Posts tagged ‘Eugen Evu’

25/04/2018

Prizonierul propriei cărți

Îmi pun singur miere în ceai. Împreună cu Eugen Evu și fiul meu, Radu. Foto: Remus Suciu

Îmi pun singur miere în ceai. Împreună cu Eugen Evu și fiul meu, Radu. Foto: Remus Suciu

read more »

01/11/2015

Eugen Evu: Ultima

Ultima, de Eugen Evu

Ultima, de Eugen Evu

Public astăzi o poezie primită de la un bun prieten.

read more »

Etichete: ,
23/10/2015

Evu: Poeseul magicienilor. Fiicei şi fiilor mei

 

Eugen Evu, 2010, la Castelull Corvinilor. Foto: Remus Suciu

Eugen Evu, 2010, la Castelull Corvinilor. Foto: Remus Suciu

Din triada celor trei grații-arte-muze (pictura, muzica, poezia), încă de copil, în lumea satului și sub mirajul Naturii, prima ispitire a fost cea a obiectelor -jucărie, avionul confecționat din tulei de porumb și cu elice din lemn de soc, din colțul unghiular al acoperișului, morișca de apă pe firul pârâului din Vâlcele Bune, satul tatălui meu și săniuța ori schiurile din troacă veche din salcie… Unealta principală era briceagul dăruit de bunicul meu. Lemnul folosit era accacia robynnia, alunul, cireșul, prunul, butucul de rosa canina…

read more »

03/08/2015

Eugen Evu: Căderea în sus

Coperta cărții „Căderea în sus”, Eugen Evu

Coperta cărții „Căderea în sus”, Eugen Evu

Am primit de la Eugen Evu proaspăta lui carte, Căderea în sus, o consistentă antologie de poeme românești și traduse (peste 600 de pagini!), Editura TipoMoldova, Colecția Opera Omnia. Vă arăt aici un poem, Adio domnișoară! scris în anul 1978, cu câțiva ani înainte ca eu însumi să mă fi împrietenit cu el, proful meu de poezie.

 

Adio, domnişoară!

 

Înşeală‐mă când încă‐s foarte viu

Fă‐o să ştiu, sau fără să o ştiu

Trădează‐mă la timp cât se mai poate

 

Când mor de tot să nu‐ţi mai faci păcate

Iar când auzi că‐n fine, am murit,

Tu să nu‐i crezi, oricum, m‐ai părăsit

De‐aceea ‐năst voios poem, spre seară ,

Dă‐te cui vrei. Adio, domnişoară!

(1978, Deva).

 

Etichete: ,
26/06/2015

Vinil, Canon, chinezu, garaj, bloggeri

#VinilBlogMeet în garaj la Europa FM. Foto cu telefonul: Călin Hera

#VinilBlogMeet în garaj la Europa FM. Foto cu telefonul: Călin Hera

Cum sună muzica trupei Canon printre hituri AC/DC, Queen, Nirvana, Pink Floyd, Dire Straits ș.a.m.d.? Am fost curios, mai ales că nu-i ascultasem pe Ioan Evu, Mircea Goian și ceilalți de foarte multă vreme (să tot fie vreo 25 de ani plini). Așa că atunci când am aflat de inițiativa lui nea chinezu (o întâlnire pe bază de vinil, #VinilBlogMeet), am salutat-o cu entuziasm și i-am, cum se spune, dat curs. Îmi încolțise în minte ideea de a aduce muzica celor de la Canon în compania amintită mai sus.

read more »

10/06/2015

Apelul lui Eugen Evu către scriitorii urmăriți de fosta Securitate

Eugen Evu, aici vorbind despre o carte de poeme, care mie îmi este foarte dragă. Foto: Remus Suciu

Eugen Evu, aici vorbind despre o carte de poeme, care mie îmi este foarte dragă. Foto: Remus Suciu

Scriitorul Eugen Evu face public un Apel către scriitorii urmăriți de fosta Securitate, cărora le cere să facă publice dosarele de urmărire, ”fiindcă sunt datori faţă de Literatura Română şi generaţiile următoare”. Scopul acestei publicări: ”contracararea oribilului mecanism al șantajului și manipulării, de la om la om, de la instituţie la instituţie”.

read more »

