Posts tagged ‘PA/Proză Arhiscurtă’

28/12/2018

Povestea de dragoste perfectă (în fix 500 de semne)

E bine să întâlnești femeia potrivită în locul potrivit, la momentul potrivit. Cei patru prieteni par a fi descoperit Povestea de Dragoste Perfectă. Ciocnesc. Se bucură. Și totuși, își beau seara într-o cârciumă, în loc să fie cu femeia potrivită. Unul o întâlnise la locul potrivit, dar nu era momentul. Pentru altul, momentul fusesese tocmai bun. Locul, nu. La al treilea: loc ideal, moment propice, dar… “Nu era femeia care credeam că e.”
Ilarion tace. „Problema a fost la mine. Nu eram eu ăla”.

read more »

30/12/2015

Domnișoara zgribulită și plicul pentru șpagă

Domnișoara zgribulită are la capătul celălalt al curelușei un cățel alb, cu părul încâlcit, ai cărui ochi sunt și mai neobosiți (la fel este codița îmbârligată). Domnișoara zgribulită are o bentiță roșie, care-i ține strâns părul, să nu-i dea în ochi. Are ochii mai negri decât cearcănele cândva abia schițate. Are cizme până sub genunchi și ciorapi mov. Are nevoie de zece plicuri. De care?, întreabă femeia de la ghereta pe care scrie Xerox. De-alea mici, pentru șpagă.

read more »

15/02/2015

Lasagna Garfiled

Garfield. Sursa: en.wikipedia.org

Garfield. Sursa: en.wikipedia.org

Troleul e plin ochi, femeia înfiptă în braţele domnului Lică e trupeşă, rubensiană, are o mamă încă tânără şi un copil aflat la vârsta la care nu mai vrea în braţe (dar are idei). Maamii, se tânguie, apoi prinde curaj: Vreau lasagna ca a lui Garfield! Mama şuieră (şşşt!), bunica îl mângâie (Îţi fac io când ajungem acasă, da’ fii cuminte!), iar dl. Lică zâmbeşte în sinea-i. Doar amicul Ilarion e nedumerit; n-are habar ce-i aia lasagna Garfield. Niciodată n-a stat la televizor împreună cu fiu-său.

read more »

24/10/2014

Cum m-am întâlnit cu dl. Lică

Dl. Lică, aşa cum l-a văzut Roxana Soare

Dl. Lică, aşa cum l-a văzut Roxana Soare

Ieşeam din bloc. Ne-am ciocnit unul de celălalt. Fiecare, cu capul în nori. Fiecare, cu norii lui. Destui nori. Ploua, era frig, copacii mai aveau frunze (puţine). Am spus „Pardon!”. „Eu îmi cer scuze, n-am fost atent”, a zis. Voce plăcută. Parcă ar mai fi spus ceva. Dar ne-am văzut de drum. Când am realizat cine e, mi-a fost ciudă. Aş fi avut multe să-l întreb. De exemplu, ce-o fi vrut să spună fiică-mea („Nu eşti chiar aşa bătrân, tati”), când mi-a dat hârtia pe care scrisese „La mulţi ani!”.

20/10/2014

Doamnele cu coc ale domnului Lică

Dl. Lică a fost întotdeauna intimidat de doamnele cu coc. Când era mai tânăr, îi păreau bătrâne, distante şi severe. La a doua tinereţe, dl. Lică a constatat cu surprindere că aceleaşi doamne cu coc din tinereţea lui parcă îşi păstraseră vârsta de atunci şi, doi la mână, nu mai sunt nici atât de severe, nici distante. Unele au devenit aproape sexy, considering (cum se zice). Dar mai mult decât doamnele cu coc, pe dl. Lică îl intimidează domnişoarele tunse băieţeşte, numărul unu. Aşa l-a zăpăcit Fosta.

21/07/2014

Panait

Ploua cu bulbuci. Aşchiile de lemn se adunau una-n alta în glod. Curând, tumultul a rupt poarta de la şanţ şi dulăul lăţos, atras de chemările disperate ale puilor separaţi de cloşcă şi speriaţi de potop, a intrat, greu, în bătătură. Era lihnit. Când l-a văzut pe Panait s-a oprit. Din laţe-i curgea apă murdară. Panait a făcut un pas, dulăul şi-a arătat colţii, mârâind. O lovitură scurtă şi capul lighioanei a crăpat ca o ceapă roşie zdrobită de pumn.

