” mai este ceva și dacă da, ce? Trebuie să mai fie, explică dl. Lică, altfel n-ar avea rost. Dar dacă nu mai e nimic?, insistă Ilarion. Că n-ai de unde să știi. Hm, zice dl. Lică, și dacă n-ar mai fi nimic, tot ai mai rămâne o vreme în gândurile celor care își vor aminti de tine. Ceea ce poate fi deopotrivă fain și riscant, fiindcă totul devine subiectiv. Degeaba faci, dacă supraviețuitorul tău nu a priceput sau a înțeles grești. Dar eu am noroc, a mai spus dl. Lică și l-a privit pe Ilarion în ochii. Iar ochii albaștri ai prietenului său mai tânăr au scânteiat în fel aparte.
read more »
25/06/2018
Fosta, robotul
12/10/2017
Ilarion nu mai este (dar ar vrea să fie)
21/08/2017
Oameni și broaște țestoase
Dl. Lică își privește broasca țestoasă năpârlind. În jurul ei, solzi ca niște hieroglife egiptene. Pe care broasca țestoasă le ignoră suveran. De parcă ar fi ocupată cu lurcuri importante. De parcă ar avea altceva de făcut decât să stea toată viața, o viață lungă, într-o încăpere cu pereți din sticlă de 60 x 40 cm. Și oamenii năpârlesc, vara, după ce îi arde soarele, își spune dl. Lică. Atât că oamenii sunt foarte preocupați de pielea care li se cojește. Când cred că nu îi vede nimeni, își smulg pielea arsă de pe ei, căutând să obțină fâșii cât mai lungi, cât mai lungi. Nu se știe de ce.
26/05/2017
Pisica aproape neagră și Ilarion aproape dumirit
Pisica aproape neagră și liniștită. Foto: Călin Hera
Pisica aproape neagră își întinde capul, pipăie aerul cu lăbuța dreaptă, se retrage. Dacă ai putea-o privi mai de aproape, ai vedea că tremură. Stă cocoțată de patru ore într-un nuc gros, la zece metri deasupra pământului, la baza unor crengi groase. Pare să nu știe cum a ajuns acolo și, cu siguranță, nu are nici cea mai mică idee cum să coboare. Habar n-are de credințele oamenilor conform cărora pisicile au șapte vieți și cad mereu în picioare.
read more »
30/03/2017
Despre oameni
Fetiței îi strălucesc ochii. Pentru ea, mami și tati, care au luat-o de la grădiniță, înseamnă Universul. Pentru ei aleargă pe aleile din parc, pentru ei se răsfață, se simte domnișoară. Domnul Profesor trece, urmat de un grup mare de elevi, care-i sorb cuvintele. Se vede că i-a acaparat. Îl respectă, dar e mai mult decât atât. Respectă ceea ce le spune, ceea ce îi învață. Ceea ce înseamnă el pentru ei. Doi tineri merg mână-n mână. Se privesc în ochi. Se opresc. Se sărută cu poftă. Merg mai departe, se opresc iar. Își sunt unul altuia jumătatea. Așa simt, se jură că e așa. Toate aceste Lumi trec pe lângă dl. Lică, oprit în loc. Dl. Lică zâmbește și pleacă agale. Seara, la bere, tace, deși prietenul Ilarion îl tot întreabă una-alta. Într-un târziu, spune ca pentru sine: „Și totuși nimeni nu e de neînlocuit”.
21/03/2017
Discromat
Îmi plac ochii tăi verzi, s-au lipit de retinele mele, tocmai de aceea am eu ochii verzi acum, pentru că s-au lipit prea tare, pur și simplu nu-mi mai vine să clipesc atunci când ești lângă mine, nu vreau să pierd nici măcar o fracțiune de secundă, vreau să mă bucur de tot timpul în care te pot privi, în care văd cum îți cade părul pe umeri, cum ți se ridică ușor buza de sus (încă nu știu îndărătul cărui gând), cum bei apă. Îmi place să-ți văd luminițele din ochi, ochii tăi verzi. Ea îl ține de mână, îl privește dintr-o parte, își spune „Chiar că nu distinge culorile. Am ochii albaștri de când mă știu”, zâmbește în sinea ei (i se ridică imperceptibil buza de sus), înțelege.