26/05/2015

Hunedoara culturală intră în joc

Vedere din Hunedoara. Castelul Corvinilor. Sursa:  castelulcorvinilor.ro

Vedere din Hunedoara. Castelul Corvinilor. Sursa: castelulcorvinilor.ro

În urmă cu câțiva ani, nici mulți, nici puțini, un prieten mai mare era nemulțumit că pe noua  autostradă, construită de-a lungul râului Mureș, nu există niciun indicator rutier către orașul Hunedoara. De curând am aflat că în frumoasa noastră gară nu mai vine și nu mai pleacă niciun tren. Privită superficial și de departe, cele două detalii dau imaginea unei izolări și a unei resemnări, a unui drum închis și abandonat. Ceea ce e fals. Sau, în orice caz, o poveste depășită. În ultimii ani sunt din ce în ce mai mulți oameni vin cu nesaț să viziteze Castelul Corvinilor, probabil cea mai valoroasă bijuterie arhitecturală și simbolică a Hunedoarei. O frumusețe. Un element de continuitate și de trăinicie. Castelul reprezintă un reper și o cale. Faptul că numărul vizitatorilor crește, și încă vertiginos, este cel mai bun indiciu că de aici trebuie pornită renașterea Hunedoarei: de la valori, tradiție și cultură.

read more »

28/04/2015

Două locuri și zece filme

Vedere din Hunedoara. Vedere spre curtea interioară a Castelului Corvinilor. Foto: Remus Suciu

Vedere din Hunedoara. Vedere spre curtea interioară a Castelului Corvinilor. Foto: Remus Suciu

La Casa de Cultură din Hunedoara (pe atunci i se zicea Cinema ”Arta”) am ținut prima oară o fată de mână. Avea un inel cu pietricică roșie, era frumoasă foc, o chema Felicia și eram colegi de grupă. Grupa mijlocie. Tot acolo, într-o săliță de la etaj, ne întâlneam cu Eugen Evu, Lucian Murărașu, Virgiliu Vera, Sergiu Vintilă, Ovidiu Băjan, Nuța Crăciun și gașca la cenaclu. O grămadă de amintiri.

read more »

30/04/2011

Haiku (Diana Maria Oprisan)

Diana este elevă în clasa a XI-a a Colegiului National „Iancu de Hunedoara” si scrie poezie. Mi-a fost recomandată de Eugen Evu. Iată câteva haiku-uri scrise de ea.

SALCIA
Apă liniştită
Salcie cu o căruţă de ani
Lacrimi de smarald.

DOI
Covor de frunze aurii
Copil şi cel mai bun prieten
Prietenia magică.

VIAŢĂ
Norii supăraţi
Florile pline de culoare şi viaţă
Poteca prietenoasă.

30/10/2010

Poeme scrise de o fată de 15 ani

Poeme de Delia Maria Daha, de 15 ani, din Hunedoara, primite de la Eugen Evu

28/09/2010

Provincia Corvina cu miere

Primesc de la Eugen Evu ultimul număr al revistei Provincia Corvina, pe care o scoate, la Hunedoara, cu îndârjire. Două surprize (în ordinea numerătorii paginilor): prima, un text scris de Valentin Leahu, bătrânul meu coleg din vreema revistei Expres; a doua, o mică prezentare a „încă tânărului poet Călin Hera” :).


Facsimil – paginile din revista Provincia Corvina, nr. 1 (53) septembrie 2010, în care Eugen Evu vorbeste despre cartea mea.
Click pe foto pentru o lectură mai lesnicioasă!


Fotografie făcută de Remus Suciu în vechea cramă a Castelului Huniazilor (azi i se spune, insistent, Castelul Corvinilor), în timpul lansării cărtii mele, Îmi pun singur miere în ceai. Aici sunt, ca de altfel de-a lungul întregului eveniment, alături de Eugen Evu.

Găsiti aici Revista-1 revista, în format pdf.

09/09/2010

Mars cultural

Primesc (de la Eugen Evu) si dau mai departe:

„Scriitorul Laurian Stănchescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, este iniţiatorul unui marş al culturii care va avea loc în luna septembrie 2010 şi se va desfăşura pe o distanţă de 500 de kilometri, de la Bucureşti la Sarmisegetusa. Scopul declarat al marşului este acela de a promova cultura naţională şi de a readuce în actualitate marile culturi ale lumii, cele care au îmbogăţit de-a lungul istoriei spiritul umanităţii. Cei aproape 500 km vor fi străbătuţi pe jos, cu opriri în toate oraşele importante aflate de-a lungul traseului.

Una dintre opriri, deopotrivă simbolice, va fi la Târgu Jiu, la Complexul Brâncuşi unde va avea loc o întâlnire a artiştilor importanţi din ţară – scriitori, muzicieni, artişti plastici – aceştia aducând şi un omagiu personalităţii marelui sculptor Constantin Brâncuşi, înţeles ca un model exemplar nu numai al culturii noastre, ci şi al celei universale.