– Ghioagă de stoler, şi-a zis Panait în gând.

19/07/2014

Despre istoria cu omuleţul de aur

Cea mai complicată poveste pe care a trebuit s-o născocesc vreodată m-a marcat pe viaţă. Povestaşul face o pauză (calculată).

Erau oameni buluc, gata să-i linşeze pe cei care intraseră în joc (aşa mi se părea). Cineva îţi zicea un cuvânt şi tu trebuia să spui o istorie. Mi-a căzut plocon cuvântul lostriţă. Nici nu ştiam bine ce-i aia. Eram tânăr şi prost, dar cu tupeu. Am început să înşir ceva despre un omuleţ de aur care a căzut într-un râu de munte. Povestea mă captiva în timp ce o inventam.

08/05/2014

 Post-it

Aurel obişnuieşte să pună deoparte, în locuri inedite, bani şi diferite bileţele pe care scrie poveţe (care îi trec prin cap). Când găseşte ce-a ascuns, îşi mulţumeşte sieşi, apoi caută înţelesuri. Azi se simte sfârşit, parcă nimic nu vrea să mai stea unde-i e locul. E ca o broască ţestoasă XXL într-o carapace XS. S-a mai îmbătat şi-n alte dăţi, dar n-a păţit încă aşa ceva. Se târăşte pe parchet, se împiedică de-un ciorap, îl dă deoparte. Sub el, un post-it: „Atenţie, berea după vin e-un chin!”.

NOTĂ. Text scris pentru concursul PAverbe din cadrul Grupului Pahico, tema „Berea după vin e un chin”

06/05/2014

Jupânul Dima se dă de gol

Jupânul Dima preferă să-şi privească din tindă supuşii. Să-l vadă pe Lae, s-o vadă pe Nuşi. Să-i certe sau, uneori, să le zică de bine. Ori, pur şi simplu, să aştepte uitarea de sine şi, cu aleasa-i tăcere întru atât de depline-nţelesuri, să pară-nţelept. Să uite de stresuri. S-o luăm de exemplu pe Nuşi deoparte. Ce ie cu râuri, ce-alese brocarte! Şi ce piele albă, ce sân nărăvaş! Aş duce-o cu mine la casa din oraş… Jupâne, jupâne, îi zice-un ficior, te strigă jupâniţa şi-ţi tremur-un picior.

read more »

04/02/2014

DOAR AICI. Seria PPP (Pisici-Purici-Pasiune). Încă o provocare neaşteptată

Anunţ la gazeta de perete a unui bloc oarecare

Anunţ la gazeta de perete a unui bloc oarecare

Întotdeauna am spus cui a stat să mă asculte: notaţi-vă într-un carneţel / într-un folder ştirile care se pretează la un va urma interesant. Pot ieşi ştiri chiar mai bune sau, în cel mai rău caz (care nu e deloc rău) le arătaţi cititorilor că ştiţi să spuneţi povestea până la capăt, în folosul lor, of course.

Recunosc, atunci când am publicat prima fotografie a seriei PPP (Pisici-Purici-Pasiuni) nu mi-am imaginat că vor fi atât de numeroase urmări. A venit însă acea Proză Arhiscurtă  despre Pisica din subsol şi cei un milion şi jumătate de purici, ceea ce a ridicat enorm miza subiectului.

read more »

11/07/2013

Coffee to go

Cană de cafea într-o ceaşcă normală, aşezată pe-o carte. FOTO (cu telefonul): Călin Hera

Coffee to go. Cană de cafea într-o ceaşcă normală, aşezată pe-o carte. FOTO (cu telefonul): Călin Hera

Blasfemie mai mare n-am întâlnit, cel puţin nu de curând. Trecută de 50 de ani şi încă femeie bine, pare să fi văzut multe. Acum soarbe o cafea şi gustă o ţigară. E clar că-i place. Rotocolul de fum aruncat peste măsuţă parcă ar vrea să mai stea un pic să prindă continuarea (înainte de a se risipi). Pot înţelege un McDrive, n-ai cum să mănânci înăuntru dacă eşti atent ce-i, dar “coffee to go”?? Cine a inventat asta e un nemernic. Nu-mi cere să beau o cafea în cinci minute, dintr-un pahar de plastic. Înjură-mă, e tot aia.

