Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici.| Mersul lucrurilor |… la A venit PArza | |
| Calul moralist | mee… la Solidar cu cel mai bun prieten… | |
 | La Odeon! | Despre O… la Dacă Pergolesi ar fi avut… |
| PAct | meetSun.ro la Votaţi statuia preferată |
…poți primi lecții de viață până și de la un gard pe care vremurile l-au știrbit
care stă locului pe deal (aparent năucit)
puțin mai departe anotimpurile se amestecă aproape erotic
crește iarba se usucă apar frunzele și dintr-o dată coboară haotic
ca într-o poveste despre extaz și agonie
ca în filozofia școlii de gândire „și ce-mi pasă mie?”
…acesta e leacul acesta e lacul
cu îngramadirea lui de stuf vertical
și culoarea pădurii și gândurile trase la mal
câteodată totul plutește mai ales lumina
atunci când soarele se pierde printre
elicele morilor de vânt
dar știi că totul curge totul decurge
tot așa cum mersul pe bicicletă niciodată
nu se uită dar nici nu îți ajunge
Am o cioară cu ciocul de plastic, cu gâtul elastic, cu ochiul din stânga sticlos și sarcastic, cu pene de-un negru monastic – lipite de piept foarte ecleziastic. Cu gheare prelungi (pleonastic) și pieptul umflat cam bombastic. Zboară fantastic.
…m-ai invitat înăuntru am
intrat era semiîntuneric
era semisferic adică roteam privirea de jur
împrejurul lipsea împrejurul erai
tu adică
ceea ce devenisem eu când m-ai chemat înăuntru
adică treceam prin râu ca atunci când curge viața și te agăți de privirea unui pescăruș
să nu clipească să nu clipească să nu
și ai zis intră puțin dar să nu te faci comod
comoditatea incomodează încetinește firul epic
blegește viața
dar poți să-ți imaginezi că stai tolănit într-un fotoliu (lângă șemineu și așa mai departe)
poți desena (în gând) o realitate virtuală
poți fi întrucâtva tu
dar mai bine hai înăuntru vedem noi dup-aia și-am intrat
ce era sã fac ncsf
…suntem ca două conturi pe Instagram
care își dau târcoale
atente să nu le scape vreun like unul altuia
să nu lase vreo urmă pe Instastories
să nu care cumva să apară vreun indiciu
suntem ca două universuri paralele
coexistând
obsedate unul de celălalt (o, da!)
dar cu mare grijă să nu se dea de gol
Într-o (bună) vreme obişnuiam să aduc aici, în fiecare zi de sâmbătă, câte un poem. Mă şi disciplina chestia asta, mă isca. Aveam prieteni-cititori (Anca, de ex.) care veneau aici anume sâmbăta (în rest, nu prea).
Îmi pare rău că am pierdut acest obicei; dacă versurile nu-ţi vin, nu-ţi vin şi gata. E, dar şi când vin, dau năvală, să ai ce croşeta la ele două-trei luni. Nu-i vorbă, n-au venit încă, dar le simt dând târcoale.
În aşteptarea lor, am lucrat un pic la ceva mai vechi (dar nu foarte). Mai precis,
deci (îi zic):
domniţă scumpă am inima
zăvorâtă îndărătul zalelor de fier
dar gropiţa din obrăjorul tău stâng mi-a
topit-o
şi s-a scurs în pământ
de unde au răsărit florile astea
vesele pe care te rog să le prinzi în păr
să nu te vadă
pentru că ar păli în faţa frumuseţii tale neasemuite
iar ea râde (clipind ştrengar) şi fuge
lăsându-mă
cu florile în mână
apoi se întoarce ia buchetul
şi-mi trimte un sărut (prin aer)
lăsându-mă nătâng
şi pe gânduri:
ce-a putut vedea ea (din mine)
în afară de armură
şi dacă m-a confundat cu altul?
NOTĂ.
Acest text există si în varianta PA niţel mai vechi, dar tocmai i-am descoperit o aură poetică ce-mi place rău. Pe care o preferati?
P.S. Şi n-am mai postat poezie de multicel:(
Atunci când tu mă priveşti mă simt
ca în copilărie (când nu puteam să mint).
Sunt ca o carte deschisă.
Sunt răsfoibil.
Sunt o succesiune de pagini (scrise mărunt).