read more »
16/03/2017
Bănuțul domnului cu barbă de trei zile
„Dă-mi un bănuț, conașule, să iau un covrig”, zice un domn scund, cu barbă de trei zile, albă, și șapcă proletară. Ilarion îi cumpără un covrig, i-l oferă. Domnul cu barbă de trei zile ia covrigul, îl pune într-o pungă de plastic, zice bogdaproste. Ilarion e luat prin surprindere. Îngaimă un „Să fie primit!” incomplet, nu știe nici el exact ce trebuie să spună. Dar nici n-are timp să-și dea seama, pentru că domnul cu barbă de trei zile rupe tăcerea: „Dă-mi un bănuț, conașule, să iau o plăcintă”.
read more »
14/03/2017
Bărbații chiar că nu înțeleg nimic
Când era fetiță, inventase un joc pe care băiețeii nu îl înțelegeau: „Da înseamnă nu și nu înseamnă da”. Ei i se părea destul de logic. În orice caz, foarte amuzant. I-a plăcut atât de mult acest joc încât l-a perfecționat continuu – domnișoară fiind sau, mai apoi, doamnă respectabilă. Ilarion, absolvent de Politehnică, a fost inițial fermecat de acest stil, care i se părea șic, dar a ajuns, în final, să fie exasperat. „Palpitant”, a fost comentariul sec al domnului Lică. Atât de sec încât Ilarion n-a înțeles dacă prietenul lui face mișto de el sau dimpotrivă.
13/03/2017
Înjurături în trafic. Poziția domnului Lică
Dl. Lică își conduce cu demnitate mașinuța. Așteaptă cuminte culoarea verde a semaforului, reduce viteza în apropierea intersecțiilor, cedează trecerea, pornește ștergătoarele de parbriz, ascultă radio RFI. Totul, ca la carte. Afară plouă. Câinește. Sens unic în centrul Bucureștiului, mașini parcate în spic. Un Ford de culoare închisă încearcă să fure o poziție din coloană, poziția domnului Lică.
read more »
01/01/2017
Visul secret al domnului Lică
Când era copil, dl. Lică abia aștepta să se facă mare, ca să stea treaz toată noaptea de Revelion, aidoma părinților și unchilor lui. Când s-a făcut mare, a trecut prin toate fazele: chefuri, beții, revelioane în gașcă (dl. Lică era tipu’ cu chitara), revelioane romantice, după care a urmat dorința de a se băga în pat cât mai repede. Cu Fosta, iar apoi singur. Acum, dl. Lică zice că anul trecut cel mai mult și mai mult i-a plăcut să trăiască pe acest blog ori pe Facebook, unde s-ar bucura să vă întâlnească și în 2017. Poate și într-o carte. Căci, vorba amicului Ilarion, anul se schimbă, dar năravul ba.
16/12/2016
Leacul lebedelor
Vedere din București. Conturul celei mai frumoase lebede albe din oraș. Foto: Călin Hera
Când a conștientizat despărțirea ireversibilă de Fosta, dl. Lică și-a pus problema sinuciderii. N-a mărturisit nimănui acest lucru. Oricum, tăcuse zile în șir. Gândul de a termina cu tot și cu toate a durat 2-3 secunde (cât durează un gând), dar l-a înspăimântat. Ce naiba? Cât de prost să fiu?! A tras draperiile, a deschis ferestrele, a încuiat ușa în urma lui, a pornit motorul și s-a trezit din transă abia pe malul apei. O băltoacă. Și totuși, i s-a părut că a zărit o lebădă albă, clasică, maiestuoasă. Știa că n-are cum fi așa ceva acolo, a rămas convins că lebăda i-a cântat. Așa că s-a ridicat și a plecat. În alt oraș, în altă viață.
12/12/2016
Sebi are note proaste și un număr indecent de absențe la școală
Sebi are note proaste și un număr indecent de absențe la școală, ceea ce îl descumpănește pe Ilarion. „Noi nu eram așa”, îi spune domnului Lică în timpul tradiționalei beri de luni seara. Dl. Lică își privește prietenul cu mult drag: „Nu contează cum eram noi. Eram altcândva. Ai un copil bun. Bucură-te de fiecare clipă împreună cu el. Ajută-l, atât cât poți, să își găsească drumul. Îl va găsi, fii pe pace, și va face cea mai bună alegere. Nu-l presa. Dar arată-i că îți pasă. Și caută împreună cu el”.
11/12/2016
Dl. Lică votează
Dl. Lică a votat la prima oră. Așa face mereu. E stilul domnului Lică. De obicei, dl. Lică îi votează pe ăia care nu ies. N-o face înadins, dar așa se întâmplă.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 