Tema etapei a patra e inspirată dintr-o fotografie marca Sorin Stanciu, căruia îi multumesc încă o dată că există si, fireste, că „furnizează” :P.
„Micul arhitect”. Foto: Sorin Stanciu
Vom lua în considerare PA-urile postate aici până duminică, 23.59.
Baftă!
Fiasco Dan
Lumea îl poreclise “Micul Gaudi” în semn de recunoaştere a curajului, originalităţii şi a fanteziei debordante pe care le demonstrase cu prisosinţă. Marele lui noroc era acela că pe strada lor nu ploua niciodată. Catastrofa s-a produs în ajunul Marii Vizite Electorale care a bulversat întreaga urbe: maşina de la serviciul de salubritate a spălat toate trotuarele aflate pe Traseul Oficial. Şi aşa a ajuns capodopera dedicată Sfintei Familii să se scurgă în rigolă şi de acolo direct la canal.
Gardul de la început Călin
Am patru ani. Bine, încă nu i-am împlinit, şi? Am un frate, o soră, o mami, un tati, o buni şi mami are un bebe în burtică. Avem două camere, o baie şi o bucătărie. Stăm la bloc, da mie mai mult îmi place la buni ailaltă, la ţară. De-aia îmi place, că pot să stau afară. Uite-aşa e: ca un bloc mic, cu parter şi pod. Are gard, uite-aşa. Da nu-ţi arăt ce e în spatele gardului, vino acolo şi-o să vezi!
O casă la umbra gardului Teodora
Când voi fi mare, aşa un gard o să-mi fac. Înalt până la cer, să nu sară hoţii peste el. Dacă aş avea bani, mi l-aş face din plăci prefabricate din ciment, cum am văzut eu la vecinul meu, colorat în roz şi cu doi lei puşi la intrare. Dar tata zice că n-avem bani, deci o să fac unul ieftin, din scânduri rebut. Sus de tot o să-l tai ascuţit şi, dacă o să am bani de un colac de sârmă ghimpată, o să trag şi două rânduri pe deasupra. Ah!, am uita să spun, în dreapta e casa mea. E modestă, fiindcă am băgat toţi banii în gard.
Căţel cell61
– Ionuţ, cum ai vrea să fie casa?
– Să am camera mea, jucării, să fie o curte maaare, şi un căţel pe care să-l cheme Căţel. Să-l chem toată ziua: Căţeel! Căţeel! Şi el să vină ca să-l mângăi. Mara, hai s-o desenăm!
***
– Ionuț, Mara, veniți înăuntru! Avem oaspeți, posibili părinți.
– Dar încă nu l-am desenat pe Căţel!
– Ionuţ, dacă ești cuminte, poate te iau cu ei și vei căpăta în dar unul adevărat.
– Bine, vin. Hai, Mara. Nu-ţi fie frică, dacă nu mergi și tu, Căţel poa’ să rămână singur.
Prezicere Leo
N-am o memorie prea bună, însă îmi amintesc limpede ziua în care, oprindu-se pe bancă să-şi aprindă pipa, mi-a vorbit pentru prima şi ultima oară : “Viaţa-ţi va transforma în realitate orice dorinţă desenată pe trotuar.” Nu l-am înţeles prea bine, nici nu l-am luat în serios. Îl porecleau “Nebunu’”, şi umbla în haine ponosite. Cu creta colorată între două degete, desenam mereu : case, maşini… Acum le am pe toate. Posed. Regret atât : că n-am priceput atunci să desenez o fericire mare.
Casa dintre ziduri Leo
Copilul care-am fost odinioară încă mai desenează pe trotuarul din faţa sufletului meu case cu ferestre din zahăr ars, care cern lumina arămiu, caramelizand-o în întreaga fiinţă şi umplând fiecare colţişor ondulat cu zvonuri dulci, solare. Casa nu are pereţi. Doar ferestre care te învaţă ce simple pot fi miracolele. Şi nu trăieşte nimeni sub acoperişul ei. Mai degrabă, ea e cea care trăieşte între zidurile mele fără ferestre.
Piatra cristian
Pe apa face volute. Cercuri mai mari sau mai mici, mai multe sau mai putine. Cat de dibaci e Aruncatorul. Numai ca Aruncatorul nu sta intotdeauna pe marginea apei.
Aruncatorul de la bloc trebuie sa fie la fel de dibaci. Intotdeauna aruncarea unei pietre te poate duce in Casa.
Insa trebuie sa stii Sotron. Pe asfalt. Si sa ai o piatra buna.
Casuta pe asfalt LePetitPrince
Micul arhitect ar fi vrut sa-si cladeasca o casuta, ca orice casuta. Dar in timp ce o proiecta a indragit-o atat de mult incat a prins a se teme pentru ea. Ca sa nu se darame niciodata a construit-o culcata.
Copilul si cutiuta LePetitPrince
Copiii se jucau cu masinute, papusi, ursuleti, fiecare cu ce avea. Cand se plictiseau de jucaria proprie se luau la harta dorind alta jucarie. Un singur baietel nu se certa niciodata. Nimeni nu ravnea la jucaria lui. Gasise o cutiuta si se juca cu ea. Isi imagina ca acea cutiuta e o casuta. O casuta plina cu fel de fel de jucarii de care stia numai el.
Dorintă starsgates
– Uite! Vezi aşa arată o căsuţă, explică băieţelul cel sfătos copilului de lângă el. Are uşă, ferestre, un acoperiş roşu un gard înalt să nu poată să-l sară hoţii…
– Şi înăuntru? Întrebă celălalt curios.
– Acolo stau eu cu mama, cu tata cu surioara mea…
– Ai terminat căsuţa?
Două mâini gingaşe ridicară băiatul în braţe…
Celălat rămase privind desenul; ,, Ştiu ce-o să-i cer Moşului anul acesta! Sigur că da, o căsuţă cu o mămică, un tătic şi…o surioară dacă nu-i prea mult, doar am fost foarte cuminte.
Acasa mea Mariana
Domnişoara Liza păşea uşor pe asfaltul crăpat printre ghemotoacele de copilaşi cu degetele pline de praful colorat. Oftă! Toţi, fără vreo excepţie, au desenat case. Case şi garduri… Bine măcar că-s diferite! Ajunge la ultima fetiţă, mult prea retrasă. O întrebă scurt:
– Tot casă ai desenat şi tu? Fetiţa o privi cu ochii mari şi răspunse fericită:
– Ata e acata mea!!! Io n-am o cată…
Domnişoara Liza oftă din nou, înlăcrimată, amintindu-şi că e prima zi de muncă la Casa de copii.
Alee Simion Cristian
Era un zgomot infernal. Când treceau prin dreptul lui trecătorii iși puneau mâinile la urechi. El nu îi vedea, muncea cu sârg și cu gândul în altă parte! Avansa încet-încet, metru cu metru… Pe banca din parc, copilul era trist! Privea spre aleea plină de desene. Căsuța albă cu acoperiș roșu era primul său desen. Omul cu pickhammer sparge bucăti mari de asfalt. În curând casuța dispare. Când o să fiu mare, o să mă fac arhitect!
Sperantă gabi
Pe mine lăsaţi-mă să fiu mic şi să mă joc cu creta colorată.Iată-mă, stau în faţa blocului şi cu amândouă mâinile trasez cu ciudă gardul care mă desparte de viaţă. Alături de mine rămân zilele, rămân anii şi casele-n mal neclădite. Iar pe când timpul, va ridică în voi alt val de temeri, eu voi muri veşnic într-o splendidă pictură naivă.
Secretul LordDIf
In căsuta cu mansarda roz e liniste. Trecem grăbiti în drumul nostru pe langă ea nebanuindu-i secretul. Lumea noastră a uitat de farmecul culorilor desenate cu naivitate pe asfalt. Ganduri pictate in nuante de gri ne împiedică să privim dincolo de aparente. Pentru noi e doar o simplă mazgăleală, pentru el e schita in care a ascuns cu dibăcie ceea ce noi ne-am pierdut demult, inocenta.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 