Ultima oprire va fi pe ruinele Sarmisegetusei, capitala Daciei, spaţiu sacru al românilor, care acum mai bine de două milenii era comsiderată un loc important din pucnt de vedere cultural, economic, militar şi administrativ în lumea antică.

Marşul se va finaliza printr-o întâlnire şi un spectacol desfăşurate între zidurile anticei Sarmisegetusa, care ar trebui să devină, în opinia organizatorilor, un spaţiu sacru, un loc de pelerinaj al tuturor românilor.

Marşul organizat de Laurian Stănchescu este gândit ca un act cultural extrem, şi este unic în istoria culturii noastre. Evenimentul îşi propune să atragă ca parteneri media importante publicaţii şi alte media din ţară şi străinătate. Cei interesaţi sunt rugaţi să contacteze persoanele indicate în acest comunicat.

Laurian Stănchescu a organizat alte trei evenimente similare: primul la Băile Herculane în anul 2008, al doilea la Curtea de Argeş în acelaşi an şi al treilea la Drobeta Turnu-Severin în data de 27 martie 2010, în memoria lui Nichita Stănescu.”

24/04/2010

Norul – de Eugen Evu

Cu tifon nirvanic peste gură
În văzduh sub norul de tectite
Suspendat Cuvântul, stare pură,
Zbate întrupări dezmărginite

Foc lucrând asupritor esenţe
Peste apa facerii din nou…
Timp bătrân străpuns urlând din ou
Apheyron smulge zbor – ecou
Miez al vindecatei Lui absenţe

Nu departe–n jos de rai tăiat
Clopote păduri cu inimi zbat
Doliul curcubeului trădat

Dincolo de spaime pajişti râd
Dimineţi ce iarăşi îşi deschid
Altor zări – eonul translucid.

Etichete: , , ,
04/04/2010

Pomul vieţii lui Eugen Evu

Am primit de la Eugen Evu un grupaj de texte, „Pomul vieţii”. Am selectat pentru voi Aforismele (eu i-aş fi zis chiar aşa: Versul de fiecare zi, respiraţia cea mare…)

Iată:

Versul de fiecare zi, respiraţia cea mare…
Din acel punct neutru dincolo de bine şi de rău, majoritatea principiilor sunt doar nişte banale prejudecăţi.
Să colorăm ceea ce vede neclar gândul, să îi dăm limpezimea şi frumuseţea decantată de sufletul nostru deseori timid, inhibat, dacă nu fricos, superstiţios. Aceasta învie arta şi o ocroteşte de decadenţă, pe noi înşine înbunându-ne, adeverindu-ne…
Marele suflet poetic are nevoie mai mult să iubească, decât a fi iubit.
Căutând pe cineva anume, uneori avem şansa de a decoperi altceva, mai valoros.
Minunat este când găsim, ne regăsim pe noi înşine şi dacă exprimăm artistic aceasta, se cheamă că ne dăruim, că iubim şi pe aproapele, şi pe departele. Iată o lege viabilă!
Aceasta a numit Hegel a treia lege, dinamică, a hazardului („Punctul de interferenţă a două cauzalităţi opuse”…) Poezia ştie, iar Hegel defineşte prea rece…
Ardeleanul zice Zău în Dumnedzău, ceea ce vine de foarte departe, din jurământul re-ligio, refacerea a legăturii cu dumnezeimea. Zău în Dumnezeu… tatăl zeilor.

NOTĂ.
Găsiţi întreg grupajul aici.

Etichete: ,
18/03/2010

Fiecare nouă ceaşcă de ceai

Am primit mai multe cărţi, cu ocazia lansării cărţii mele, de la scriitorii hunedoreni: Eugen Evu (dar nu le mai găsesc), Ion Urda şi Ştefan Nemecseck (care a publicat o istorie a literaturii hunedorene).

Când am ajuns în Bucureşti, am primit o carte supriză, de la Vlad Macovei: Cartea Ceaiului, de Okakura Kakuzo, editura Nemira. (Norocul meu că am dat volumului titlul Îmi pun singur miere în ceai!). Cartea lui Kakuzo e fascinantă.

Citez un motto: „Fiecare nouă ceaşcă de ceai are propria individualitate, e rezultatul unei armonii irepetabile între apă şi foc, întruchipează o tradiţie unică, are o poveste de spus, care e numai şi numai a ei, şi e menită să conţină frumuseţea pură.”

17/03/2010

Un poem special de la Eugen Evu


Eugen Evu, fotografiat de Remus Suciu la Castelul Corvinilor

Elegie la Simeria

Autor: Eugen Evu

Ninsori geloase muşcă pomii-n floare
Îţi aminteşti de-ntâia-mbrăţişare ?
La secerişu-ntâilor miresme
Rup, imprudente, vai, catapetesme

Nelocuite lumi din vis trezite
Altoi al vegetalelor ursite
Zădărnicind, cum noi între ispite…
Din seve tubluri sângele ne-mbie…

Un inefabil dor durut ca stigmă…
Cândva am nins şi noi- ce feerie!
În semiotica din interregn enigmă

Singur cu mine-n dalbe piruete
Sunt nu departe de tristeţea lor
Smerind cuvinte-n tandre epitete
Cu starea întâmplării desuete
De dumnezeu, căzutul în decor

Tind prăbuşite braţe-n propriul gol
În parcul dendrologic, la Simeria…
Mai ştii Magnoliei cum dam ocol
Ca goliciunii tale, Esotheria,
Să nu-i rănească nimbul- peţiol
Zburdând puzderia?

Şi neaua-i kimonoul de gheişă
Ce l-aş aşterne ca să-ţi dărui, pradă
Ca viscolirea asta de pastişă
Sfânt kimono- livadă…

Ah, gândul vinovat (ca de-un viol !)
Îmi fuge prin semantice grădini
Linţoliu neaua viscolind cu spini
Şi sturzii orbi se tânguie domol
Şi sum străini.

Şi nu departe şuieră adio
Un tren venind din noapte, Aurio!
Şi luna spartă-n ţăndări va să cadă
Ninsoarea va muri la semafoare
Şi nu voi fi nici eu – un vis la pradă-
Magnolii vântul n-o să mai doboare …
Nicicând Adio.

16/03/2010

Un poem de la Eugen Evu


Eugen Evu (dreapta, într-o fotografie de Remus Suciu), aici la lansarea cărtii mele, mi-a oferit trei texte, pe care vi le arăt si vouă.

Azi, un poem:

Poem
Autor: Eugen Evu
Nici o întrebare nu e culpabilă.
Uneori ridic bolta cu fruntea şi săgetez lumina centrală.
Roiuri de aur zburat cad ca grindina pe grădinile zeilor.
Cuvintele iau trup şi resimt durerile lor.
Niciun răspuns nu e vinovat,
doar de sine.

P.S. Aici e articolul din Evz.

14/03/2010

O frumoasă zi de 13

Nu doar că am cartea, dar nici n-o mai am. E o figură de stil, mai am câteva exemplare. Ideea e că ieri am lansat-o, într-o încăpere în care, spunea o ghidă a Castelului Corvinilor, Matei Corvin avea crama. (Nici urmă de butelci, însă, doar ceva ulcioare de pe vremea dacilor, reconstituite.)

Ziua am început-o alcătuind un fel de comunicat de presă, pe care l-am printat la un centru din oraş, aflat lângă Parcul Corvin. Băieţi faini, am ajuns acolo înainte de ora deschiderii (era nouă fără un sfert) şi unul dintre ei a lăsat deoparte hamburgerul, să mă ajute să încropesc un afiş.

La 9.20 lipeam afişe lângă Casa de Cultură (aici – soţia mea şi fratele meu; eu mă dădusem câţiva paşi înapoi, să fotografiez)

Câteva minute mai târziu lipeam un afiş la poarta de la intrarea în domeniul Castelului. Notă – pe zid nu prinde prea bine scotch-ul.

Pentru că le făcusem, am mai lipit câteva afişe (nu multe!) de-a lungul traseului până la crama poetică. Notă. Am cerut voie să fac asta, dar am uitat să le dezlipesc pe toate la plecare, cred că au mai rămas vreo două…

Am făcut câteva aranjamente cu scaunele (n-au fost destule, aveam să constat, mulţi oameni au stat în picioare). Lansarea propriu zisă a început la 12.09. Participanţii au fost foarte punctuali, dar a durat mai mult primirea lor. În plus, ba-mi venea să trag de timp, ba-mi venea să-mi zic „hai să începem odată!”.


