Clopot în pridvor (detaliu) la Biserica Grămești, Vâlcea. Foto: Călin Hera
read more »
19/07/2017
Clopote
17/09/2010
Manuscrisul de la Marea Ionică
Pagină de caiet pe care am scris prima dată un poem despre o şopârlă cam ghinionistă. Sper că e cât de cât lizibil. În orice caz, cred că e nevoie să dati click pe facsimil pentru o imagine mărită.
Am zis să vă arăt o mâzgăleală făcută vara trecută (într-o noapte), la Sidari, pe Insula Corfu. Nu stiu câtă lume e interesată de această „bucătărie”, încă mă întreb dacă nu dovedesc indecentă arătându-vă asta, dar, la naiba, suntem amici, nu?
Pentru cei curiosi, mâzgăleala de mai sus a fost prelucrată (mult sau putin, habar nu mai am 😉 ), a ajuns pe acest blog, aici, si, apoi, în cartea mea. Si a fost citită, cu mult har, la lansarea de la Uniunea Scriitorilor.
07/09/2010
Palmierul din Kerkyra
Fotografie făcută anul trecut în Kerkyra, capitala Insulei Corfu. Tare mi-a plăcut!
P.S. Click pe foto pentru imagine mărită!
Vă arăt această fotografie pentru a vă aminti că încă se votează arbori pe blogul lui Dan. Eu am votat deja (au făcut-o, la ultima numărătoare, 70 de insi), dar tot intru acolo să văd care mai e situatia.
02/09/2010
Un copac cu flori de leandru
Mai jos este o fotografie făcută pe insula Corfu, în vara anului 2009. O public cu plăcere, ca să vă amintesc să votati arborii sălbatici de pe blogul lui Dan.
Fotografie făcută la Arilas, pe Insula Corfu
01/09/2010
Livadă de măslini în Corfu
Fotografie făcută pe insula Corfu în vara anului 2009. Ce mult e de atunci!
Am dat o raită prin foldere cu fotografii. Prima oară, în urmă cu vreo săptămână, provocat de Dan. A doua oară, acum, pentru că vreau să vă spun, celor care nu stiati, că pe blogul lui se votează acum cea mai faină fotografie cu arbori sălbatici. Eu am votat deja si vă invit s-o faceti si voi.
06/01/2010
Ursus tare
Am fotografiat acest raft într-un minimarket din Sidari, Corfu. Naiv fiind, îmi împlântasem undeva ideea, psemne greşită, că Ursus e un brand românesc. Mă obişnuisem cu eticheta şi, patriot nevoie mare, obişnuiam să cumpăr, uneori, Ursus. Când am vâzut eticheta sticlei de votcă islandeză, produsă în Olanda, m-am pleoştit…
Şi nu, n-am cumpărat, le cer scuze celor care mă vor certa. (Nu pot spune că regret, dar nici nu mă laud cu asta.)
Există şi un videoclip, cam slăbuţ.
24/10/2009
Zidul năpădit de smochini
Aşa zisa mea erudiţie e o glumă proastă
în faţa acestui zid de piatră năpădit de smochini
la care, dacă ai cap, îţi dai căciula jos şi te închini.
Bărbatul care l-a ridicat nu ştia carte. Ştia să pescuiască,
ştia să întindă plase pe sub măslinii din deal
ştia să-şi bucure nevasta, banal.
Ştia să jupoaie caprele la vremea potrivită
şi ştia să aşeze o piatră peste alta, uneori,
la mijlocul distanţei dintre linia mării şi nori.
Zidul năpădit acum de smochini a cunoscut marele cutremur.
Atunci, pietrele s-au aşezat mai bine,
de parcă s-ar fi închegat un fagure de albine.
Zidul acesta a sprijinit-o pe fata cu ochii negri
atunci când bărbatul ei a rămas pe mare.
Durerea ei parcă a intrat în zid. Iată o piatră pe care o doare.
Într-un fel, zidul acesta năpădit de smochini
a adunat în el atât de mult vânt și ploaie şi durere
încât a ajuns ca o civilizaţie dezvoltată până la supremă tăcere.
