Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici. | #ecouri #bach… la Am fost la „Bach, colegul de b… |
 | CalinH la Despre lucrurile care contează… |
| CalinH la Bucătarii din gips de pe litor… |
 | Anonim la Bucătarii din gips de pe litor… |
Am fost să mă întâlnesc cu o veche prietenă. Ultima oară ne văzusem la Hunedoara. Au trecut de atunci mulți ani. Mulți. Atunci, mergeam la Cenaclul „Lucian Blaga”, al cărui suflet era Eugen Evu. Acum, se pare că frecventăm aceeași rețea socială. Așa ne-am regăsit. Te invit la expoziția mea, mi-a scris. M-am dus.
Prima carte de Proză Arhiscurtă pe care o cunosc este „Umbra mării și alte confesiuni”, scrisă de Dan Costinaș în anul 2012. Am fost printre primii care au primit cartea.
Era odată o țară ai cărei locuitori, visători de felul lor, care trecuseră de-a lungul istoriei prin multe încercări și dezamăgiri, prin evenimente care începeau aparent bine și se terminau inevitabil prost, dezvoltaseră o filozofie a preludiului, în care satisfacția supremă consta în pregătitul lucrurilor, al întâmplărilor din viața de zi cu zi.
Dl. Lică trăiește încercând să se delecteze cu fiecare oră din viață. Ar fi hilar să pretindă că se delectează cu fiecare minut sau chiar secundă. S-ar păcăli în primul rând pe el însuși. Și nu e genul. În schimb, dl. Lică știe foarte bine că fericirea poate dura uneori doar o clipă, iar alteori îți trebuie ani să conștientizezi că ai trăit cu adevărat acea clipă. Dar asta e o altă poveste. Acum, dl. Lică trebuie să îi răspundă lui Ilarion la întrebarea dacă „după” mai este ceva și dacă da, ce? Trebuie să mai fie, explică dl. Lică, altfel n-ar avea rost. Dar dacă nu mai e nimic?, insistă Ilarion. Că n-ai de unde să știi. Hm, zice dl. Lică, și dacă n-ar mai fi nimic, tot ai mai rămâne o vreme în gândurile celor care își vor aminti de tine. Ceea ce poate fi deopotrivă fain și riscant, fiindcă totul devine subiectiv. Degeaba faci, dacă supraviețuitorul tău nu a priceput sau a înțeles grești. Dar eu am noroc, a mai spus dl. Lică și l-a privit pe Ilarion în ochii. Iar ochii albaștri ai prietenului său mai tânăr au scânteiat în fel aparte.
…și iar ne plimbăm prin orașul cu ochi
iată casa albastră străduța îngustă
cineva s-a oprit o femeie în fustă
se ridică pe vârfuri privește de sus
ca un pescăruș care tocmai s-a dus
Atunci când sunt acasă, vreau să scriu și am nevoie de un declic, deschid un volum de versuri al lui Ion Mircea. De exemplu, volumul Istm. Funcționează de fiecare dată. Îmi priește. Mie îmi. Atunci când nu sunt acasă… La mine a funcționat când am văzut filmul Paterson, al lui Jim Jarmusch.
Cei mai mari propagandiști din lume sunt rușii, iar ei spun că cei mai mari propagandiști din lume sunt americanii. În România există mărunți epigoni.
Animale și flori pe planșa de lucru a Carinei
Deja, fetița e mai degrabă domnișoară. Băiatului i se schimbă vocea, îi mijește mustața. Când îți strânge mâna, se simte forța tinereții. Te ajută deja să cari sacoșele din portbagaj. Le alege pe cele mai grele, fără să zică nimic. Cumva, te protejează. Îi percepi zâmbetul interior, al satisfacției că poate face asta, o face, dar nu o declară. O ține pentru el. Ca să nu te simți prost tu, tatăl lui.
Vedere din București. Conturul celei mai frumoase lebede albe din oraș. Foto: Călin Hera
Când a conștientizat despărțirea ireversibilă de Fosta, dl. Lică și-a pus problema sinuciderii. N-a mărturisit nimănui acest lucru. Oricum, tăcuse zile în șir. Gândul de a termina cu tot și cu toate a durat 2-3 secunde (cât durează un gând), dar l-a înspăimântat. Ce naiba? Cât de prost să fiu?! A tras draperiile, a deschis ferestrele, a încuiat ușa în urma lui, a pornit motorul și s-a trezit din transă abia pe malul apei. O băltoacă. Și totuși, i s-a părut că a zărit o lebădă albă, clasică, maiestuoasă. Știa că n-are cum fi așa ceva acolo, a rămas convins că lebăda i-a cântat. Așa că s-a ridicat și a plecat. În alt oraș, în altă viață.
Momentul acela în care mergi cu analizele la laborator și asistenta sexy care le preia îți zâmbește cu toată ființa ei și îți transmite tradiționalul „cu plăcere”.
În spatele fiecărui bărbat prost stă o femeie deosebită.
Cele mai bune întrebări sunt acelea la care n-ai cum să răspunzi prin Da sau Nu.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 