Şi totuşi, nu sunt transparent. Altfel,
ai vedea până dincolo de mine,
ai putea admira peisajul (din spatele meu).
Ai spune: iată o iluzie optică.
Şi ai trece mai departe.
Dar tu, tu te mulţumeşti
să mă răsfoieşti. Nu ştiu cum faci,
dar ajungi să te lăfăi
prin zona în care am inima (ca o pisică interioară răsfăţată).
NOTĂ. Acesta e un exemplu tipic de transformare a unui PA într-un poem (am mai dat unul aici). Un exemplu tipic de risc (asumat sau nu) pe care îl are cineva care scrie poezie si scrie si proză arhiscurtă. Cred, sincer, că acestui trext îi sade mai bine ca poem decât ca PA, asa cum fusese el scris initial. Ca poem a apărut si în cartea mea.
Dan mi-a făcut o surpriză, aşa că astăzi vă arăt o traducere a poeziei Îmi pun singur miere în ceai, cel mai tradus poem al meu 😉 (nu degeaba a dat titlul cărţii)
(vezi aici si aici două versiuni în limba spaniolă)
I sweeten myself the tea with honey
I sweeten myself the tea with honey
she sits quietly in the chair looking up at me
surprised to see my hand not trembling
it is so early in the morning that
the sun is slipping into her eyes
time enough to sprawl about a little longer
then it comes out of the sea
she is no longer sitting but looks at me
she has cold hands and the wall
between us was turning out translucent
UPDATE.
Săptămâna trecută doar m-am lăudat că vă arăt video de la a doua apariţie cu cravata roz. Acum am updatat, aşa că, aceia care doresc, pot vedea aici filmuleţul de la lansarea care a avut loc la Bucureşti.
Trec. Trece o dâră. Adorm.
Eu. Azi. Mă transform.
Uneori îmi este suficient să scriu în gând.
Scriu în somn. Rând după rând.
Scriu şi rescriu (de parcă aş număra oi).
Pe mine mă scriu. Aşa suntem doi.
Uneori găsesc versul perfect. Îl notez.
Mă bucur în sine mea. Jubilez.
Apoi trec mai departe.
Liniştit. Iată un sentiment aparte.
Apoi adorm. Brusc. Aşa cred.
Visez. Mă reped.
Liniştit e somnul acela târziu,
presupun (eu altul nu ştiu).
Apoi suflă vântul (ar vrea să mă absoarbă).
Apoi foile se agăţă de iarbă.
Ca să vă fie mai uşor (sau ba) la votare readuc aici un poem care a apărut şi în cartea mea.
Ultima ţigară a şarpelui de casă
Primise ultima ţigară şi nu ştia
dacă trebuie să o savureze sau doar încerca
să respire, ca un vulcan pricăjit.
Lăcusta i se aşezase pe solzi, din greşeală.
Ulmii înfipţi în baltă urcau, cu fereală.
Era un joc de culori. Negreşit.
Nu demult, şerpuind, iarba foşnea.
Nu demult vânase o broască în balta ca o balama
între câmpie şi deal.
Nu demult venise băiatul cu julituri la genunchi,
ca un vânător nemişcat, ca un mănunchi
de muşchi încordaţi în asemenea hal
încât părea un lemn neted, un lemn nemişcat.
Apoi, ca un strănut din senin, ca un viscol uscat,
linia a fost întreruptă.
Atunci a plutit peste câmpia abruptă,
a muşcat din bucata de cârpă murdară şi ruptă
(aşa a rămas fără dinţi),
apoi a muşcat, ştirb, robinetul ruginit.
I s-a umflat burta de apă. Apoi, răstignit,
a scuipat broasca. L-a durut (de parcă ar fi avut zimţi).
Apoi a muşcat din ultima ţigară, cu ciudă,
a respirat ştirb ca printr-un tub, parcă vrând să audă.
Dar limba despicată n-a mai pipăit pe aici.
Acum se aude pielea şarpelui dată cu sare şi uscată.
Acum şuieră, când bate vântul. Acum e pătată.
Acum cade printre lemne. Acum e drum de furnici.
noaptea era încă departe dar îşi trimisese umbrele prelungi
haşurau pământul uşor tremurat ca nişte dungi
din care îţi vine să pleci în care ai vrea să ajungi
să stai îngropat în mormane de frunze să strângi
în mâinile drepte amprentele mâinilor stângi
să aduni culorile toamnei sub ochi (unde unii au pungi)
apoi dacă din întâmplare nu plângi
că umbrele paşilor tăi dintr-o dată-s prea lungi
să-ţi umpli plămânii cu cerul în dungi
NOTĂ. Am scris aceste versuri ca răspuns la o temă a concursului PA-foto care are loc în Pahico.
Foto: Dani Lica
te-au dus la spitalul de nebuni
ai nevoie de linişte ziceau şi de un pat bun
se scumpise brânza de capră (încă de luni)
marţi vă băgau (în nas) câte o pană de gâscă plouată
curăţau gândurile ca pe sinusuri
puncţie mentală îţi facem (erai în armată)
culcat (zicea sergentul) sforăiaţi cu gândul la femeia albastră
era departe dar vorbea frumos (vorbea cu sânii)
miercuri auzeai cum apare la fereastră
joi mai era acolo (la nebuni) un maior de securitate
l-au închis într-o cameră fără lumină
vă împuşc pe toţi (ar fi zis) ba o-mpusti pe mă-ta în spate
vinerea se dezbrăcau cucoanele de ofiţeri se dădeau una pe alta cu tuş
râdeau ţinându-se de păr (aşa ieşeau în curte)
veniţi înapoi proastelor iaca venim acuş
sâmbătă erau coapte ca nişte turte
se arseseră cu maiorul de securitate (chibrit îi ziceau)
culcat striga cuconetul prin curte
apoi au dărâmat spitalul de nebuni au pus caprele să pască printre smârcuri
uite-aşa ai uitat de femeia albastră
închideai ochii şi vedeai molozul cu sfârcuri
atunci când cerul e alb-negru
îmi pare marea pe de-a-ntregu’
c-a izbutit să izbucnească
într-o tăcere pescărească
apoi ca într-un dor de soare
văd umbre căpătând culoare
de parcă zorii împroşcaţi (pesemne)
s-au rezemat pe nişte lemne
crescute noaptea într-o doară
pe fundul mării (şi-acum zboară)
NOTĂ. Am scris aceste versuri la comanda unui concurs PAfoto. Fotografia e aici.
cică hai la tarla că dau ţiganii (m-am dus)
ce dau am întrebat pe drum
dau în brânci
era lună am parcat lateral (de-a lungul şanţului)
încremenise maşina în noroi
se auzea un zgomot ciudat bârrr cârrr mârrr zbârrr
uite-i şi pe viteji
de ce furaţi mă porumb
calicilor (erau mai mulţi) că vă rabdă pământul
era o luptă inegală (aveam să constat)
îmi plăcea să simt cum îmi curge sângele
maşina era albastră aveam un ştiulete înfipt în cap
acesta e tricolorul (mi-am zis)
aşa a venit moleşeala (cred)
atât a rămas din recoltă
am muncit pe brânci (ca atunci)
adormi la mine în braţe (îmi place)
parcă am fi oraşul încolăcit
de cele patru milioane de ramuri ale nopţii
e o noapte tăcută au amorţit claxoanele
singurul zgomot îl fac reclamele luminoase
carul mic ţipă (dar departe)
stau nemişcat ca un zid al vechii cetăţi
ca un păzitor de tezaur
dacă aş respira ar prinde viaţă fereastra
sunt singurul om din lume care te vede dormind
aş putea să te sărut în timp ce visezi că te sărut
n-ai avea habar că n-a fost doar în vis
dacă aş avea mai mulţi ochi (măcar patru)
m-ar durea capul mai tare
ar fi ca un rulment cu bile de sânge
s-ar învârti uite-aşa să vadă de jur-împrejur (o miză stupidă)
aş observa toate femeile cu coc
toate doamnele cu solzi albaştri (lunecoşi)
toate domnişoarele cu zvâc
aş vedea ca un şarpe cu limba despicată
şi totuşi n-aş avea ochi decât pentru tine (prada mea perfectă)
te iubesc deşi asta sună ca ligheanul pe ciment
te iubesc efervescent
te iubesc redundant
te iubesc ca pe vechiul trabant
te iubesc într-atât încât pot face haz
te iubesc ca răcoarea din cheile bicaz
te iubesc ca un guguştiuc zgribulit
te iubesc de parcă nu te-aş mai fi iubit
Călin Hera. PA-uri şi mirări 
