Eugen Evu, 2010, la Castelull Corvinilor. Foto: Remus Suciu
Din triada celor trei grații-arte-muze (pictura, muzica, poezia), încă de copil, în lumea satului și sub mirajul Naturii, prima ispitire a fost cea a obiectelor -jucărie, avionul confecționat din tulei de porumb și cu elice din lemn de soc, din colțul unghiular al acoperișului, morișca de apă pe firul pârâului din Vâlcele Bune, satul tatălui meu și săniuța ori schiurile din troacă veche din salcie… Unealta principală era briceagul dăruit de bunicul meu. Lemnul folosit era accacia robynnia, alunul, cireșul, prunul, butucul de rosa canina…
Rostul acestor jucării era de fapt unul magic, atât al sugestionării, cât și al autosugestiei. Jurcăriile feminității, tangențial, erau păpușile din cârpe, sugestionbile în cultul natalității, obiecte icoane, cele ce în Occident deveniră păpușile Barbbie, sau desenele animate…
Poetul e un vrăjitor de litere, va spune Malarmee, în secolul XIX… A doua ispită venea din lumea ocultă și parțial a colindului laic, păgânismului rural și sincretic religios, fără a ști atunci că toate acestea veneau din illo tempore ancestrale, din Protodacia sanctuarică, din Sumerul divinațiilor, sau mai încoace, oratio vechio, via neolatină. Alchimiștii vor veni ca niște predecesori, în fond, ai întregii structuri lirice moderne, cum scria Hugo Friederich, apoi Freud și Jung….
A treia ispită a fost cea a muzicii, pe care am practicat-o cu atestat în anii adolescenței școlare, și o vreme în grupul Canon, în tandem cu fratele meu cantautorul, poetul Ioan Evu. Nu am trădat cele două grații, însă poezia pot spune că m-a foarte îndrăgit pe mine, nu eu pe ea, prin acea energie subtilă a cuvântului magic rostit divinatoriu.
La aniversarea anilor mei 7o, careva mă numi Magicianul cuvintelor… Parțial, avea dreptate, însă…
Mai încoace, prin anii 70, aveam să înțeleg ce și de unde vine… Explicit, de la Rimbaud, * Corabia beată, Malarmee, Rilke, Shopenhauer ș.c.l. Dinamica poeziei este una a efectelor, sub conceptul de sugestie, sugestionare, fascinație prin cuvânt… Erau pulsatorii în mine, mirările blagiene, forțele magice sufletești, din zestrea străbună…, cu tendința firească a ornamenticii, a floraturilor… Poezia jocurilor copilărești a fost ea însăși magică… Ala bala portocala, melc melc codobelc, aina daina ș.c.l. Un exeget afirmă corect că poezia intelectual dirijată emană iradiații cărora cititorul / ascultătorul nu li se poate sustrage (sugestionat magic), altfel spus armoniilor semantice superioare, recte semnicațiilor existente numai în zonele liminale ale limbajului. Pentru o asemenea poezie nu e reală lumea, ci SINGUR CUVÂNTUL. Novalis scria că o asemenea poezie nu există decât transcedenețe verbale, teoremele matematice și cuvântul ca artă. Nu uit nici miturile, erseurile rurale, mai ales problema deochiului, ca magie neagră… Sensibil la acesta este dintotdeauna ochiul exoftalmic, cum mai târziu, televiziunile vor aplica tehnologic… Godfried Benn afirmă că transcedențele verbale sunt prin prevalența tonului, capabil să liricizeze conținuturile cele mai terne…
Conținutul poeziei magice, mai ales la români, sunt fragmente aluzive ale unor evenimente, reflecții, monologuri interioare, exprimate în proporții fragmentare. Axiomatic, desfășurarea lor nu corespunde succesiunii viață/ moarte, ci reface drumul în sens invers ! Jimenez / dixit / poeme cu efect hipnotic, tot astfel Ion Barbu/ Barbilian, Arghezi… Procedeul repetării (v. Leroi Ler, Aina Daina etc) este cvasi/ magic, cum știam de la Edgar Allan Poe, sau colindul cu steaua , de sărbătorile iernii….* v. și Magii de la răsărit, biblic). T.S. Eliot vedea în acest act al rostirii magice, propoziții budiste, ecorui sanscrite… poemul nu înseamnă, ci este! Niciodată nu am aderat, sic!, la nihilismul gnoseologic pledat rdical. E de regândit și dacă EL, cuvântul, este mijlocul spiritului de a se multiplica în neant, prin aceea că omul / receptacolul prin auzire, comunicare elevată, etc. nu este neant, decât atunci când este alienat, schizofrenic! Deci nu este poezia nici din patria limbajului virtual, nici din vis… Este visul diurn, sau altceva, altcineva.
P.S. Încă din Sumer, cuvintele erau cristale care curg, cum dixit Odiseas Elittis. Ab initio, ale Omologiei dintre Cer și Pământ, orizont mental al culturilor mesopotamiene, așa cum avea să îl conceptualizeze premiatul Nobel antebelic Niels Bohr, care prevedea rațional actualul fenomen expansiv al ELETRONIZĂRII. Poetomul vs Robotomul… (v. Consînzeana, Palia Orăștie, 1933).
NOTĂ. Poeseul magicienilor. Fiicei mele şi fiilor mei este un text inedit scris de Eugen Evu, primul meu dascăl în ale poeziei, pe care l-am preluat cu plăcere de pe site-ul Trei.eu.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 
Lasă un răspuns