Aici am privit sala, apoi am început. Eugen Evu e lângă mine, tocmai îşi pusese ochelarii. Remus Suciu trăgea deja primele instantanee. Notă. Fotografiile din această postare sunt făcte de fratele meu, cu excepţia celei de la început

L-am rugat pe Eugen Evu să vorbească în deschidere, pentru că eu parcă nu aveam voce. (Trebuie să vă pvestesc cândva despre prima oară când am vorbit în public – invitaţilor mei la lansare le-am spus 😉 ) După ce l-am rugat asta am tăcut. Am avut curajul să-i privesc pe cei vreo 40 de oameni din sală şi mi-a venit să plâng. Ştiu, nu sună deloc bărbăteşte, dar mi-am oprit lacrimile cu mâna. Au foarte intense acele 2-3 minute în care m-am forţat să nu plâng. Nu era vorba de lansarea cărţii mele. Era vorba că toţi acei oameni veniseră să mă vadă şi să mă asculte pe mine, că eram la Castel, că îl simţeam, cumva, pe tata acolo. Îmi retrăiam copilăria şi adolescenţa, îmi aminteam năzbâtii şi mirări. Au fost două-trei minute intense.

Eugen Evu vorbit foarte frumos despre mine. M-a ridicat până la tavan, un tavan destul de înalt, dacă mă întrebaţi pe mine. Apoi am vorbit şi eu. Nu-mi pregătisem un discurs, deşi ar fi fost o idee bună. Am improvizat, am făcut paranteze, chiar am glumit. Cred că am trecut cu bine de cele 2-3 minute. Mă amuzam chiar atunci când provocam bliţurile să bliţuiască, cu câte o ridicare de mână.

Am provocat sala să-mi pună întrebări, să mă scoată din încurcătură, atunci când vreo emoţie mă lovea prea tare. Apoi, oricât am amânat, a trebuit să citesc câteva versuri (Pe deal, Nebunul de pe muntele Olimp, Linişte ca o brumă). Cred că a fost groaznic. Eugen Evu mi-a dat clasă şi aici – a citit Târziu e.

Apoi, din senin, a urmat momentul fiului meu. A zis, cu o îndrăzneală pe care nu i-o bănuiam, că vrea să citească şi el. L-am chemat lângă mine. Când s-a văzut faţă în faţă cu sala, i-a mai pierit, cred, din îndrăzneală. Sau o fi fost altceva. Ideea e că s-a strecurat, nu ştiu cum, la mine în braţe. „Ce să citesc?”, m-a întrebat. Am deschis cartea la Îmi pun singur miere în ceai. Cred că a citit mai bine ca mine. Eu mă simţeam…, cum oare aş putea să descriu ce simţeam?


Acesta a fost un moment unic, neplanificat, greu de descris


Sesiunea de autografe a fost cea mai uşoară. Atunci când scriu îmi place cel mai mult. Tot ceea ce îmi doresc e ca nimeni să nu fi plecat acasă fără carte. Mi-ar părea foarte rău să fi fost cineva pentru care să nu fi ajuns…


Am fost înconjurat mereu de copii. Cel puţin la momentul autografelor, au fost mereu în preajma mea copiii mei, nepoata mea, copii ai prietenilor

Am cunoscut oameni fain cu ocazia asta, am revăzut mulţi oameni faini. A fost ceva de suflet. Îmi doresc ca şi lor să le fi plăcut, să fi fost şi pentru ei un moment măcar agreabil, ca să zic aşa. Am declarat lansarea închisă la ora 14.00.
E fain să lansezi cărţi!

NOTĂ.
Le mulţumesc tuturor celor care au fost alături de mine, de data asta la bine. Celor care au venit la lansare, celor care m-au însoţit cu gândul, celor care au scris atât de frumos despre mine. Vă voi răspunde, fiecăruia şi sper ca toţi aceia care îşi doresc să aibă cartea mea s-o aibă. Pentru cei din Bucureşti, un prilej va fi lansarea din Capitală – Nicolae Tzone insistă să o facem în cel mult două săptămâni 😉

30/01/2010

Orfeu nou

Autor: Eugen Evu

Cel ce-a tăcut în mine cântând să-i placă lumii
Demult răbda să vină din necruţate sorţi
La pragurile-nalte trădarea ştiindu-i cum i-i,
Iertările ca leacuri din escolii cei morţi

Când am beut eu forma ulciorului odată
Am învăţat sărutul dar n-am ştiut să-l sting
Cu-a gurii tale vrană din cer desigilată
Dar zeităţii pradă, ca dar s-o nici ating…

Euridice-n Lethe s-a oglindit pe sine
Şi peste ape-o cântă doar capul meu
Să îmblânzească noaptea din stigmele divine,
Acum, ajuns la ţărmuri te regăsi-voi, zeu ?

Etichete: , , , ,