Era odată o țară ai cărei locuitori, visători de felul lor, care trecuseră de-a lungul istoriei prin multe încercări și dezamăgiri, prin evenimente care începeau aparent bine și se terminau inevitabil prost, dezvoltaseră o filozofie a preludiului, în care satisfacția supremă consta în pregătitul lucrurilor, al întâmplărilor din viața de zi cu zi.
Dacă urma, de pildă, un campionat mondial de fotbal, se pregăteau cu atâta minuțiozitate sa participe la calificări, anticipau până la cele mai mici detalii călătoria cu avionul a delegației ce urma să participe la tragerea la sorți a grupelor, prima pagină a ziarelor care urma să prezinte rezultatele competiției etc., încât atingeau extazul, ca popor, de nenumărate ori, încă din momentul în care cineva abia pomenea despre vreun eveniment care să aibă potențialul nevoii unei minime pregătiri prealabile.
Atunci când li se făcea foame, locuitorii acelei țări binecuvântate, care era pe cale să devină, pe bună dreptate, țara în care se pregătește scrierea întregii istorii a umanității, din acel moment și până la sfârșitul iminent, dar firește foarte îndepărtat, atunci când li se făcea foame, deci, oamenii pur și simplu intrau într-un fel de orgasm culinar odată cu pregătirile de rutină pentru descinderea la restaurant.
Pe plan politic, cele mai intense momente, care acaparau fiecare talk-show de la fiecare televiziune care își pregătea dosarul pentru obținerea licenței de emisie, erau cele dinaintea pregătirilor pentru campania electorală, așa-numitele PPCPE, sau Pre-Pre-Campaniile-Pre-Electorale, în care totul era frumos și incitant, fiindcă totul era posibil.
Într-o bună zi, cel care fusese pregătit să devină noul lider al acestui pașnic, talentat și ospitalier popor, se pregătea să participe la o întâlnire importantă, pregătită cu minuțiozitate încă de pe vremea în care abia i se îngroșa vocea și definitiva ultimele detalii ale intrării în adolescență.
Era gata-gata să își îmbrace costumul clasic, la doua rânduri, care i se potrivea atât de bine încât se pregăteau să suspine toate tinerele pregătite să îi devină, la un moment dat, neveste, ex-neveste sau, după caz, secretare sau amante (era o societate care, lovită de o perioadă intensa de feminism, se pregătea să experimenteze din nou patriarhatul desăvârșit, marcat de data aceasta de rafinamentul cultural al preludiului fără de sfârșit).
Exact în acel moment, în care s-a întâmplat să primească teribila veste a preconizatului deces al unui prieten bun, cu care se pregătise de nenumărate ori să facă cunoștință, viitorul conducător al binecuvântate nații în care PPPE (Partidul Preludiului Prelungit Etern) tocmai era pe cale să își impună principiile până în cele mai mici amănunte, pe baza unui program de guvernare aflat într-o incipientă și incitantă fază de elaborare, exact în acel moment, deci, previzibil marcat de decesul preconizat, viitorul conducător a avut o revelație referitoare la posibilele urmări asupra natalității pe care le-ar putea avea anticipata politică de pregătire a reproducerii umane teoretice.
Pregătindu-se deci să facă două lucruri în același timp, respectiv să se gândească la revelația pe care tocmai o avusese, după cum am precizat, și să coboare scările pentru a urca în mașina care se pregătea să îl aștepte pentru a-l duce la întâlnirea importantă pentru care se pregătise din timp, viitorul conducator s-a confruntat cu o situație pentru care, se pare, nu fusese suficient pregătit (și totul s-a întâmplat din cauza nenorocitei revelații pe care a iscat-o decesul preconizat al prietenului său): meșterii care se pregătiseră îndelung să construiască cele 13-14 scări de la ieșirea din casă, cuprinși de fericirea de a trăi preludiul Gândului de a pregăti construcția scărilor, petrecuseră atât de mult timp în această binecuvântată beatitudine, încât nu se apucaseră măcar să aducă la fața locului materialele necesare construcției, dar sa mai și înceapă măcar lucrarea.
Așa că viitorul conducător a căzut pe nepregătite în gol de la o înălțime estimată a fi fost de aproximativ patru metri și jumătate, poate patru șaizeci, întâmplare care i-a frânt, definitiv, gâtul și așa mai departe.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 
Lasă un răspuns