17/09/2009
Norul
Era odată un nor. La început mic, apoi din ce în ce mai mare. În fiecare zi, se putea transforma în altceva. Era ba un taur fioros, ba o corabie sau un delfin, după cum îi era cheful. Uneori se adună ca o bilă rotundă, neagră, grea, alteori se risipea cât putea de mult. Îi plăcea să se încălzească la soare, pe o parte, în timp ce privea în jos, spre pământ, pe de alta.
Aşa a văzut-o prima oară. Era frumoasă cum nu credea să existe. Avea roşu, albastru, alb, verde, violet şi mult galben. Şi un parfum aparte, turcoaz, aşa cum îţi imaginezi că miroase spuma valurilor sparte de stânci. Adevărul e că s-a îndrăgostit pe loc. Venea zilnic s-o vadă, se transforma, pentru ea, în tot ceea ce credea că-i face plăcere. Floarea îndrăgise şi ea norul, iar în dimineţile cu vânt, când lui îi era greu să rămână mai mult decât câteva clipe pe cerul de deasupra ei, devenea tristă, îi păleau culorile.
După o vreme, căci era o vreme bună, fără vânt, cu cer senin, doar cu un nor subţire, adică el, floarea, deşi fericită, începuse să se ofilească. Oricâte giumbuşlucuri făcea norul, oriînce se transforma, florii îi era din ce în ce mai rău. În jurul ei, toate suratele se bucurau de lumina soarelui. La ea, era umbră, mereu. Norul şi-a dat seama că o sufocă. Vrând să-i fie alături, îi făcea rău.
Aşa i-a venit o idee simplă, dar perfectă: s-a transformat într-un inel pufos, ca un rotocol alb. „Vrei să-mi fi soţie?”, a întrebat-o, lăsând lumina soarelui să ajungă la ea. Floarea i-a privit inima rarefiata, dar mare, şi, chiar şi aşa, legată de pământ, s-a simţit în al nouălea cer. A spus „da”, râzând din toate culorile sale minunate. N-a fost o fericire mai mare pe pământ şi în cerul de aproape decât iubirea dintre ei.
După un timp, chiar şi scăldată în lumina soarelui, adiată de umbra norului şi îmbujorată de iubirea cea mare, floarea începuse să-şi afle frunzele uscate, petalele pălite. Avea nevoie de apă. Multe dintre suratele ei se uscaseră deja. Chiar şi pentru ea, deşi iubirea îi dădea, dimineaţă de dimineaţă, noi imbolduri, soarta părea pecetluită.
Atunci, norul i-a spus: „Voi lipsi trei zile. Rezistă1”. În prima zi a mers departe, cât a putut de departe. În a doua zi a mers sus, cât a putut de sus. Acolo l-a întâlnit pe Înţeleptul Norilor. I-a cerut sfatul. A aflat. A mulţumit şi a plecat spre pământ. În a treia zi, era acasă.
Floarea era veştejită. Uscată de de secetă şi de dor. „Am venit”, i-a spus norul, „şi te voi salva. Te iubesc”, i-a spus. Şi s-a transformat într-o ploaie binefăcătoare. În apa vieţii. S-a scurs, cu totul, deasupra florii, a udat pământul în jurul ei, i-a dat din nou culoare, viaţă. Aşa şi-a dat nemurirea. Iar floarea a fost cea mai frumoasă şi cea mă tristă, de atunci înainte şi până acum, când oamenii i-au văzut frumuseţea şi asta i-a făcut şi pe ei frumoşi. Într-un fel.
Am fotografiat acest nor dni Arill, de lângă piscina Mirrage. Povestea am inventat-o pentru copiii mei. Era destul de năzbâtiosi si am încercat să-i domolesc astfel. A tinut figura. Au stat cu gura căscată până la final. Apoi au început să caute nori pe cer. Atunci mi-am amintit si de siteul lui Tudor.
03/08/2009
Mousaka de dimineaţă
Am aflat că dielda va deschide un bar, în Madrid. Iată o posibilă destinaţie turistică!
Deocamdată, îmi aduc aminte de tavernele din Insula Corfu. Aici e o parte din oferta uneia din Roda. Ce comandă doamnele şi domnii?
02/08/2009
Corfu. Criza văzută cu ochii
În Corfu am văzut pentru prima oară Criza, cu ochii mei. O mulţime de hoteluri începute şi neterminate. O mulţime de hoteluri, resaurante, magazine închise. Un tip dintr-un magazin mi-a spus că anul trecut avusese trei magazine (vindea piele – genţi, sandale ). Astă-toamnă a vrut să-şi mai deschidă unul. Acum, adunase toată marfa într-un singur loc, pusese preţuri de râs şi spera să vândă cea mai mare parte a lucrurilor până la sfârşitul verii, să poată trece de iarna care vine.
Am văzut bălării, am văzut drumuri începute şi neurmate, piscine goale. Am văzut clădiri cu stil, înăuntrul şi în jurul cărora mi-am imaginat bucuria trecuţilor turişti. Am văzut o droaie de pancarte For sale. Cu banii primiţi în Bucureşti pentru un apartament cu două camere, ţi-ai putea lua un mic teren la malul mării Ionice, cu un petec de plajă, o dărăpănătură din piatră, veche de 300 de ani, şi un colţ de livadă de măslini.
Da, am văzut şi chilipiruri. Dar n-am văzut resemnare. N-am văzut oameni trişti. N-am văzut ţepari. (OK, aici e o discuţie mai amplă, ştiu oameni care se jură că ţepari mai mari ca-n Grecia nu-s – românii nu intră în discuţie, e specie aparte!)
Aproape că m-a amauzat ideea de a nu bea din supermarketul piscinei Bratos. Cred că era haios locul, pe vremuri.
Cred că v-am mai arătat o dată decapotabila asta, poate din alt unghi. Acum am vrut să vedeţi instalaţia de aer condiţionat de pe clădire. E ciudată şi rugina asta, nu? Cum vine ea să stăpânească imediat ce simte un semn de slăbiciune!
Mai jos, o fotografie făcută de fiica mea, într-un supermarket. Nu ştiu prea bine de ce a făcut-o. Dar dacă e, hai să vedem nişte preţuri.
O „gheretă” de salvamar, pe ţărmul Arillas, fotografiată de fiul meu. I-a plăcut. A vrut să şi urce până sus, sus. Nu l-am lăsat. Cred că până şi un porumbel găsit de ajnanina ar fi prăbuşit edificiul, dacă s-ar fi aşezat acolo, să mediteze.
La parterul clădirii ăsteia, din Roda, e un restaurant de prin 1.800 şi ceva. Cel puţin, aşa rezultă dintr-o inscripţie bine pusă în valoare (pe care, da, jurnalistul lu’ Peşte n-a fotografiat-o!). Mâncarea a fost bună. Parol!
P.S. Nu ştiu când vor apuca să renoveze.
Pensiune care n-a mai apucat să se deschidă. Tot prin Roda.
31/07/2009
Corfu. Ziduri din Kerkyra
Clopotniţă în Kerkyra, Corfu. Se spune că atunci când bat clopotele se mişcă valurile. Sau că se mişcă şi atunci când nu bat, doar la gândul că ar putea să bată. Foto: Călin Hera
Mai am câteva fotografii pe care vreau să vi le arăt. Mi-au plăcut mai multe clădiri din Kerkyra. Nu le-am fotografiat pe toate. Nici n-am văzut prea multe. Dar ce-am văzut si mi-a plăcut si am fotografiat, vă arăt.
Ceea ce nu vă pot arăta sunt spatiile strâmte dintre clădiri. Peretii sunt, în partea veche, venetiană, a orasului, atât de apropiati încât vecinii ar fi putut să ciocnească pahare de vin de pe fereastră, fără să mai coboare scările.