09/07/2013

Mihăiţă îşi ia avânt

Mihăiţă îşi ia avânt în timp ce vede, cu coada ochiului stâng, cum Luca îşi muşcă buzele. Ştie că Luca n-ar fi îndrăznit aşa ceva şi că e invidios. Mihăiţă nu ştie nici pe el ce l-a apucat, de unde a adunat aşa mult curaj. Nici măcar nu ştie ce vrea să demonstreze. Dar astea sunt întrebări de oameni mari.

– Te dai azi?, îl aude pe Luca, zeflemitor.
Nu-şi dă seama ce s-a întâmplat, cât timp a trecut, unde se află. În schimb, Mihăiţă îl recunoaşte pe Luca, dar i se pare că acesta a mai crescut.

01/07/2013

Afacerea „Surpriza din portbagaj”

Venise în Italia, la fiică-sa, care muncea din greu. S-a bucurat, a râs şi a murit. S-o-ngroape acolo ar fi costat 7.000 de euro, s-o transporte acasă, 10.000. 

– V-o duc eu, nu întrebaţi cum, a zis Gioni.
A pus femeia într-un portbagaj cocoţat pe maşină şi a ajuns cu ea în ţară, ştie el cum. Într-o parcare de pe Dealu Negru a mâncat nişte mici şi, când s-a întors la maşină, portbagajul ioc.
– Ce naiba mă fac?!, şi-a zis Gioni.
– Ce naiba ne facem?!, şi-au zis hoţii când au descoperit prada.

NOTĂ. Am tot încercat să reduc povestea „Portbagajului” la dimensiuni de proză arhiscurtă. Textul de mai sus e ceea ce a rezultat. 

28/06/2013

Chiştocul de Kent

Dl. Lică trece pe lângă chiştocul de pe scările către etajul I. „Nu-l ridic, sunt curios când va dispărea”, îşi propune el un experiment. Pe Ilie Dron îl dor şalele, nu se poate apleca. Inginerul, cu gândul la experta PR, nici nu observă chiştocul. Ilarion constată că e vorba de Kent, cu urme de ruj. „O femeie”, pufneşte şi parcă o vede pe doamna Pârvu (n-o suportă). Apoi surâde. „Poate e Lory de la opt”. Femeia de serviciu nu mătură chiştocul numai aşa, de-a naibii. Noroc cu dl. Lică, a doua zi.

11/03/2013

Dl. Lică urmăreşte o femeie cu picioare lungi

Dl. Lică, despre care se ştie că-i om de treabă, adeseori hâtru, îşi potriveşte paşii cu cei ai femeii de care aproape s-a izbit la intrarea în mall. Nu ştie ce-l poartă după ea şi nici nu-i pasă. Se va întreba după aceea, în singurătate-i. Acum o urmăreşte ca hipnotizat. E o femeie tânără, cu picioare atât de lungi încât dl. Lică se întreabă firesc la ce-i folosesc tocurile uriaşe. Femeia mai are ceva aparte, pe lângă mersul aparent fragil, nesigur: un năsuc mic (ceea ce e neaşteptat de bine).

16/01/2013

Amintirea unei zile în care, aparent, n-aveam nicio treabă

Tânăra doamnă era îmbrăcată cu o rochie roşie. Soţul ei avea un sacou bej. Tanti Lina purta o fustă neagră şi un batic maro. Între ele, o geacă verde. Cerul era când mohorât, când zâmbea îngust, de la Est la Vest. Câteva raţe făceau cercuri pe lac. Un melc zgribulit umbla bezmetic. Frunzele căzute pe alei erau prea grele ca să tresalte. Nepăsătoare la zbenguiala copiilor, putrezeau treptat. Andrei şi-a pierdut fularul, tocmai acum. Maria a văzut când, dar n-a spus. Aşa a venit toamna în acel an.

09/01/2013

Complotul unei zile de vară

Maria şi-a agăţat rochia într-un gard. Apucase pe scurtătură fiindcă se grăbea. Urma prima lor întâlnire şi nu voia să întârzie mai mult de cinci minute. Era o rochie albastră din in, înflorată, ce pornea de deasupra genunchilor şi se termina la decolteu, practic. Iar acum devenise o zdreanţă. Nu şi-a putut opri lacrimile şi rimelul s-a întins urât pe obraji. A început să alerge, cu ciudă. Iar atunci când şi-a rupt tocul de la pantoful stâng s-a pornit o ploaie idioată, din senin. Apropo de păr.

27/04/2011

Ce să promiţi dacă vrei să câştigi la loto

Oamenii încă îl mai salută cu respect pe Gelu Pop, deşi câţiva, între care şi tanti Ana îi reproşează şi azi (ceva mai curajos decât atunci) faptul că a dat la toată lumea, nu doar la săraci. Cu ceva tot s-au ales (în afară de surpriza de atunci). De fiecare dată când joacă la loto, vecinii îşi spun (ca să forţeze norocul): „Daca voi câştiga, plătesc întreţinerea pe o lună la toată scara, aşa cum a făcut Gelu Pop”. Dar n-a mai câştigat nimeni de atunci, deşi joacă aproape toţi, unii joi, alţii duminică, alţii şi-şi.

19/04/2011

Epilogul AutoPArtretului. Ce a fost si ce-a ajuns

Încep cu o poveste. La un moment dat, cineva a avut ideea, în Pahico, ideea unei PArene: o competitie dură si foarte amuzantă în cadrul căreia participantii urmau să se dueleze în PA-uri. În final, rămânea în picioare doar unul, care primea toată stima noastră. Raeori s-a sărit calul, iar rezultatul a fost, mereu, extraordinar: râdeam împreună si ne bucuram împreună de măiestria de care fiecare încerca să dea dovadă.

Când mi-a venit ideea Epilogului aveam în gând si PArena, recunosc. Dar ar fi ceva mult prea complicat acum, aici. Ceea ce m-a impresionat si m-a determinat să renunt la organizarea acestui tip de „abordare” a fost faptul că multi dintre voi ati scris deja câteva PAportrete minunate, la care ar fi păcat să renuntăm.

Prin urmare, vă propun să le folosim asa cum au fost ele scrise si să mergem mai departe cu acest proiect astfel: până mâine, miercuri, 23.00, să scriem PAportrete pornind exclusiv de la textele scrise în cadrul concursului de proză arhiscurtă AutoPArtret.
Poate participa oricine la asta (inclusiv PAutori care n-au scris nici măcar un PA în concurs), dar trebuie să existe un acord al PArtretizatului (n-as vrea să se simtă cineva deranjat de ceva). Apoi, vom avea o zi pentru jurizare, astfel încât de vineri seara până marti să ne vedem de sărbători (dar vă astept si în acele zile pe acest blog, în calitate de cititori/comentatori 😉 ).

Iată lista PA-urilor, rânduită frumos, pe etape (pentru a vă fi mai usoară documentarea) – în lucru.

Ce vezi?, întreab-o fată
PAmintiri din copilărie
PAftă bună!
Ce oras frumos!
Numai iubirea
PAiul sau bârna
PArte de carte
Casa din vis

Iată PArtetele scrise până acum – urmează:

MeetTheSun. AutoPArtret. Epilog Ion Toma Ionescu
Am văzut umbra desenată în piatră cubică. Altădată m-as fi măsurat cu ea. Coborâsem din tren cu gândul la Miha, simţeam nevoia să mă descarc. Am tăiat în noapte 500 de km, trează, tocmai din oraşul acela străin. Cât despre el, aveam în minte boabele negre de fasole făcute scrum pe care a trebuit să le îngrop. Voi freca desigur cu nisip imaginile. Din oboseală, oraşul adoptiv e mai şters şi laptopul atârnă greu. Ce n-aş da să mai fiu pe şezlong în grădina bunicii, lânga tufa de trandafiri, împletind coroniţa.

