Dl. Lică şi dl. Smart TV

 

Dl. Lică şi-a cumpărat un televizor nou, un Smart TV. Ocupă mai puţin loc decât vechiul televizor, cu tub, mai ales că şi l-a fixat pe perete. Dl. Lică se uită foarte rar la televizor. La ce ţi-a trebuit televizor de cinşpe milioane, dacă tot nu-l deschizi decât o dată pe lună?, l-a întrebat Ilarion, curios ce-i va răspunde vechiul lui prieten. Îmi place telecomanda, zice dl. Lică în doi peri.

Adevărul e că, de când cu noul televizor, dl. Lică uită uneori de ce s-a aşezat în fotoliul din piele în care a citit jumătate din bibliotecă (şi unde s-a iubit de multe ori cu Fosta). Se opreşte din citit, pune cartea deoparte, pe măsuţă, şi ia în mână telecomada aerodinamică. Priveşte în gol, apoi îşi dă seama că, sub ochi, la trei metri distanţă, la o înălţime convenabilă, se află noul televizor. Între ei doi, dl. Lică şi dl. Smart TV , sunt trei metri de aer care abia aşteaptă să fie străbătuţi, cu viteza luminii, de semnalul pe care televizorul abia îl aşteaptă ca să pornească.

Dl. Lică trece telecomanda dintr-o mână în alta, o pune deoparte, se ridică, aduce din bucătărie un pahar cu sticlă groasă, în care lasă să cadă trei cuburi de gheaţă, apoi face câţiva paşi, deschide un sertar adânc şi scoate o sticlă din care toarnă, ca un farmacist de modă veche, două degete groase de whisky. Ia paharul cu mâna dreaptă, îl scutură uşor, ascultă clinchetul, lasă un pic pereţii paharului să se aburească, vreme în care suprafaţa lichidului gălbui se zbuciumă, apoi ia o sorbitură. Fără să lase paharul din mână, ia telecomanda cu mâna stângă, îşi plimbă palma peste butoanele abia ieşite în relief, pe suprafaţa curbată. Mai ia o sorbitjură, apoi se încumetă. Apasă cu degetul mare şi, deodată, spaţiul dintre dl. Lică şi dl. Smart TV se umple de lumină. Dl. Lică îşi alege un program, reglează volumul sunetului, pune telecomanda pe braţul fotoliului, apoi mai soarbe o dată din pahar, după care se gândeşte la ale lui, lăsându-se însă pradă, treptat, poveştii pe care dl. Smart TV i-o spune, profesionist.

 

Ce-are dl. Lică de a face cu ultima campanie UPC România

Cristi Chivu zâmbeşte de pe pagina UPC. Sursa: upc.ro

Cristi Chivu zâmbeşte de pe pagina UPC. Sursa: upc.ro

Dl. Lică nu a aflat încă, şi nici Tanti Ani, nici Ilarion, nici domnul Inginer ori doamna Expert PR, probabil că nici Mimi de la opt nu ştie, dar le spun eu acum: UPC România numai ce a dat startul unei campanii aflată sub „Lungește-te la distracție cât vrei tu!”, campanie bazată pe o promoție de toamnă (Pachet Cinema & Upgrade 500 Mbps) cu reduceri suplimentare de 50% timp de 3 luni.  Spotul campaniei a intrat pe TV pe 18 septembrie, iar pe acet blog fix în clipa asta :).

Ce înseamnă oferta de toamnă? „Practic, orice client care se abonează în perioada promoțională, achiziționând servicii cu o valoare minimă lunară de 70 lei, pentru o perioadă de 24 de luni, primește din partea celor de la UPC 50% reducere timp de trei luni + CADOU la alegere. Cadoul constă fie într-un Pachet CINEMA, fie upgrade gratuit la net de 500 mbps„, spune cei de la UPC.

Nu ştiu dacă oferta UPC include şi un pahar cu whisky, trebuie să găsiţi însă multe altele pe site-ul lor, zic. Şi, fie vorba între noi, Pachetul Super nu e deloc scump.

One Trackback to “Dl. Lică şi dl. Smart TV”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: