Văzusem undeva o fotografie cu o cascadă în inima Bucureștiului. Ce idee!, mi-am zis. Am făcut în așa fel încât, într-o dimineață de august, să cobor pe lângă Parcul Carol, dinspre Autogara Filaret. Am parcat lângă parc, am mers pe jos două minute, apoi m-am oprit și m-am minunat. Am făcut fotografii de la distanță, m-am apropiat. Era începutul unei zile caniculare și mi s-a părut că apele cascadei de vopsea mă răcoresc. E o licență cvasipoetică, de acord, dar jumătatea de oră petrecută pe strada în scări Xenofon din București asta a însemnat, o răcorire. M-am simțit bine.