Dl. Lică, aşa cum l-a văzut Roxana Soare
Ieşeam din bloc. Ne-am ciocnit unul de celălalt. Fiecare, cu capul în nori. Fiecare, cu norii lui. Destui nori. Ploua, era frig, copacii mai aveau frunze (puţine). Am spus „Pardon!”. „Eu îmi cer scuze, n-am fost atent”, a zis. Voce plăcută. Parcă ar mai fi spus ceva. Dar ne-am văzut de drum. Când am realizat cine e, mi-a fost ciudă. Aş fi avut multe să-l întreb. De exemplu, ce-o fi vrut să spună fiică-mea („Nu eşti chiar aşa bătrân, tati”), când mi-a dat hârtia pe care scrisese „La mulţi ani!”.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 