Coadă la Mall Vitan. Zeci de oameni, către 100.
Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Vedere din București. S-au deschis terasele. Foto: Călin Hera
Gata, s-a dezmorțit vremea, bucureștenii ies la iarbă verde în buricul târgului și ies să mănânce la terasă – în pauza de prânz.
Treceam prin Piața Unirii. Chestia aia gălăgioasă. Vâjjj, vâjjj, mașini. Cunoașteți. Când, deodată, surpriză! Am tăiat-o pe diagonală. Pieton fiind. Și i-am văzut. Mai întâi i-am văzut pe ei, abia apoi am văzut-o pe ea.
Vedere din București. Ploua informal pe Bd. Unirii și culorile de pe trotuar se trezeau la viață. Foto: Călin Hera
Primăvara se scurgea agale dintr-o iarnă domoală, amestecată. Primăvara aceea anume era un amestec, în care asteniile specifice se încurcau în tricourile cu mâneci prea scurte și în șalurile largi, înfășurate de prea multe ori de jur împrejur. Era o primăvară în care totul avea nevoie să fie înfășurat.
Vedere din București. O mămică încearcă să afle cine i-a furat locul de joacă și de ce. Foto: Călin Hera
A fost o vreme în care locurile de joacă răsăreau ca melcii după ploaie printre blocuri. Cel puțin așa se întâmpla în Sectorul 3. Liciu Negoiță. El era primar când a început această modă. Pentru părinții de copii mici și, desigur, pentru copiii mici, a fost bine.
Vedere din București. Atenție, se lucrează la stația de metrou Politehnica! Foto: Călin Hera
Stația de metrou Politehnica. Joi dimineață. Afară plouă. Pe dinăuntru e vopsit gardul. Șase ne-sași. Două doamne, patru domni. Unul cocoțat pe o scară. Altul cu părul cărunt. E un fel de șef. În orice caz, are experiență.
Trebuie să vă spun chestia asta, musai-musai! Pentru că pe mine m-a lăsat paf!, ceea ce vă doresc și vouă. Așadar, cineva a căutat, țineți-vă bine, muzica cu dragoni cu ginseng la păduri. Nici mai mult, nici mai puțin. Iar această căutare l-a dus unde altundeva decât la mine? La mine pe blog, vreau să spun.
Vedere din București. Porți închise la Arena Națională în zi de meci, fără meci (MfC). Foto: Călin Hera
Ce este femeia? Întrebarea asta ar fi trebuit să-i preocupe pe bărbați încă de pe vremea lui Adam. Chiar dacă e genul de întrebare al cărei răspuns nu va fi, poate, niciodată mulțumitor, importantă e căutarea răspunsului.
Seara, pe deal (Dealul Arsenalului), se văd luminile Palatului Parlamentului. Câteva lumini. Doar câteva. La cât de faimoasă e clădirea odioasă, ar trebui să fie multe lumini. Să fie ca un OZN. Măcar.
În feluri și chipuri vine primăvara (chiar și înainte de, vorba dacilor, St. Valentine’s Day). Mie mi-a ieșit în cale la Piața Unirii sub forma unei doamne vânzătoare de ghiocei. De ce zic asta? Ce mi-a atras atenția, față de atâția domni și atâtea doamne și domnișoare care vând ghiocei?
Mai întâi trebuie să te oprești la casa de bilete, dacă ai norocul ca stația de autobuz, la care ai ajuns, să aibă una. Eu am avut noroc, în dimineața geroasă de ianuarie. Pe nou (de ani buni), nu mai există bilete din hârtie, perforabile în autobuz. Acum există așa-numitul portofel electronic. O invenție revoluționară. 3,7 lei bucata, fără nicio călătorie inclusă (sic!). O călătorie cu autobuzul 123 sau cu orice alt autobuz, tramvai ori troleibuz cu sigla RATB costă 1,3 lei. „Dacă îl vreți personalizat, trebuie să mergeți la…”.