A doua zi după ce a trecut moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, propun să facem un pas în lateral, ca să vedem mai bine cam pe unde ne aflăm, cum arată societatea românească. Ce vreau să spun?
Am primit vestea că moțiunea a fost votată cu 281 de voturi în timp ce Nino Apakidze, o jurnalistă de investigații din Tbilisi, făcea o paralelă între România și Georgia în fața unor studenți ai Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării.
Jurnalista georgiană a proiectat un tabel cu două coloane, România și Georgia, în care cele mai multe lucruri semănau până la identificare. De exemplu, narativele utilizate de propaganda pro-rusă în cele două țări.
De la georgieni lipsea doar faza cu „nu ne vindem țara”. N-au ajuns încă la nivelul ăsta. Deocamdată, 20% din teritoriu e controlată din exterior; vorbim despre cele două așa-zise republici independente (Abhazia și Osetia de Sud) recunoscute de Rusia.
O altă diferență majoră: georgienii își doresc să intre în UE și NATO. Noi suntem acolo. Avem parte de acest lux (și darul de a strâmba din nas).
Percepția corectă asupra a ceea ce înseamnă interesul național
Din 1996, românii votează majoritar în favoarea direcției pro-europene a țării. Cel mai bun indicator aici sunt alegerile prezidențiale. Orice jocuri s-au făcut, inclusiv retragerea lui Emil Constantinescu și „înlocuirea” sa cu două candidaturi care s-au anulat reciproc (Isărescu-Stolojan), românii s-au opus ferm orientării pro-ruse și au împins clasa politică către decizii pro-UE.
Emil Constantinescu – orientare clar pro-europeană. Ion Iliescu – „răul cel mai mic”, dat pe brazdă (a funcționat sperietoarea Vadim). Traian Băsescu (vs. Adrian Năstase 2004, vs. Mircea Geoană 2009). Klaus Iohannis (vs. Victor Ponta 2014, vs. Viorica Dăncilă 2019). Nicușor Dan (vs. George Simion 2025).
De fiecare dată când au avut cuțitul la os, românii au spus, majoritar: „Stop! Râdem, glumim, dar suntem parte a civilizației europene”. Și au votat în consecință.
Oricât de nemulțumiți am fi de noi înșine, se cuvine să ne recunoaștem un merit: există undeva un bun simț, o busolă morală, o percepție corectă asupra a ceea ce înseamnă, totuși, interesul național.
OK, facem bășcălie. Avem sânge fierbinte, suntem latini (chiar și cei care s-au păstrat 100% daci puri). Există vârfuri, dar și o masă needucată mai numeroasă decât ne place să recunoaștem. Punem botul la tot felul de zănatici. Uneori suntem fie prea umili și ne desconsiderăm, alteori ne luăm prea în serios. Ne place să ne credem buricul pământului.
Dar avem, majoritar simțul direcției corecte. Majoritatea nu urmează vreun lider providențial, ci niște principii. Liderii trec, principiile rămân.
E ceea ce cred eu că ne va ajuta și de data aceasta.
Pro-UE
Tot mai mulți observă nuanța introdusă subtil în discursul public: pro-occidental vs. pro-european. E o nuanță importantă.
Îmi place să cred că românii vor cântări și de data aceasta bine și vor pune accentul pe direcția pro-UE. Nu e nicio surpriză că forța Uniunii Europene stă în valorile pe care le respectă (drepturile fundamentale ale omului) și în faptul că, unită, e greu de clintit.
E nordul arătat de busola oamenilor care vor să fie respectați și să trăiască bine. Liber.
Oamenii simpli respectă asta. Oligarhii, regimurile totalitare, nu. O Europa slăbită, luată pe bucăți, e mai ușor de controlat și, dincolo de considerente strategico-militare & economice, nu mai servește ca model.
Optimismul necesar
Înainte de a-mi lua la revedere de la ea, am întrebat-o pe Nino Apakidze dacă rămâne optimistă în ceea ce privește viitorul Georgiei. „N-am încotro”, mi-a spus. Adăugând, cu un zâmbet, că vor urma alegeri și, chiar dacă opoziția e mult slăbită, direcția bună e clară: UE și NATO.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 