Biserica din Parcul IOR. Foto: Calin Hera
Numai cine n-a văzut-o vreodată n-o ştie. E o prezenţă inedită, dacă ajungi cu privirea la ea având ochii obosiţi de droaia blocurilor comuniste din Titan-Balta Albă. Totodată, după ce o fixezi cu privirea, ţi se pare că e acolo de când lumea, nu doar din 1996, şi că nici n-ar putea fi altfel. Preotul paroh Adrian Niculcea i-a zis „reper arhitectural si sufletesc al cartierului”.
Are 45 de metri înălţime, e din lemn, e construită în stil maramureşean.
Am intrat pentru prima oară în biserica din parc (Biserica Pogorârea Sfântului Duh) în urmă cu vreo 14 ani. Prin 2000-2002 am frecventat-o mai des (am destule fotografii pe hârtie de atunci). Erau preoţi tineri, erau slujbe frumoase, civilizate. Mai apoi, am admirat-o adeseori, de pe malul lacului sau din goana maşinii (m-aş tot da cu maşina pe podul de pe Bd. Liviu Rebreanu, mi se pare o privelişte incredibilă şi în stânga şi în dreapta! Da, sunt un mic fan al Parcului IOR, de-i zice azi Al. Ioan Cuza).
Da, e un loc pe care îl recomand şi, apreciez, o vedere din Bucureşti pe cinste.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 