Cele 5 bloguri pe care le-aș lua pe o Insulă WiFi pustie. Sursa: InfoNaiv
Au trecut aproape șase ani de când umblu prin blogosferă. Uneori mai cu avânt, alteori mai în liniște. Am două bloguri* și nu mă pot lăsa de niciunul. Cel mai probabil, le voi contopi în curând în unul singur (lucrez din greu la asta). Dar despre altceva voiam să vă povestesc.
Am avut șansa să cunosc mulți autori incredibil de buni. Unii au strălucit ca stelele căzătoare și au trecut mai departe, alții au rămas la îndemână, ca să spun așa. Blogosfera românească, la care mă uitam la început cu mirare și neîncredere, a crescut ca Făt-Frumos, apoi s-a predat, în parte, noii vedete, Facebook-ul. Mă bucur însă că sunt destui bloggeri continuă să scrie (și) pe bloguri; chiar dacă se comentează mai puțin decât înainte de Facebook, se scrie încă bine.
Provocat de cei de la Kooperativa 2.0, care fac un recensământ, mă străduiesc să vă spun mai jos care sunt cele 5 bloguri cu care aș pleca pe o insulă pustie, dacă ar fi să am net acolo. Despre cele mai multe dintre ele am mai vorbit deja în modestul meu raport despre blogosferă, dar nu vă recomand să treceți mai departe, ci să le răsfoiți în continuare; veți fi încântați. Pentru cei mai grăbiți, am lăsat mai sus un mic infograf, care ar trebui să fie cât 1.000 de paragrafe (dacă ar fi fost făcut de Gabriel, ar fi fost fix așa; pentru mine, cer îngăduință).
Site-ul Despre Operă. Printscreen
DESPRE OPERĂ este probabil cea mai surprinzătoare descoperire bloggeristică făcută de mine în cei șase ani pomeniți mai sus. Alexandru scrie cumplit de bine despre un domeniu la care, aparent, au acces doar inițiații, adică un grup mic de oameni. Să recunoaștem: cei mai mulți dintre cei care umblă nestingherit prin Social Media fac brrr! când aud de operă. Dacă li se întâmplă să caute vreun post de radio în mașină, trec repede peste Radio România Cultural, unde se mai difuzează muzică de operă. Misiune grea, așadar, pentru Alexandru. Dar omul are o pasiune, opera, și e tobă de carte. Nu are o școală în domeniu, lucru pe care i-l reproșează mulți critici de operă din România, rupți de potențialii lor cititori. Alexandru are școala bucuriei de a asculta și a înțelege opera și, dar rar, de a le împărtăși celorlalți această bucurie. Alexandru scrie rapid, parcă la dictare, cunoaște deja și e cunoscut de foarte multă lume din branșă, face interviuri cu mari artiști, care vin prin România (ceea ce jurnaliștii culturali „profesioniști” nu prea fac), scrie pentru revista britanică Opera și are un blog excelent. Ultimul articol de pe blog este un interviu cu Erik Levi, cel care a semnat în revista BBC Music un portret George Enescu. Articolul lui Alexandru a fost publicat pe website-ul Festivalului Enescu.
Blogul de om al lui Alin Fumurescu. Printscreen
FUMURESCU, Fumi pentru apropiați, a plecat de mulți ani din România, dar și-a păstrat numeroase punți. Predă la universități din SUA, călătorește (a făcut ture fabuloase prin Amazonia), își vede crescând copiii (de parcă ar crește singuri) și scrie ca un jurnalist și filozof ce este. Ca un om bun la minte și la inimă. Blogul lui e ca o carte, pe care nu o poți lăsa din mână. Avertisment: este o carte de citit, cu foarte puține poze. Dar dacă ai norocul să ajungi acolo, nu poți pleca, pur și simplu nu poți, după un singur articol. Mai vrei. Și e, slavă Domnului, de citit! În cea mai recentă postare, Alin Fumurescu se bucură să descopere, cu tristețea că n-a făcut-o până acum, un filozof privit și ascultat cu respect și de Constantin Noica („E dracul gol”, spune Noica admirativ despreel). Fost doctorand al lui Martin Heidegger, Alexandru Dragomir își exprima admirația față de cei care scriu. El, care, plictisit și obosit de regimul comunist, a preferat să gândească și atât…
Blogul lui Mihnea Măruță. Printscreen
MIHNEA MĂRUȚĂ a trecut la blog pentru că nu putea să nu scrie (ar fi fost mare păcat să n-o facă), după o activitate jurnalistică în prim-planul presei românești. Scrie din suflet, cu bun simț și cu mare talent. Scrie despre tot ceea ce îl impresionează. Din textele mihneamăruțești înveți. Articolele lui sunt citite, citate și share-uite. Uneori mi se întâmplă să citesc un articol scris de Mihnea Măruță după ce a fost răspândit pe Facebook de prieteni comuni sau de necunoscuți. Mihnea Măruță are mai mult decât un blog. Este, de fiecare dată, așa cum spune el însuși, „Supriza Mihnea Măruță”. Cea mai recentă postare este despre finala de tenis de la Toronto, cu Simona Halep protagonistă. „Ce s-a întâmplat în seara asta, în setul doi al finalei de la Toronto, este că ni s-a oferit acces la un univers paralel. Am văzut ceea ce “ştim” doar din filme şi din cărţi, din manuale de istorie şi mai ales din felul în care se transmit legendele. Am văzut cu ochii noştri cum e dincolo de instinctul de conservare”, scrie Mihnea Măruță în articolul Setul doi. Pentru mulți contemporani cu televizoarele deschise Măruță înseamnă numele unei vedete TV trecătoare. Pentru cunoscători, Măruță e Mihnea.
Sonete Shakespeare. Printscreen
SONETE SHAKESPEARE. Aici s-a întâmplat invers: la început a fost Facebook-ul. Laurean, care e poet, regizor, tată, scriitor, poet, suflet mare, poet, iubește sonetele lui Shakespeare. S-a apucat să le traducă în urmă cu mai mulți ani. La început în secret, apoi a început, obsedat de câte un vers, să întrebe pe unul sau pe altul cum ar traduce, cum îi sună traducerea făcută. A lucrat mult la asta împreună cu soția lui, care a fost o Doamnă delicată. A pus pasiune în traducerea sonetelor lui Shakespeare. Apoi a început să publice aceste traduceri. Pe blogul meu, pe Facebook, apoi și-a luat inima în dinți și a făcut el însuși un blog. Atunci când publicam aici, sonetele shakespeare-iene traduse de Laurean erau foarte citite și comentate. M-am bucurat să găzduiesc discuții care uneori mă depășeau :). Mi-e dor de zilele în care Laurean discuta cu mine zile întregi despre câte un vers și, după ca să mă refer la titlul dat Sonetului XXVIII, Cum să mă întorc?, răspunsul e simplu: mail, telefon, mess, Facebook. Vă recomand să răsfoiți traducerile lui Laurean. Nu doar fiindcă sunt făcute cu multă trăire, ci și fiindcă sunt bune. Abia aștept cartea.
Blogul Între vis și realitate. Printscreen
VIS ȘI REALITATE. Acesta este un blog aflat în top, cel puțin dacă ne raportăm la clasamentul ZeList (și nu avem de ce să nu o facem). Carmen călătorește mult și frumos, a citit mult, a văzut multe și pune pasiune în fiecare postare. Pe mine m-a fermecat întâi și întâi prin provocarea pe care o face săptămânal: Miercurea fără cuvinte este evenimentul pentru care mă pregătesc din timp. Este ziua în care postează pe blogul ei fotografii frumoase, cu poveste, și le oferă cititorilor ei posibilitatea să își promoveze fotografiile din ziua aceea. Fără cuvinte, doar fotografii, pentru că, știm, o fotografie face cât o mie de cuvinte. De fiecare dată, aștept cu emoție provocarea ei și încerc să îmi potrivesc pașii cu tema dată de ea. S-a alcătuit astfel o foarte interesantă comunitate online, în jurul Miercurii fără cuvinte, comunitate căreia îmi face plăcere să îi aparțin. Ieri, Carmen a propus un „capăt de drum”. Recent, am descoperit și un foarte interesant Club al cinefililor, tot pe blogul Vis și realitate.
Bineînțeles că sunt mult mai multe bloguri faine, foarte faine, excelente, de care știu, pe care le frecventez. Sunt multe din cele care participă la concursurile de pe Blogal Initiative (Diana Duca, Brânzoaice cu gem, Piratul cinefil, pezevenghi etc.), cele cu care am intrat eu în ale blogosferei, ale scriitorilor de PA-uri (Paul Gabor – care s-a întors, Adela Onete, LePetitPrince ș.a.m.d.), sau, firește, blogul lui Adi Dobre. Dar pe Insula WiFi aș merge cu cele cinci, ca să respect regula recensământului :).
Pentru voi care sunt cele 5 bloguri fără de care nu?
*Naiv prin România, respectiv PA-uri și mirări
Călin Hera. PA-uri şi mirări 