Injinerul tot injiner. AutoPArtret . Epilog. Ion Toma Ionescu
Injinerul tot injiner şi-n mileniul trei. De-atâţia soldaţei cu unt din pâine prajită direct pe plită (cam un container mai mărunt), cu ştirile înfipte-n scobitoare că „Gloria” era defect, nici nu simtii când crescu mare ca efect. Se rătăci o vreme printre rafturi pline de cărţi, dar el tânjea la alte drafturi amirosind Coco Chanel din părţi. Se dumiri că el, tânjea, la ea. Ce dragoste liliachie fu sa fie, dar când sa-i ducă-n gură liliacul, întreg arbustul, drept cadou şi-a rupt un dinte. Vai saracu! de-atunci n-a mai putut simţii fierbinte…

AutoPArtret: Leo (http://secunde.com/2011/04/14/invitatie/) Camix
Veni alene şi ridică receptorul din furcă:
– Mda. Salutare. Zi. Nu făceam nimic care să nu poată fi întrerupt, zi numa. O, păi complicat, dar până la urmă m-am resemnat. A ieşit cu scandal, cu fluturări de invective, nu-i convenea că mi-am dat seama că e o şmecherie toată afacerea ce mi-au propus-o. Nu, n-am acceptat, dar nici nu m-am ofticat acolo ca ei, n-am început să-i ameninţ cu mânia divină. Mdaa, pentru ce? Aş fi rezolvat ceva, ar fi devenit ei brusc şi dintr-odată sinceri? Să fim serioşi.

Calin, file de PAveste MeetTheSun
Când fetiţa începu să ridice castelul de nisip, Călin vru să se oprească din citit şi să i se alăture. Era captivat însă, eroul cărţii tot ezita să-şi declare iubirea aşa cum făcuse el pe vremuri fugind la mândra din Piatra.
Privi ceea ce ar fi trebuit să fie castel şi se amuză teribil: era o mămăligă din nisip umed şi frunze. Lăsă cartea şi îi spuse povestea mămăligii cu ouă. Copila râse.
– Tati, să mergem acasă să facem una!
– Hai, şi-şi puse rucsăcelul ei pe umeri de parcă era ditamai rucsacul, plin de conserve, haine, cort…

“Mix on Camix” LeeDee P.
În orașul cu copaci verzi la tot pasul, el, decapotat și ea, cu înclinații extrasenzoriale, își aleseseră, ca doi adevărați intelectuali, biblioteca, drept mijlocul de lume unde să se privească cu drag sau să pună țara la cale. După ce lăsă totul baltă ca să-l întâlnească printre dicționare de la Teora sau Macmillan și printre DOOM-uri, puțin fâstâcită și zăpăcită ca orice profesoară grăbită, îl auzi întrebând-o:
– Ce zici, fată, ne mutăm lângă mătuşa Leonora, ‘colo, în cartierul vecin, la casă?

“Secunde fecunde cu Leo” LeeDee P.
e declară pacifistă și-ar vrea să evite orice ceartă,
Dar ne mărturisește că nu asta-i calea cea dreaptă.
Tot atunci se răzgândește, ba i-e foame, ba i-e sete,
Ba ar fi cosmonaut și-ar schița drept pe perete
Niște curcubee colorate sau, la plesneală, măcar,
Ne-ar povesti cum s-a inventat biftecul tartar.
Știe ce-i cu magnetismul, cum ajunge guma-n plete,
Cum crește părul la loc și alte câteva mici secrete.
Locuiește într-o casă plină de muzică și lumină,
Unde orice om bun este așteptat să vină.

“Petra și PAul” LeeDee P.
Orașul de pe Main o așteaptă cu toate DA-urile și NU-urile ei. A început să viseze cu ochii deschiși, precum visa în zarzărul copilăriei, împreună cu Victor și Mirela, fericită așa cum nu mai poate fi în orașul ăsta monstru, plin de dude uscate, prin care-și târâie acum, picioarele. Și-ar dori să plece, dar se gândește la Dan și la mesele lor împreună, la Pica dăruită pe post de flori… Frământată și din prea multă naivitate, în loc să-și facă picățele albastre pe față, va termina de scris PAul…

%d blogeri au apreciat: