Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici. | #ecouri – La s… la Dacă Pergolesi ar fi avut… |
 | Dacă Pergolesi ar fi… la Raport despre blogosferă. Azi,… |
| Dacă Pergolesi ar fi… la Despre Falstaff 2015 la Opera… |
 | CalinH la Cu barca la film |
Dacă Giovanni Pergolesi ar fi trăit în secolul XXI și ar fi avut smartphone, poate că și-ar fi imaginat bijuteria (La Serva Padrona) jucată dintr-un scaun de gamer, cu ochii pe ecranul telefonului inteligent. Dar n-a apucat să trăiască decât foarte puțin (26 de ani), suficient cât să compună niște capodopere. Cât despre montarea de la Sala Dalles, Alexandru Pătrașcu, în calitate de regizor, a adus povestea fix în zilele noastre, cu multă sensibilitate, umor și bun gust.
A fost o dată, prin 2016, ca niciodată. Descoperisem „porcușorul”. Îl vedeam peste tot prin oraș, parcă mă urmărea (așa cum, când aștepți un copil, vezi peste tot femeile gravide peste care altfel treci cu privirea, nebăgându-le în seamă). E un fenomen acesta: observăm ceea ce ne interesează. Înainte ca Facebook să ne creeze bule, ni le creăm noi înșine, subconștient.
…m-ai invitat înăuntru am
intrat era semiîntuneric
era semisferic adică roteam privirea de jur
împrejurul lipsea împrejurul erai
tu adică
ceea ce devenisem eu când m-ai chemat înăuntru
adică treceam prin râu ca atunci când curge viața și te agăți de privirea unui pescăruș
să nu clipească să nu clipească să nu
și ai zis intră puțin dar să nu te faci comod
comoditatea incomodează încetinește firul epic
blegește viața
dar poți să-ți imaginezi că stai tolănit într-un fotoliu (lângă șemineu și așa mai departe)
poți desena (în gând) o realitate virtuală
poți fi întrucâtva tu
dar mai bine hai înăuntru vedem noi dup-aia și-am intrat
ce era sã fac ncsf
omul înțelept pe malul râului
stă
iată-l privind în liniște
universul prin firul transparent al undiței
ce încântare filozofică
cat dezmăț poetic
… sau aș putea veni tiptil pe lângă baltă
ca un tâlhar romantic (cu fruntea lui înaltă)
și-atunci mi-ar da târcoale trei cocostârci cu gâlci
și-o pasăre flamingo cu cearcăne adânci
și câteva egrete cochete dar discrete
și lebedele negre umflate de regrete
și broaște verzi măiastre și sute de dezastre
… și dincolo de apă-s ferestrele albastre
…iubirea e ca zborul unui pescăruș
pe deasupra râului din centrul orașului
am fotografiat acest zbor de sute de ori
căutând cele mai bune cadre
le-am ales pe acelea în care pescărușul pare că se uită la mine
se gândește la mine
am păstrat fotografiile care în mod normal le plac și celorlalți
(pe celelalte le-am șters)
…și totuși iubirea nu e ca o zi glorioasă
în care obții multe multe like-uri pe Instagram
Era o cioară matură, cu ciocul puternic, viguroasă, adaptată traiului rural, acolo unde întotdeauna e care pe care. O vietate socială, care își oferă destule momente de solitudine. Găsise o bucată de pâine uscată. Zburase câțiva metri, leneș, până la o baltă de lângă drum, rămasă în urma unei mașini dereglate a Salubrității. S-a oprit la marginea băltoacei, a coborât ușor ciocul, s-a uitat scurt de jur împrejur, cu o imperceptibilă mișcare a capului, apoi a lăsat bucata de pâine în apă. Însă foarte puțin, de parcă ar fi avut cunoștință de mitul celor trei secunde. După care și-a înfulecat prada (cu o înfulecare prelungă și neîntreruptă).
importantă-i lumina
felul în care
îți spune trezește-te
sau hai la culcare
când bărbosul în blugi
își turează motorul
importantă-i lumina
crede azi trecătorul
… dacă oamenii ar fi clădiri
s-ar plictisi enorm (într-o primă fază)
apoi ar începe sa se laude
cine are acoperișul mai țuguiat
cine are mai multe etaje
mai multe ferestre camere de supraveghere
cine are încuietorile mai sofisticate
și porțile mai ferecate
cine are izolarea fonică mai buna
și dintre zidurile cui nu se aude nici pâs
… cele mai prețioase lucruri
sunt cele care te opresc din drum
drumul tău grăbit (vâjâit)
Iată o culoare. Iată un zâmbet.
iată ceva ce poți păstra
dincoace de pleoape
Călin Hera. PA-uri şi mirări 