Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici.| Mersul lucrurilor |… la A venit PArza | |
| Calul moralist | mee… la Solidar cu cel mai bun prieten… | |
 | La Odeon! | Despre O… la Dacă Pergolesi ar fi avut… |
| PAct | meetSun.ro la Votaţi statuia preferată |
Din când în când, vin mesaje alarmante dinspre presa din România. Ultima este despre plecarea a trei șefi importanți de la România liberă, primul ziar important al istoriei mass-media postedecembriste. Ce înseamnă aceste frământări? O luptă la capătul căreia nu știm sigur dacă binele învinge. Presa moare, dar nu se predă. Doar se transformă. Însă are nevoie de jurnaliști. Care sunt forțați să își plece capetele. Unii cedează. Alții se încăpățânează să nu. Unii pleacă, alții revin.
Maria Livia Ognean (Mary) a fost aleasă Femeia Anului 2015 în Sibiu
Sper ca simpaticii cititori ai acestui blog să se bucure alături de mine: fosta mea colegă de liceu, Mary (Maria Livia Ognean) a fost aleasă Femeia Anului 2015 în Sibiu, întrecând-o, de exemplu, pe doamna Carmen Iohannis, soția președintelui, nominalizată și ea, alături de alte doamne de ispravă.
Vedere din București. Doamnă preocupată peste care se prăvălește Aeul diagonal de pe strada Colței. Foto cu telefonul: Călin Hera (mfc)
Ce arătat site-uri românești de Balck Friday. Compoziție 🙂 de Călin Hera
Cele mai cele oferte de Black Friday, cu variante. Cel mai mare consum de internet în timpul nopții. Cele mai cele chestii. Sau pe aproape. Bani să ai, că șmecheri sunt destui. Asta e impresia generală, ăsta e mitul: că reducerile de Black Friday de România sunt, de la un capăt la altul, un bluf. Am aruncat un ochi.
Vedere din București. Foto: Călin Hera
Mă fascinează băncile, și nu de ieri, de azi. Nu, nu mă refer la BCR, BRD, OTP, CEC, ING ș.a.m.d.
Apus de soare pe lacul Siutghiol, luna noiembrie. Foto cu telefonul: Călin Hera
Fiecare are un top al apusurilor de soare. Fiecare om care a văzut vreodată, care s-a oprit nițel să se uite măcar o dată, cum soarele trece dincolo de linia orizontului. Sincer, nu cred că există apusuri de soare urâte. Ca și răsăriturile de soare, spectacolele naturii au în ele ceva sublim și gata. Prin urmare, nu fac un clasament propriu-zis, doar vă arăt un pic – un pic din ceea ce am văzut eu în weekend pe malul mării. Negre.
Maria Livia Ognean, medic neunatolog la Sibiu. Sursa: Facebook
Jucam Prinsa în aproape fiecare pauză. Eram într-a cincea, perioada băieți contra fete. Mary era foarte agilă. Băiețoasă. Blondă. Râdeam împreună. O zbugheam. Era bună la mate, la română, la franceză, la botanică, la sport. Apoi la fizică, la anatomie, la chimie, la engleză. În orele de după ore, seara, când profa de filozofie ne chema în clasă la lăsarea serii și, aproape clandestin, scotea dintr-o sacoșă un pick-up adus de acasă și ne punea să ascultăm Beethoven, Rahmaninov, Schubert, Ceaikovski, Vivaldi și ce mai reușea să adune (întâlniri care, printr-a doișpea, se mutau la dânsa acasă). Mă bucur că, gândindu-mă azi la Mary, am rememorat această amintire despre diriga. Era de gașcă. Şi ea și noi.
Schi la Straja. Sursa: alpinstraja
Nu știu alții cum sunt, dar pe mine mă apucă pe la începutul lunii noiembrie un dor crescând de schi. Uneori, dorul acesta, pofta nebună de schi, bucuria și nerăbdarea sunt traversate așa, ca un junghi, de un sentiment din categoria mâhnire-enervare. Dor de schi, dor de schi, dar unde? Iar Austria?! Iar două zile pe drum? Că de Valea Prahovei m-am convins de multicel și nu mă mai încumet acolo în plin sezon până când vor construi ăștia autostrada, adică până când, dacă vor fi atât de buni, mă vor duce nepoții. Râd, firește, dar nu e râsul meu.
Vedere din București. Statuia lui Corneliu Coposu în timpul Festivalului Luminii, aprilie 2015. Foto cu telefonul: Călin Hera
Unii spun că femeile vin de pe Venus, bărbații de pe Marte. Eu cred că bărbații și femeile nu sunt specii chiar atât de diferite pe cât sunt cei din așa-zisa elită politică românească actuală și ceea ce denumim oameni de stat.
Fum negru, înecăcios, ucigaş. Aşa arată iadul. Iadul de vineri noaptea, Club Colectiv, Bucureşti, România. Iadul tăcut. Locul în care bucuria a dispărut în 60 de secunde, izgonită de hidoşenie. Tăcerea iadului, unde nici tânguieli nu se mai aud, a fost spartă, povesteşte unul dintre pompierii care au intrat acolo, în căutare de supravieţuitori miraculoşi (n-a găsit…), de tânguiala telefoanelor mobile rămase pe o boxă. „Erau o grămadă de telefoane şi sunau întruna. Sunau rudele. Am văzut pe unul că suna Naşa”, spune salvatorul, care n-a mai putut salva dinăuntrul iadului decât această imagine teribilă…
Vedere din Bucuresti. Rasarit de soare si avioane cu reactie. Foto cu telefonul: Calin Hera
Călin Hera. PA-uri şi mirări 