Archive for ‘Mirări’

30/09/2022

O victorie a jurnalismului de investigație

Sorin Câmpeanu, acest călcâi al lui Iohannis? Posibil. Pentru că demisia forțată a lui Sorin Câmpeanu din funcția de ministru al Educației înseamnă mai multe lucruri. Este o victorie a jurnalismului de investigație. Un semn de dezmorțire: românii se trezesc și reacționează, ca de atâtea ori, la aroganță și sfidare. În fine, regimul Iohannis primește o lovitură năpraznică, la care nu se aștepta. Probabil că inteligenții din jurul lui îl asiguraseră că, gata, ecuația e rezolvată, poporul amorțit și echipa PNL-PSD-cu-tot-ce-trebuie de neatins.

Cum ar fi pictat Picasso confruntarea dintre jurnalista Emilia Șercan și înaltul demnitar Sorin Câmpeanu, prins cu plagiatul. Sursa: DALL-E
read more »
30/09/2022

Dacă Pergolesi ar fi avut smartphone

La Serva Padrona (Pergolesi, 1733), pusă în scenă de Alexandru Pătrașcu la Sala Dalles în 2022. Foto: Călin Hera

Dacă Giovanni Pergolesi ar fi trăit în secolul XXI și ar fi avut smartphone, poate că și-ar fi imaginat bijuteria (La Serva Padrona) jucată dintr-un scaun de gamer, cu ochii pe ecranul telefonului inteligent. Dar n-a apucat să trăiască decât foarte puțin (26 de ani), suficient cât să compună niște capodopere. Cât despre montarea de la Sala Dalles, Alexandru Pătrașcu, în calitate de regizor, a adus povestea fix în zilele noastre, cu multă sensibilitate, umor și bun gust.

read more »
04/09/2022

Cu barca la film

Spectatori la Warm-Up AFF, Muzeul Astra Sibiu. Foto: Călin Hera

E greu să-i reziști miraculosului Muzeu Astra din Sibiu. Eu m-am predat definitiv în urmă cu doi ani, atunci când am experimentat pentru prima oară proiecțiile de film văzute din bărci care plutesc pe lac. Aseară m-am aflat pentru a treia oară în această stare, la Warm-Up AFF. O nouă seară memorabilă. Ceea ce vă doresc și vouă.

read more »
15/03/2022

Marina Ovsyannikova. Atât

Marina Ovsyannikova

Marina Ovsyannikova. Am încercat să o cunosc. Atât pot face. Să o cunosc și să vorbesc despre ea. Gestul ei de dizidență este, fără niciun dubiu, un act de eroism. Un sacrificiu de care nu știu câți dintre noi, marii comentatori de pe Facebook, am fi în stare.

read more »
23/02/2022

Lumile de la capătul lumii

Pavilionul Marii Britanii (Casa semințelor) de la Shanghai Expo 2010. Foto: Călin Hera

Expoziţia mondială de la Shanghai adună un univers pe cinci kilometri pătraţi.

Din cinci în cinci ani, reprezentanţi ai majorităţii ţărilor se adună să arate cine sunt şi ce vor. Expoziţiile mondiale, fără a fi reţete de afaceri pentru organizatori, sunt ocazii excelente de promovare şi şanse unice pentru vizitatori, care intră în contact cu culturi diferite şi află primii tendinţe tehnologice.

read more »
19/09/2021

Ivan Patzaichin și Sergei Polunin. Despre semnificații

The Road to Eternity. Sergei Polunin, în timpul dansului pe Transalpina. Și dansul hainelor Patzaikin, în același loc, în același timp (r. Bogdan Daragiu)

The Road to Eternity. Cu Sergei Polunin. În haine Patzaikin. Pe Transalpina. Ar putea fi suficient. Poate că e. Pentru că orice alte cuvinte ai zice, n-ar atinge emoția din gând.

read more »
11/06/2021

Călătorie printre tablouri. Ce să vezi la Muzeul Național de Artă al României

Câteodată, văzând o fotografie, îți vine să exclami: e ca un tablou. Se întâmplă și invers: să vezi un tablou și să crezi că e vorba de o fotografie. Simțim nevoia mereu de altceva, căutăm perfecțiunea în altă parte.