Kerkyra, Corfu. Undeva la marginea portului, la poalele vechiului fort, într-o intersectie romantică. Foto: Călin Hera
Kerkyra, Corfu. Trebuia să-mi notez sau să măresc doza de lecitină. Poate e vechea bibliotecă, vreo veche universitate sau vreo veche Cameră de Comert. Cu siguranţă, undeva sus, pe cerul curat, e un pescărus. Foto: Călin Hera
Kerkyra, Corfu. Vechi palat care găzduieste acum un inedit Muzeu de artă asiatică. Nu te astepti să găsesti asa ceva pe o insulă din Marea Ionică. A înseamnă doar că n-ai destulă imaginatie. În fată, statuia unui lord englez al cărui nume nu mi-l amintesc. Oricum, tipul, Sir-tipul, a făcut lucruri bune pentru localnici, de l-au cinstit asa. (Chiar a făcut, dominatia britanică a ridicat mult insula. Oricum, asa cum v-am mai zis, Corfu e insula cu accent englezesc!). Foto: Călin Hera
22/07/2009
Corfu. Bărci
Pentru cei cărora le place mai degrabă marea, aduc aici câteva bărci fotografiate în jurul Insulei Corfu.
Feribot asemănător celui folosit de noi, fotografiat de pe zidurile vechii fortăreţe din Kerkyra
Barcă cu pânze în Marea Ionică, fotografiată undeva între Kerkyra, capitala Insulei Corfu şi Igumenitsa, oraşul-port de pe continet, ţintă a celor mai multe destinaţii dinspre insulă. Deşi prefer vase mai mari, deci presupus mai sigure, i-am invidiat, cu bunăcredinţă, pe cei de pe barcă. Mi s-a părut cool ce fac ei acolo. P.S. Am folosit aparatul de fotografiat al fiului meu pentru această fotografie
Blocuri plutitoare, ancorate în portul Kerkyra. Oricât ai face pe tipul macho, când treci pe lângă măgăoaie de felul ăsta, faci ca ţăranul când vede girafa: dai capul pe spate şi zici „aşa ceva nu există!”
Bărci trase la mal, în Arillas, care i-au plăcut fiului meu. Fotografia a fost făcută de el şi o aduc aici cu voia lui. P.S. Îi voi da ideea ca, dacă tot are blog, să-şi posteze singur pozele, acolo. Nu?
Bărci fotografiate cu lene. Adică, am făcut cel mult zece paşi de la vastele apartamente pe care le-am ocupar în Sidari, până la nisipul ud atunci (fusese o ploicică teribilă!) şi am fotografiat câteva bărci care-şi aşteptau voia pentru larg.
17/07/2009
Corfu. Scooby sau Fred?
Fetiţa de patru ani jumate şi băiatul de aproape opt ani îl cheamă pe tati la bălăceală în piscină. E o după-amiază frumoasă. Copiii au un plan.
– Tati, ne duci până în capătul celălalt al piscinei?
– Dar acolo e apa foarte mare.
– Nu-i nimic, avem colac. Eu cu Fred, ea cu Scooby.
– Dar eu n-am. Va trebui să înot în jurul vostru, să am grijă de voi. Dacă se sparg, deodată, şi Scooby şi Fred, ce-o să facem? Pe cine să salvez?, îi pune tati la încercare.
– Pe mine!, spune repede fetiţa.
– Pe ea, zice băieţelul.
– De ce? Cum te-ai gândit?, îl întreabă tati.
– Eu am trăit mai mult, spune el, simplu, iar lui tati i se stropesc ochii cu apă.
16/07/2009
Corfu. Marea văzută prin Kerkyra
Trebuie să vă mai arăt câteva fotografii din Kerkyra. Sunt, poate, cele mai frumoase făcute de mine pe Insulă. E drept, si lumina a fost bună.
Asa cum am spus si dincolo, Kerkyra e unul din acele orase în care drumurile par a se sfârsi în mare. Si nu te-ai mira dacă, în aceste conditii, un vapor s-ar ciocni cu un automobil
Aceasta e fotografia de care sunt cel mai mândru. După cum spuneam în Evz, îmi spune mai mult decât 1.000 de cuvinte (adică ar face, dacă ar fi la tarabă, cât vreo 11-12 PA-uri). Nu lipseste marea, nu lipsesc vapoarele (vaporul pe care, deja, îl stiti), norii, zidurile vechi, leandrii, tarmurile ori lucrurile pragmatice, cum sunt cosurile de baschet
Am urmărit vaporul, cu Canonul meu, trecând pe lângă un picior al vechiului fort. În zare, abia ghicite, coastele albaneze
Vaporul îsi vede de drum, iar au am răgaz să arunc o privire spre o terasă unde îmi doresc să mănânc peste la grătar
Am „furat” un detaliu al clădirii la baza căreia se întinde terasa
15/07/2009
Corfu. Fortul vechi din Kerkyra
Reiau povestea insulei Corfu, asa cum am descifrat-o eu (poveste întreruptă de episodul, mai glorios, numit Olimp). O reiau cu câteva imagini din Kerkyra. Vor fi două episoade kerkyriene. Azi, fortul cel vechi, care m-a atras încă de când l-am văzut de pe feribot.
Asa cum am mai spus si cu alte ocazii, se poate parca în imediata apropiere a podului de peste canal la capătul căruia e fortul. Se plăteste o taxă de intrare de 4 euro (categoria „fix-pix!”). Dar nu vă plictisesc cu astfel de amănunte, am mai scris câte ceva în Evz.
Am abordat subiectul si dincolo , însă numai putin.
Să trecem la fotografii!
Asa l-am văzut după ce am parcat masina pe o colină, venind dinspre insulă. Părea ireal. Strada de la picioarele mele forfotea ca într-un oras grecesc tipic. Marea era linistita, ca într-un tablou. Zidurile…, zidurile se înăltau. Până în imaginatia mea.
Mai întâi i-am dat ocol. Voiam să prelungesc bucuria, ca într-un preludiu mestesugit. L-am mângâiat cu privirea, de jur împrejur. Aici l-am fotografiat dinspre port. Mi-a plăcut cum jucau catargele bărcilor, usor, ca niste ace de seismograf. Seismograful bucuriei, dacă mi-e permis
Odată ajuns înăuntru, am început explorarea. Am fotografiat din toate pozitiile. Exagerez. Dar am făcut multe poze. Nu le pot posta aici pe toate. Dar vă arăt un Turn cu Ceas Colorat. Ceasul nu mergea bine. Dar asta chiar nu era important. Cred.
Un mic peisaj. Mi-au plăcut pietrele. Vechi. Invadate de vegetatie respectuoasă.
Vechiul far din vechiul port. Mă fascinează farurile. Cred că acesta are o droaie de povesti. Îmi place să mi le imaginez. Nu-mi place că zidurile lui au fost pângărite. N-am vrut să simt mirosul de urină. Am preferat să păstrez fotografia. Îmi place
De la cota cea mai înaltă a fortului, am fotografiat ruinele zidurilor exterioare ce dau spre port
Imagine a unei părti a curtii interioare si a coltului de oras relativ nou. Undeva e colina pe care am parcat masina. În zare ar trebui să fie palatul Achillion, al împărătesei „Sissy”
03/07/2009
Corfu. Livada de măslini
Trunchi de măslin, contorsionat ca un tratat de pace. Foto: Călin Hera
Despre Insula Corfu se spune, şi n-aş vrea să contrazic pe cineva fără contraargumente puternice, că ar fi locul cu cele mai multe livezi de măslini. În realitate, Corfu e ca o pădure de măslini răsărită în Marea Ionică (în copilărie, când am descoperit prima oară această mare pe un glob, puneam greşit accentul şi mă miram cum de nişte „străini” au dat unei mări un nume românesc!).
Mie măslinii mi-au sugerat mereu ideea de uscăciune, de arid. Şi în Corfu, chiar la umbra livezilor de măslini, tot aer uscat simţeam, tot pământ nisipos, chiar şi când ploua mocăneşte (cred că acolo se spune „pescăreşte”). Acum am privit mai atent trunchiurile, ciuruite de parcă ar fi încăput pe mâna vreunui cioplitor de idei.
read more »
02/07/2009
Corfu. Descoperirea Arillas
Pentru noi, Arillas, mică asezare de pe coasta de nord-vest, a fost o surpriză foarte plăcută. Aproape zilnic am trecut pe acolo, măcar pentru o baie scurtă în piscina Mirage si o cină lungă la restaurantul atasat. De vină or fi fost oamenii, atât cei de la Mirag cât si cei de la restaurantul Marina sau de la vila si piscina Marinaki, ori droaia de flori care, pur si simplu, invada privelistea.
Portiune oarecum sălbatică pe plaja de la Arillas. Din păcate pentru această portiune mirifică, la doi pasi e piscina Mirage
Uneori, ne apuca apusul la Arillas. Ceea ce ne plăcea de minune, pentru că mâncam la Mirage sau la Marina
V-am spus despre piscina de la Mirage aproape exclusiv pentu noi, umbra palmierilor, iarba moale, limonada si berea rece? Chiar m-am certat ieri cu o tanti de la ANAT, în direct si la o oră cu rating 0,2 (ceea ce, pentru B1TV poate că nici nu-i asa rău). Se lăuda cu nu stiu ce reduceri la taxele de piscină si sezlong la hotelurile de pe litoralul românesc. Corfuezii numai că nu te rugau să intri să te înmoi la ei în piscină, peste tot pe unde am trecut. Iar dacă n-aveai chef să „consumi” nimic, nu consumai. Dar cum naiba să n-ai chef?
Mereu când văd aceată fotografie, imediat după ce am făcut-o, îmi vine să plonjez în ea. Iată o idee poetică: plonjatul într-o fotografie!
02/07/2009
Corfu. Stropi
Răspund unei provocări a la LePetitPrince pentru a vă arăta câteva locuri de plajă şi de bălăceală. Constat că am fotografiat prea puţine, că am prea puţine în care nu apăr trupurile noastre frumos conturate şi foarte dezbrăcate.
Mare dilemă pe care am avut-o în zilele petrecute pe Insula Corfu a fost nu unde să mă opresc, ci dacă şi la ce bun să plec mai departe din moment ce acolo unde ajunsesem era deja ca în sânul lui Avram, ca între sânii Pamelei Anderson (nu, comparaţia e greşită, acolo presupun că e strâmt), ca într-un fototapet de bun gust (nu ştiu dacă există aşa ceva), ca şi cum n-ar fi avut rost să pui măcar întrebarea „mai există şi altceva?”.
În Insula Corfu, fiecare poate avea un loc al lui, aşa e de frumos. Un loc în care să te întorci în fiecare dimineaţă şi să-l găseşti liber, ca şi cum numai tu l-ai fi descoperit.
Ideea e că n-ai cum să te plictiseşti pe Insula Corfu, măcar pentru că sunt zeci, sute de golfuri şi golfuleţe numai în partea de nord şi nord-est pe care am străbătut-o.
Revenind la locuri de scăldat, după câte-o furtună, marea, la mal, era destul de tulbure şi plină de alge (pe care oamenii ăia le curăţau destul de rapid). Atunci, mai ales, alegeam piscinele. Pentru copii era totuna, importantă era bălăceala. Pot să fac o mărturisire? Uneori, tot romantismul meu care cerea un val sărat să i se spargă de pieptu-i de aramă se topea, gudurându-se de plăcere, într-o piscină cu apă dulce şi atât de clară de-ţi venea s-o bei sau la umbra unui palmier, cu o bere zdravănă în mână (recomand Mythos, alternând cu Amstel).
Călăret de la Roda, acum pe bicicletă. În zare, coastele sterpe ale Albaniei. Cred că, după nitel capitalism, se va face turism adevătrat si acolo. Deocamdată, serviciul lor GSM îmi tot dădea sms-uri de bun venit.
O parte din plaja de la Sidari, fotografiată de pe Canal d’Amour. În ziua aceea, bărcile au stat cuminti până spre după-amiază, când s-a făcut soare
Fotografie făcută pe plaja din Sidari, de la poarta vilei la care am locuit. O pereche de sezlonguri + umbrelă ne-a costat 5 euro. Tipul care ni le-a închiriat le dădea, la prima strigare, cu 7.50
Atunci când nisipul e umed, se pot construi stransice castele de nisip. Sau gropi, după caz. OBS. Printesa nu voia să se murdărească pe tălpite în acea după-amiază. Încă nu i se încretiseră
Bălăceală într-un golf canaldamourez. Poti compara cu ceva această bucurie?
Călin Hera. PA-uri şi mirări 