Câteodată, văzând o fotografie, îți vine să exclami: e ca un tablou. Se întâmplă și invers: să vezi un tablou și să crezi că e vorba de o fotografie. Simțim nevoia mereu de altceva, căutăm perfecțiunea în altă parte.
Pentru că în acest weekend vom avea Noaptea Muzeelor și pentru că, vrând-nevrând, intrăm hotărât în vară și cu entuziasm în ceea ce ne dorim să fie anotimpul vacanțelor offline, m-am gândit să vă arăt câteva tablouri de sezon expuse la Muzeul Național de Artă al României. Am început cu o domnișoară pictată pe malul apei de Michel Simonidy.
Mica mea călătorie printre tablourile de la MNAR m-a purtat prin anii romantici ai sejururilor pe litoralul Mării Negre, începând cu 1890, la scurt timp după ce Dobrogea devenea parte a României. Mai sus, un Gheorghe Petrașcu: Femeie în roz pe malul mării (1930).
Pare că sunt foarte preocupate de lectură și pătrunse de gânduri înțelepte doamnele și domnișoarele vremii, dar experiența Instagram a ultimilor ani ne sugerează că, acelea care pozau, se străduiau să o facă atât de convingător pe cât le lăsau pictorii s-o facă. Deosebirea majoră este că, atunci, nu ele spuneau că e bine sau nu, nu ziceau „mai fă un tablou, nu m-ai prins bine”; pictorul era acela care le certa dacă nu stăteau corect, nemișcate.
Doamnele și domnișoarele sunt îmbrăcate elegant, lăsând la vedere, soarelui doar chipurile angelice. Și nici pe acelea, se pare, căci aproape de fiecare dată, au câte o umbrelă cochetă cu ele. Mai sus, Nicolae Vermont – Femeie cu umbrelă, 1890-1900.
Dar acestea sunt speculații. Vă las să vă bucurați de atmosfera de atunci, de culoare (păreau atât de colorate satele de pe litoral!) și să vă imaginați, să vi se facă poftă și să ajungeți, în acest fel, un pic mai devreme la mare.
Eternul și fascinantul Balcic
Un loc aparte pentru lumea artistică din România a fost Balcicul, comoara Reginei Maria. Am ales câteva tablouri frumoase, care redau atmosfera de atunci.
Mai sus, un Peisaj din Balcic (1927) de Tache Papatriandafil. Mai jos, o Stradă din Balcic, după ploaie (1938), de Francisc Șirato.
Balcicul lui Nicolae Tonitza
Am văzut două tablouri semnate Nicolae Tonitza, care evocă atmosfera din Balcic: Case la Balcic (1933-1934)…
…și Balcic (1935).
Fascinația bărcilor
Mai sus, un tablou de Jean Steriade (Bărci în portul Brăila, 1909). Mai jos, lucrarea Bărci a Micaelei Eleutheriade (1936).
Alte bărci, în Peisajul cu bărci al Florenței Pretorian (1930-1935).
Mare și stânci
Tabloul lui Alexandru Satmari, Mare și stânci (1920-1925), ne arată că, în ultima sută de ani, lucrurile s-au schimbat mult pe litoral. Aceeași mare, aceleași stânci, dar țărmul este acum mai plin de hoteluri și de oameni…
Probabil același peisaj balcic, văzut din altă perspectivă de Constantin C. Constantinescu (Peisaj, 1939)…
…plus un Drum cotit de Francisc Șirato (1934).
Ion Țuculescu. Despre culoare
La final de călătorie, culorile țuculeștiene: mai întâi Peisaj din Mangalia (1943)…
…mai apoi un Peisaj marin cu fluturi (1950-1955).
Orice călătorie ar trebui să fie o bucurie. Vă recomand tablourile de la Muzeul Național de Artă al României. Aproape fiecare tablou merită cercetat. România are muzee și oameni care s-ar bucura să le descopere. Totul e să aibă loc Întâlnirea. De ce nu, în Noaptea muzeelor.
Notă. Călătoria care mi-a prilejuit această poveste a fost făcută datorită turului „Dor de București” organizat de Nordis Travel.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 
Lasă un răspuns