Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici.| Mersul lucrurilor |… la A venit PArza | |
| Calul moralist | mee… la Solidar cu cel mai bun prieten… | |
 | La Odeon! | Despre O… la Dacă Pergolesi ar fi avut… |
| PAct | meetSun.ro la Votaţi statuia preferată |
Dacă Giovanni Pergolesi ar fi trăit în secolul XXI și ar fi avut smartphone, poate că și-ar fi imaginat bijuteria (La Serva Padrona) jucată dintr-un scaun de gamer, cu ochii pe ecranul telefonului inteligent. Dar n-a apucat să trăiască decât foarte puțin (26 de ani), suficient cât să compună niște capodopere. Cât despre montarea de la Sala Dalles, Alexandru Pătrașcu, în calitate de regizor, a adus povestea fix în zilele noastre, cu multă sensibilitate, umor și bun gust.
Cele 5 bloguri pe care le-aș lua pe o Insulă WiFi pustie. Sursa: InfoNaiv
Au trecut aproape șase ani de când umblu prin blogosferă. Uneori mai cu avânt, alteori mai în liniște. Am două bloguri* și nu mă pot lăsa de niciunul. Cel mai probabil, le voi contopi în curând în unul singur (lucrez din greu la asta). Dar despre altceva voiam să vă povestesc.
Printscreen al articolului scris de Alexandru Pătraşcu. Sursa: opera.co.uk via Despre Operă
Îl ştiu pe Alexandru Pătraşcu de vreo doi ani, cel mult, l-am întâlnit faţă în faţă o singură dată, undeva prin Primăverii (a vorbit aproape numai el), dar am citit cu nesaţ mare parte din scrierile lui de pe blogurile Despre demnitate, Despre operă, Stabat Mater România, Adevărul şi am scris de câteva ori despre el. Am spus, de când l-am cunoscut, că este unul dintre cei mai buni jurnalişti culturali din România, probabil cel mai bun atunci când vine vorba despre operă, deşi meseria lui e alta (sau poate tocmai de aceea, pentru că la el e vorba de pasiune).
Elena Moşuc, cu afecţiune pentru cititorii lui Alexandru. Sursa: despreopera.ro
Prietenul Alexandru este autorul unei noi acţiuni de toată isprava: întreabă artiști pe care îi aplauzi pe scenă ce ascultă ei în timpul liber – acasă sau în mașină. Astfel, grație autorului excelentului blog Despre operă, aflăm că dirijorul Tiberiu Soare ascultă Pink Floyd (The Dark Side of the Moon), pe când se luptă cu traficul bucureștean, combinat cu integrala simfoniilor de Gustav Mahler, dirijate de Leonard Bernstein la pupitrul New York Philharmonic Orchestra.
Coperta programului Falstaff (ONB), r. Graham Vick
A venit şi premiera de la Opera Naţională Bucureşti (Falstaff, în regia lui Graham Vick). Am citit o cronică foarte bună (unde altundeva decât?) pe site-ul Despre operă – recomandată atât celor care au fost la premieră cât şi celor care nu au apucat încă să vadă spectacolul.
„Un purcel verde de dimensiuni uriașe, vegetal și artificial, pârțâie confetti peste o adunare de oameni costumați caraghios, veniți să celebreze o nuntă. Asta este o imagine pe care n-o voi uita multă vreme. Eu unul mi-o voi aminti cu mare amuzament. A fost o seară în care m-a pufnit râsul mereu și la capătul căreia m-am emoționat contemplând un final în care bătrânețea ajunge la limita cea mai de jos a ridicolului, iar viața își reia ciclul obișnuit, prin căsătoria lui Fenton cu Nanetta. Așa de bătrâni și de ridicoli vom ajunge și noi, cel mai probabil. Și vom privi totuși cu o înțelepciune salvatoare cum tinerii o iau de la capăt, la fel ca noi, fără să fi învățat nimic din experiența noastră. Privită așa, viața este o comedie nebună.
La fel ca orice comunitate, și publicul de operă se împarte în tineri și bătrâni. În special la operă, publicul bătrân este mai numeros decât proporția sa demografică. De aceea, aseară au fost spectatori scandalizați de regia modernă a lui Graham Vick.” (Alexandru Pătraşcu, Despre operă)
Printscreen după blogul Despre Operă
Un regizor de mare clasă, unul dintre cei mai mari ai momentului (este vorba despre britanicul Graham Vick), a pus în scenă la Opera Naţională Bucureşti un spectacol-eveniment: Fals taff, de Giusepe Verdi. Premiera va avea loc în data de 19 februarie. Distribuţia e alcătuită din artişti români, cu Ştefan Ignat în rolul principal. Bineînţeles că am aflat despre acest eveniment de la Alexandru, întrucât presa culturală de la România are lucruri mai bune de făcut decât să aducă în faţa cititorilor personaje importante ale culturii mondiale. Dar de aceea a fost inventat Alexandru, cu al său blog de mare ţinută, Despre operă, pe care vi l-am propus în mai multe rânduri.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 