Posts tagged ‘Bucharest’

07/04/2013

Cum găsesc bilete la Mark Knopfler

Afişul concertului lui Mark Knopfler la Bucureşti. Foto: Călin Hera

Afişul concertului lui Mark Knopfler la Bucureşti. Foto: Călin Hera

Dacă mi-ar fi spus cineva, în urmă cu 25 de ani, la ce concert aş vrea musai să merg, aş fi răspuns, fără să ezit: Dire Straits! Am o sumedenie de amintiri legate de această trupă, pe care am ascultat-o mereu cu bucurie. Mi-e greu să spun că sunt un fan; sunt un consumator avid.

Când am aflat că Mark Knopfler vine la Bucureşti, în 25 aprilie, am strigat „ura!”, dar n-am fost pe fază atunci când s-au pus în vânzare biletele. Când m-am trezit, era ca pe afiş, „Sold out” 😦

read more »

15/02/2012

Înghețată cu zăpadă proaspătă, de Retezat

În copilărie, cam în perioada Marii Traversări a Retezatului, am descoperit gustul înghețatei cu dulceață.

Cunoașteți rețeta? Se ia un borcan cu dulceață (mie-mi plăceau variantele cu vișine, zmeură sau căpșuni), al cărui conținut se distribuie în patru căni. Se adaugă zăpadă proaspătă. Conținutul rezultat se amestecă bine (cu lingura), până când se omogenizează. Se consumă rece 😉

Ei, bine, înghețata astfel preparată la Cabana Pietrele sau la Refugiul Gențiana, în anii 1974-1977 îmi rămâne în memorie ca fiind cea mai gustoasă! Se compară doar cu înghețata de vanilie congelată la Fabrica de Oxigen (am făcut un chef odată, la ziua lui Călin Herban, bazat pe înghețata cu pricina) și cu cea preparată uneori, vara, de mama. Am încercat rețeta și acasă, în Hunedoara, și, ulterior, în București, în studenție. Niciodată n-a mai avut gustul din munții Retezat ai copilăriei mele.

Mi-a revenit această amintire ieri, văzând copiii mâncând zăpadă proaspătă. E o idee proastă, le-am spus, și i-am certat, temându-mă să nu răcească. Ciudat, mie nu mi s-a întâmplat niciodată să răcesc de la înghețata cu zăpadă.

08/02/2012

Riscul de a parca pe trotuar

Maşină-iglu sau riscul de a parca pe trotuar, iarna, în Bucureşti. Foto: Calin Hera

Printre multele Vederi din Bucureşti, un loc de cinste vor avea cele din timpul iernii 2012. N-a fost una atipică, ci una prea puţin asemănătoare cu vara (cel puţin de la un moment dat încoace). Îmi pare rău că n-am făcut destule fotografii, îmi pare bine că am făcut câteva. Pe cea de azi, „Maşină-iglu sau riscul de a parca pe trotuar, iarna, în Bucureşti”, fotografiată pe Dristorului, o trec la fără cuvintele găzduite de Carmen.

– Va urma –

01/02/2012

Pietre (înainte de a crăpa de frig)

Pavaj în Parcul IOR (Al. Ioan-Cuza) din Bucureşti. Foto: Calin Hera

Ştiu că se cuvin fotografii înzăpezite, dar fac o excepţie azi şi vă arăt ceva mai subtil, ca un îngheţ la + 12 grade Celsius (da, existã şi o astfel de temperatură!). În felul ăsta atrag atenţia că iar e miercuri şi nu-s cuvinte.

read more »

25/01/2012

Om, raţe şi pescăruşi

Fotograf pe malul lacului IOR, Bucureşti. Foto: Calin Hera

Provocat de Carmen, aduc o imagine din Parcul IOR (mă rog, Al. Ioan Cuza). Azi, chiar, e mult mai iarnă decât atunci când am făcut fotografia. Dar orişicât.

read more »

10/01/2012

Arcul de triumf, cu Mănăstirea Caşin în plan secund

Arcul de Triumf văzut dintr-o parte. Partea din care se zăreşte turla Mănăstirii Caşin. Foto: Calin Hera (1 decembrie 2011)

Sunt multe locuri frumoase în Bucureşti. Am zis ceva banal? Treacă. În copilărie eram foarte mândru de Arcul de Triumf. Mândria asta m-a ţinut până când am văzut adevăratul Arc de Triumf, cel din Paris. Când m-am întors în ţară, Arcul nostru mi s-a părut cam provincial. Dar tot l-am îndrăgit şi mi-a fost ciudă că al nostru nu e vândut ca al lor, că nu-l poţi vizita când ai chef, că nu e marketizat.

Şi am mai găsit un atu: această vedere din Bucureşti în care, alături de Arcul de Triumf apare Mănăstirea Caşin. Na, că parizienii n-au Caşin! Au altele, ştiu 🙂

09/12/2011

Biserica din Parcul IOR

Biserica din Parcul IOR. Foto: Calin Hera

Numai cine n-a văzut-o vreodată n-o ştie. E o prezenţă inedită, dacă ajungi cu privirea la ea având ochii obosiţi de droaia blocurilor comuniste din Titan-Balta Albă. Totodată, după ce o fixezi cu privirea, ţi se pare că e acolo de când lumea, nu doar din 1996, şi că nici n-ar putea fi altfel. Preotul paroh Adrian Niculcea i-a zis „reper arhitectural si sufletesc al cartierului”.

Are 45 de metri înălţime, e din lemn, e construită în stil maramureşean.

Am intrat pentru prima oară în biserica din parc (Biserica Pogorârea Sfântului Duh) în urmă cu vreo 14 ani. Prin 2000-2002 am frecventat-o mai des (am destule fotografii pe hârtie de atunci). Erau preoţi tineri, erau slujbe frumoase, civilizate. 

read more »

30/11/2011

Lacul fără cuvinte

Vedere din Parcul Titan, București. Foto: Calin Hera

Dacă s-a schimbat în bine ceva în sectorul 3 din București, în ultimii ani, cu siguranță trebuie să vorbim despre parcuri. Mă plimb prin parcurile gemene IOR și Titan de vreo 20 de ani (da, am o vârstă…). De multe ori mă opream, privind mizeria, dezordinea, lipsa de civilizație, și îmi imaginam cum ar putea să fie. Mi-era ciudă.

Deci nu pot decât să aplaud și să mă bucur, acum, și să mă mândresc cu parcurile mele. Dacă trebuie să spun repede unde mă simt european în București, răspund fără ezitare: în parcurile IOR* și Titan.

read more »

23/11/2011

In memoriam Veress Sandor

Placă comemorativă în memoria lui Veress Sandor, pașoptist maghiar care a locuit pe strada Colței. Foto: Calin Hera

O placă (comemorativă), ca atâtea altele din București. Se uită cineva la ele? Citește cineva ce scrie pe ele? Oricum, ”vecinătatea” spune multe despre cinstirea pașoptistului maghiar.

read more »

21/11/2011

Colț de stradă a Colței

Strada Colței, colț cu Nicolae Bălcescu. Foto: Calin Hera

Trec adesea, de când mi-am schimbat jobul, pe strada Colței. Până nu demult, mă întrista părăginirea Spitalului Colțea, pe care mi-l imaginam ca pe un palat ce poate să fie. De-o vreme, clădirea spitalului chiar are aspectul acela care mă face, uneori, să mă gândesc la Bucureștiul frumos. E faină chiar și privită din lateral 🙂

read more »

15/11/2011

Iz pe Parfumului

Clădire aflată la intersecția străzilor Anton Pann și Parfumului (București). Foto: Calin Hera

Văd adesea clădirile de pe Anton Pann (e o scurtătură pe care o folosesc de multe ori). Mă întristează ceea ce văd. Aceeași impresie: frumusețea și parfumul de odinioară s-au dus naibii; îți trebuie oleacă de imaginație ca să o întrevezi. Și foarte multă detașare de prezent îți trebuie. Jumătatea plină a paharului e că aceste clădiri vor fi, în fine, achiziționate de samsari (vezi anunț în foto de mai jos), vor ajunge unde trebuie și le vor fi salvate fațadele. Jumătatea goală a paharului e că nu.

read more »

10/11/2011

Podul Basarab s-a ridicat

Podul Basarab, văzut dinspre Gara de Nord. Foto: Calin Hera

Nu ştiu alţii cum sunt, dar ochii mei se bucură văzând podul de la Băneasa Basarab. E posibil ca acest edificiu să devină, în timp, un soi de simbol al oraşului Bucureşti. Nu mă întrebaţi cât decongestionează la capitolul trafic şi cât a congestionat la capitolul buget sau deranj celor care au avut ghinionul să locuiască în apropiere şi să privească la pod, pe fereastră, de jos în sus. Nu-mi propun să răspund la asta acum, aici. Îmi propun doar să adaug la colecţie o vedere care n-are cum să lipsească.

read more »

08/11/2011

După blocuri suntem noi

Peisaj urban made in Romania. Foto: Calin Hera

Aceasta e, apreciez, o fotografie tipică pentru Vedere din Bucureşti. E genul de fotografie care nu necesită comentarii şi care ar putea deveni, în timp, document de epocă. Mă întreb cum va fi când vor fi demolate primele blocuri comuniste. Pentru că, vrem sau nu, lucrul ăsta se va întâmpla.

