Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici. | #ecouri #bach… la Am fost la „Bach, colegul de b… |
 | CalinH la Despre lucrurile care contează… |
| CalinH la Bucătarii din gips de pe litor… |
 | Anonim la Bucătarii din gips de pe litor… |
Doina Doru, în mijlocul foştilor colegi de la Pro TV
E o zi mohorâtă azi, a şi plouat azi-dimineaţă când, dintr-un loc aflat în sudul Bucureştiului, s-a ridicat o dâră de fum, care s-a risipit apoi. Am amânat să scriu aceste rânduri, pentru că mi-e greu. Dar mă întorc în timp şi atunci totul se transformă.
„Mureşul meu sălbatic, atât de calm în astă seară” (Sorin Stanciu)
Sorin Stanciu publică pe Facebook două fotografii însoţite de o scurtă explicaţie: „Mureşul meu sălbatic, atât de calm în astă seară”. Diacriticile îmi aparţin. Atât.
Immanuel Kant, filozoful cu capul în nori şi cu picioarele pe pământ
Prin lucrarea sa „Despre pedagogie” (1803), filozoful german Immanuel Kant oferă un adevărat ghid de creştere a copiilor, care conţine numeroase învăţături valabile şi astăzi. Eu am citit cu plăcere nedisimulată această lucrare, în metrou. Poate că tovarăşii de călătorie se vor fi uitat ciudat la mine: „ia uite la tipul ăla care mustăceşte citind Kant; tembel!”
Despre pedagogie, Immanuel Kant, editura Paidea 2002
Am omis câte ceva în enumerarea de ieri: o carte surprinzătoare şi cu totul aparte. Este vorba de lucrarea „Despre pedagogie” a lui Immanuel Kant, apărută în 1803 (au am citit o traducere de Traian Brăileanu, apărută la Paideia în 2002. Lucrarea reprezintă notele unui curs ţinut de Kant la Universitatea din Konigsberg.
Cititorilor care încă n-au plecat, văzând aşa mare grozăvie, le spun: staţi oleacă!
Vorbeam undeva despre cărţile citite astă-vară. În ceea ce mă priveşte, spuneam, norocul a fost uriaş, fiindcă, pentru a ajunge la birou, străbat oraşul, pe dedesubt, vreme de aproape o oră. Timp berechet pentru a da gata câteva cărţi care aşteptau de multicel să le vie rândul.
Spuneam atunci că am citit în ultima vreme: Truman Capote – Integrala prozei scurte, Mario Vargas Llosa – Visul celtului, James Joyce – Portret al artistului la tinereţe, Sartre – Zidul, Bertold Brecht – Povestiri din calendar, Cehov – Livada de vişini.
Violonistul Remus Azoriţei. Sursa foto: captură YouTube
Violonistul Remus Azoiței, laureat al ediției din 1999 a Concursului Internațional George Enescu, a declarat pentru organizatorii celei de-a XIV-a ediție a Concursului Internațional „George Enescu”, care are loc între 6 și 27 septembrie, că „fiecare moment în care un nou concurent din străinătate învață o lucrare de Enescu este o mare victorie pentru această țară.”
Ilarion scrie, în secret, o carte. Uneori visează pagini întregi şi transcrie ce-şi aminteşte. Alteori vorbeşte în gând cu personajele sau cu nevastă-sa. Seara cade lat într-un somn tip „butuc”, iar dimineţile se trezeşte cu poftă de scris. S-ar duce să scrie, dar parcă n-ar deranja-o pe nevastă-sa. Mai bine o ia în braţe – până când ea îl împinge („Lasă-mă să respir!”). Cartea lui Ilarion va fi una mare, groasă, cu coperţi cartonate. Dacă ar exista şi i-ar trânti-o nevasă-sa în cap, l-ar durea.
Circulă pe Facebook o leapşă cu care cred că am avut de a face şi în perioada de aur a bloggeritului la români. Dar cum m-a prins într-o pasă bună şi cum cel care m-a provocat e nimeni altul decât, răspund aici care sunt cele zece cărţi care mi-au plăcut şi, eventual, m-au influenţat, de la începuturile mele de cititor şi până în prezent.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 