03/06/2021

Ana Călin în căutarea punctului de sprijin

Am fost să mă întâlnesc cu o veche prietenă. Ultima oară ne văzusem la Hunedoara. Au trecut de atunci mulți ani. Mulți. Atunci, mergeam la Cenaclul „Lucian Blaga”, al cărui suflet era Eugen Evu. Acum, se pare că frecventăm aceeași rețea socială. Așa ne-am regăsit. Te invit la expoziția mea, mi-a scris. M-am dus.

read more »
13/05/2021

Azi l-am cunoscut pe dl. Lică

Azi* l-am cunoscut pe dl. Lică. Adevăratul domn Lică, nu cel despre care scriu de vreo șase-șapte ani. Are 80 de ani, un picior lipsă, o cămașă roșie cu pătrățele negre, groasă, părul alb și conduce un Opel albastru. Obrazul lui e mereu proaspăt bărbierit. E un om bun. Dl. Lică stă la bloc, lângă cel mai frumos parc din București, parcul unde își plimbă aproape zilnic nepoțelul.

read more »

Etichete:
12/05/2021

Aeul pe Facebook

A fost o dată, prin 2016, ca niciodată. Descoperisem „porcușorul”. Îl vedeam peste tot prin oraș, parcă mă urmărea (așa cum, când aștepți un copil, vezi peste tot femeile gravide peste care altfel treci cu privirea, nebăgându-le în seamă). E un fenomen acesta: observăm ceea ce ne interesează. Înainte ca Facebook să ne creeze bule, ni le creăm noi înșine, subconștient.

read more »
08/05/2021

încă nu era apus încă puteam

..încă nu era apus încă puteam 
privi de sus
puteam percepe încă (estompat) realitatea

dacă aș fi respirat adânc dacă
aș fi avut naivitatea 
să visez

atunci tot peisajul mi-ar fi năvălit în plămânul stâng
aș fi devenit eu însumi peisaj (pe dinăuntru)
aș fi zâmbit nătâng 

Etichete:
04/05/2021

Subiectiv

Prima oară când ești pe un traseu de creastă, ți-e teamă. Îți vâjâie capul, ți se amestecă frica pură și mândria. Apoi te obișnuiești. Te împaci cu muntele, îl înțelegi, te cunoști mai bine pe tine însuți. Ți se pare firesc să ajungi acolo, să privești de sus. Te simți bine, ești puternic, în formă. Tinerețe fără bătrânețe, asta crezi că ai obținut. Apoi intervine ceva. Pe măsură ce înaintezi în vârstă, ți se pare că în fiecare săptămână e un pic mai sus vârful. În loc să-l urci, îl povestești.

Etichete: ,
02/05/2021

A iubi

El merge pe drum, ea merge pe drum sau stă, se întâlnesc, se iubesc, au un copil. El o iubește pe ea și îl iubește pe copil. Ea îl iubește pe copil și are grijă. Copilul îi iubește pe amândoi, apoi devine adolescent. Tatăl îi iubește pe amândoi, dar nu arată (e ca o stâncă), mama îl iubește pe copil și are grijă, copilul se îndrăgostește de cineva de vârsta lui. Apoi copilul are un copil, pe care îl iubește, tatăl îi iubește pe toți, mama îi iubește pe copil si pe copilul copilului și are grijă. Dumnezeu e ca tatăl, îi iubește pe toți (dar mulți nu înțeleg că e ca o stâncă) și ca mama – are grijă. Fiul lui Dumnezeu îi iubește pe toți. Și le arată.