Mai jos, o „bucăţică” adecvată.

read more »

04/11/2011

Dl Lică şi fleica lui Ilarion

Zona grătarelor din Parcul Tineretului. Foto: Calin Hera

În zilele însorite de toamnă, domnul Lică se plimbă prin parc. În oraşul lui sunt mai multe parcuri decât weekend-uri frumoase, aşa că îi ajunge un an ca să le ia la rând. Întrucât trăieşte vremuri în care totul e schimbător, inclusiv peisajul, s-a mirat domol descoperind, la marginea unui parc recent, înşirate, o droaie de grătare aşteptând orăşeni cu doruri ancestrale. Bunăoară vecinul Ilarion, împăcat cu nevastă-sa la o fleică matinală. S-a ales şi dl Lică cu o bucată (cam în sânge).

read more »

02/11/2011

A început marea desfrunzire

Arbore decorativ în Parcul Tineretului, Bucuresti. Foto: Calin Hera

A cam început desfrunzirea, ce-i drept. Şi dacă trebuie să fie fără cuvinte, că-i miercuri (dar de sezon!), atunci vă invit să adăugaţi voi vorbele, pentru că or face fotografiile cât 0 mie de ziceri, dar 500 de semne bine alese înseamnă un univers. Prietenii ştiu de ce.

read more »

31/10/2011

Culorile toamnei în Herăstrău

Piesaj de toamnă, în Parcul Herăstrău. Foto: Calin Hera

Poate cel mai frumos lucru pe care îl poţi face în Bucureşti, zilele astea, e să te plimbi prin parcuri. E o adevărată sărbătoare oferită de culorile toamnei. Aparatul de fotografiat e o ustensilă necesară, dar fotografiile nu pot înlocui senzaţia. Uneori, se apropie de ea.

read more »

07/10/2011

Papagali pe Lipscani

La job pe Lipscani. Foto: Dan Necşa (august 2011)

Îmi place să descopăr pitoresc şi acolo unde nu e. Iar unde el se lăfăie, nu pot trece nepăsător pe lângă. Şi, totuşi, mi s-a întâmplat. Era în luna august, căutam o terasă prin zona Lipscani (Bucureşti) şi nu i-am văzut. Noroc cu bunul meu prieten, Dan, care n-a ratat momentul şi mi-a prilejuit ocazia de a vă prezenta fotografia de mai sus. Liber la jde mii de comentarii (ştiu, e de PAfoto; dacă doreşte cineva să facă acest exerciţiu, să scrie, adică, pe blogul lui, un text de 500 de semne inspirat de această fotografie, s-o facă – m-ar bucura nespus).

read more »

09/09/2011

Cum să sari de pe bloc pe blog

Oameni pe acoperişul unui bloc din Bucuresti. Foto: Călin Hera (sep 2011)

I-am fotografiat aseară. Cred că le era bine, de-aia i-am pozat. Deşi, cu antenele ălea deasupra, s-ar putea să-i fi durut capul, mai spre dimineaţă. Sau de la bere?

P.S. Mai jos e o altă fotografie, în care apare şi Luna. 🙂

read more »

23/06/2011

Stadion (aproape gata)

Stadionul Naţional din Bucureşti fotografiat din stradă. FOTO: Călin Hera

Am trecut pe acolo, zilele trecute. Se lucra (dar nu îndrăcit, cum m-aş fi aşteptat). Mi-ar plăcea să chiar fie gata la inaugurare, să nu vină Oprescu şi să spună că, na, lifturile încă nu merg, iar toaletele mai aşteaptă. La meciul cu Argentina vreau să-mi duc copiii, iar asta înseamnă că aş vrea să fie totul în regulă.

Oricum, sunt cu ochii pe el ;). Şi nu de ieri, de azi, ci de mai multă vreme, de pe când stadionul era în formă de PA :P.
Mai jos, încă nişte fotografii, mai noi şi mai vechi:

read more »

%d blogeri au apreciat: