E încă târziu, deci aproape devreme. O femeie se plimbă agale. Ca o zi fără dileme. Mai face cinci pași, iat-o la semafor. Rochia i se colorează în nuanțe de roșu-provocator. Desigur, e o imagine care te-apasă. Femeia e singură. Și tare-i frumoasă. Așa pare, privită de la etajul zece. O ambulanță se-aude. Se-apropie-n goană. Și trece. Strada respiră greoi, albastru intermitent. De două-trei ori. Apoi Orașul redevine absent. Femeia frumoasă dispare. Parcă nici n-ar fi fost. Ca o iubire sfârșită abrupt și cam prost. Ca un eșec albăstriu. E aproape devreme. Dar încă târzi
08/01/2024
Textul care nu și-a găsit titlul, deși se zbuciumă, direct și pe ocolite
Deschid ochii, trag fermoarul, ascult. Afară e soare (demult). Percep umbra unui pescăruș (ca pe o adiere cromatică). În plasa de țânțari și-a înțepenit piciorușele o gânganie matematică. E un fel de pătrat perfect. Ca o ecuație matinală rezolvată corect de copii care nu mai știu drumul spre școală. Am o neliniște lipită cu scotch pe perete (între afișul cu ACDC și fotografii cu oameni fără șosete). În jur, aruncate, hârtii mâzgălite. Pe ecran, pagini albe, în Word. Ca niște ispite. Ca un gând venit așa, pe ocolite.
29/12/2022
Pele. Atât
Cred că primul jucător de fotbal de care am auzit a fost Pele. Eram mic, cred că abia împlinisem patru ani. Prima oară am crezut că așa se numește jocul acela în care dai cu piciorul într-o minge.
read more »
08/05/2021
încă nu era apus încă puteam
..încă nu era apus încă puteam
privi de sus
puteam percepe încă (estompat) realitatea
dacă aș fi respirat adânc dacă
aș fi avut naivitatea
să visez
atunci tot peisajul mi-ar fi năvălit în plămânul stâng
aș fi devenit eu însumi peisaj (pe dinăuntru)
aș fi zâmbit nătâng
28/04/2021
Stins
S-a mai stins o viață. În urma ei, două lumânări aprinse în fața ușii. Locuia la etajul VI, dar nu știu cine era. Nu știu ce a făcut, cât a trăit, cum a trăit, dacă a fost un om bun. Dacă a avut sau nu copii. Probabil că ne intersectam prin fața blocului și ne salutam amabil. Poate chiar ne zâmbeam. Dacă l-aș fi întâlnit pe stradă, la câteva sute de metri de bloc, poate nu l-aș fi recunoscut. E doar o presupunere. Poate îl știam, poate nici nu-mi voi da seama că nu mai e. Sau poate era o doamnă.
29/03/2019
noaptea lucrează imaginația
14/01/2019
Destinul omului cu părul blond
Era odată un om cu părul blond. Asta era o problemă, deoarece locuia în Țara Oamenilor cu Părul Grizonat. Toate drepturile, onorurile, privilegiile, le reveneau grizonaților. Cine nu avea norocul să se nască direct cărunt (un caz la un milion), era lipsit de orice șansă socială, politică, profesională. Era ostracizat până la vârsta senectuții. Pe care puțini o atingeau fiindcă lipsea speranța. La ce bun?, se resemnau tinerii. Tot ce aveau de făcut era să tragă de timp. Să trăiască-n doru’ lelii. Abia aceia care ajungeau (deja blazați) la primele fire albe de păr începeau să-și facă unele calcule, dar nu mai prea aveau cu ce.
read more »
21/06/2018
femeia cu cele mai frumoase unghii din lume
22/05/2017
Din biroul alăturat se aud zgomote ciudate
Din biroul alăturat se aud zgomote ciudate: scaune scârțâind, pereți scârțâind, hârtii foșnind, zgomot de cești, voci în șoaptă, cu câte un ton mai ridicat, uși închise cu sfială. Pe sub ușa înaltă, albă, închisă, se strecoară o lumină albastră, care poartă toate aceste zgomote. Din câte știu, nu e nimeni dincolo.
read more »
02/02/2015
Ce-a ales câinele-filozof: mahalaua sau New York-ul?
Câinele care a avut de ales între New York şi o străduţă bucureşteană. Foto: Călin Hera
Am fost întrebat, Carmen m-a întrebat, ce a făcut câinele dintr-o fotografie pe care am postat-o pe acest blog într-o Miercure fără Cuvinte. Iată faptele (mai jos).
read more »
21/01/2015
Copaci flămânzi, ochioşi, aparte sau pur şi simplu pofticioşi
Fantoma din Herăstrău. Foto: Călin Hera
Am un comentariu la postarea din Miercurea fără cuvinte de ieri: de-a lungul timpului am văzut şi fotografiat numeroşi copaci flămânzi, ochioşi, unii aparte, alţii pur şi simplu pofticioşi.
read more »
22/07/2014
Incredibilele întâmplări ale prietenilor mei, de care aflu graţie domnului Facebook
Telefonul lui Daniel, localizat cu precizie
Înainte chiar de cafeaua de dimineaţă am făcut ceva ce rareori fac: am dat o tură pe la câţiva amici vechi, cu care nu m-am mai văzut de multicel. Aşa am ajuns la Daniel P. şi, ce mai tura-vura, vă las să citiţi ce şi cum i s-a întâmplat. Poate discutăm un pic dup-aia.
read more »
11/07/2014
Când începe weekendul?
06/06/2014
Un ziar vertical
Un ziar vertical: Austin American Statesman. Aici, pus lângă un format clasic din România: revista Dilema Veche. Foto cu telefonul: Călin Hera
Atunci când Jurnalul naţional şi-a lansat un nou format de ziar, în urmă cu destul de mulţi ani, am zâmbit. Marius Tucă, cel care a venit cu găselniţa de a pune zilnic pe tarabe articole care nu sunt la zi, pentru a se proteja cumva (mă gândesc), a încercat să transforme o calitate fizică – raportul dintre lungime şi lăţime – în una morală. Cum raportul obţinut era vădit în favoarea uneia dintre laturi, ziarul lui a devenit „vertical”, preferând în acelaşi timp să se retragă, cum am spus, din cotidian, în favoarea scriiturii atemporale.
read more »
29/05/2014
Cu capul în nori
Vedere din Bucureşti. Dincolo de nori se întâmplă ceva. Foto cu telefonul: Călin Hera
Eram la semafor, ascultam muzică şi am aruncat un ochi în sus.
read more »
25/05/2014
Am venit în Bucureşti. Din jurnalul unui om care scrie, fotografiază şi se miră
Graffiti oglindit într-un vagon şi familie ieşită la cules. Foto cu telefonul: Călin Hera
Să zicem că, mergând cu metroul, am găsit câteva foi de hârtie scrise de mână, mărunt. Iată ce scria:
„Am venit în Bucureşti. La Gara de Nord, mai precis. Am stat mai la sfârşit, să nu mă înghesui cu restul călătorilor, destul de puţini. Câteva peroane mai încolo, huiduieli, fluierături, camere de filmat.
read more »
03/04/2014
La filmare cu Adrian Sitaru şi o amintire cu Ilinca Goia
Fotografie de la filmările pentru spotul Festivalului Filmului European, ediţia 2014. Foto cu telefonul: Călin Hera
Prima filmare la care am luat parte a avut loc cu foarte mult timp în urmă. Prin 1991-1992, dacă nu mă înşel rău. Era un proiect al unor studenţi la IATC. Mi-o amintesc doar pe Ilinca Goia. Am filmat în Gara de Nord, pe un peron, peronul 8, cred. Venea sau pleca un tren, şi cu el iubirea mea. Eu eram prietenul Ilincăi. Ne strângeam în braţe, ne pupam, cut. N-a durat mult, dar îmi amintesc şi acum. Multă vreme, Ilinca Goia a fost preferata mea. Mereu îmi venea să spun „O ştiu, am jucat împreună!”, dar n-am făcut-o. Ar fi fost exagerat :). A trecut destul timp încât să scot la iveală această amintire.
read more »
01/04/2014
1 Aprilie, Ziua Naţională a României
Propun, reponsabil, declararea zilei de 1 Aprilie ca zi liberă*, astfel încât lumea să stea acasă şi, dacă se poate, departe de Facebook. Pe mine au ajuns să mă plictisească păcălelile specifice, care de care mai ingenioase. Le accept doar pe ale copiilor aflaţi la vârsta inocenţei. Am zis!
* Sau, dacă nu, măcar s-o facem Zi Naţională, măcar să ştim o treabă!
Călin Hera. PA-uri şi mirări 