Etichete:
30/04/2021

Zâm. Zâmbet

O femeie tânără merge pe trotuar și parcă zâmbește (așa e mersul ei). Zâmbetul e ceva contagios. Se ia. Însă doar dacă te afli la distanța socială potrivită. Dacă ești prea departe, nu-l vezi. Dacă ești prea aproape, ești prea aproape ca să mai conteze și s-ar putea să-ți vină pur și simplu să săruți buzele care zâmbesc. Atunci zâmbești tu, însă doar în sinea ta. Zâmbetul se ia și dacă ești prea departe. Ca acum, de exemplu. Femeia cu mersul ca un zâmbet poate că nici nu e foarte tânără. Dar așa pare.

Etichete: ,
28/04/2021

Stins

S-a mai stins o viață. În urma ei, două lumânări aprinse în fața ușii. Locuia la etajul VI, dar nu știu cine era. Nu știu ce a făcut, cât a trăit, cum a trăit, dacă a fost un om bun. Dacă a avut sau nu copii. Probabil că ne intersectam prin fața blocului și ne salutam amabil. Poate chiar ne zâmbeam. Dacă l-aș fi întâlnit pe stradă, la câteva sute de metri de bloc, poate nu l-aș fi recunoscut. E doar o presupunere. Poate îl știam, poate nici nu-mi voi da seama că nu mai e. Sau poate era o doamnă.

27/04/2021

Cele zece zile ale lui Ilarion

Ilarion și-a pierdut portofelul în care avea ceva bani, cărți de credit, permisul de conducere și buletinul. A blocat ce era de blocat, apoi a intrat în faza de reconstrucție: s-a bărbierit, s-a tuns, și-a pus sacou, a completat o cerere, a plătit o taxă, a stat la o coadă, a ținut spatele drept și a privit înainte fără să clipească. „Veniți peste 10 zile pentru buletin”. Când a întrebat cum poate dovedi, până atunci, că e el, doamna de la ghișeu a ridicat din umeri.

Neavând o identitate demonstrabilă, va fi ca inexistent. Dacă, neavând buletin, oamenii nici nu îl vor mai vedea? Vor trece, pur și simplu, prin el? Nu îi vor răspunde la salut? Dacă, privindu-se în oglindă, va vedea doar peretele din spatele lui însuși?

Ilarion simte dintr-o dată cât de importantă e, totuși, fiecare secundă în care ești perceput.

Dl. Lică tace. Ilarion știe că va spune ceva și abia așteaptă să afle ce. „Ți-am cerut vreodată buletinul când am stat de povești la o bere?”, întreabă dl. Lică într-un târziu.

24/04/2021

Un autor găsit printre personaje

Trăia odată un om cu suflet mare. În afară de suflet, avea și o gură mare. Imensă. Ar fi încăput lejer în ea un pescar, o balenă, niște câini și încă ar mai fost loc de rafturi întregi cu texte scrise mărunt (gura lui mare se exprima în scris).

read more »
Etichete:
16/04/2020

Astăzi ne-am despărțit

Azi am oficializat o despărțire produsă de câțiva ani. Cel puțin trei. Poate patru. Nu contează câți. Am stat sub același acoperiș ani buni, frumoși. Cândva mă făcea să mă simt special. Apoi s-a rupt ceva. Iremediabil. Definitiv. Așa au fost vremurile. Nu caut scuze. Nu e cazul. Îmi asum. O asumare e și aceea că am suportat toate costurile lună de lună, fără să cârtesc. Nu fiindcă aș fi vreun gentleman sau de dragul anilor buni petrecuți împreună. Nu. Doar că nu m-am prins că plătesc pentru ceva ce nu-mi mai folosea. Iar azi am reziliat contractul. Ironic, am făcut-o la telefon. La smartphone, mai precis. Telefonul fix a devenit istorie.

Etichete:
23/05/2019

Să mori ucis de tocul unei doamne

Când plouă noaptea, la crăpatul zilei, trotuarele dintre blocuri se umplu de melci. Zeci, sute, mii de melci chemați de ploaie, irezistibil, într-o călătorie ciudată de la un capăt la celălalt al trotuarului. Mecca melcilor de oraș asta este: să traverseze trotuarul măcar o dată într-o ploaie. Provocarea supremă.

read more »

Etichete:
%d blogeri au apreciat: