Dragii mei,
vă multumesc pentru voturile voastre acordate PA-urilor ultimei etape a concursului de proză arhiscurtăAutoPArtret.
A fost un record din punctul de vedere al numărului de voturi*: 74, cele mai putine ever, semn că acest concurs intrase în declin (deci e excelent că l-am oprit la timp).
Iată clasamentul etapei
1. Coverga 13v
2. Alb – perlă 12v
3. “Acasă” 9v
4. Cortul – căsuţa mea din debara 8v
5. Invitaţie 7v
6. Rezemat de Retezat 6v
Au mai primit voturi:
La ţară, Om-melc 4v
Un cadou la şase ani 3v
Casa de-o fi, dar cu perdele!, Casa din vis e…, Casa si Curte, “Alt vis” 2v
Nr total de voturi: 74
*În consecintă, si bonusurile pentru clasamentul general au fost mai mici. Apropo, revin curând cu clasamentul general final.
Încep cu o poveste. La un moment dat, cineva a avut ideea, în Pahico, ideea unei PArene: o competitie dură si foarte amuzantă în cadrul căreia participantii urmau să se dueleze în PA-uri. În final, rămânea în picioare doar unul, care primea toată stima noastră. Raeori s-a sărit calul, iar rezultatul a fost, mereu, extraordinar: râdeam împreună si ne bucuram împreună de măiestria de care fiecare încerca să dea dovadă.
Când mi-a venit ideea Epilogului aveam în gând si PArena, recunosc. Dar ar fi ceva mult prea complicat acum, aici. Ceea ce m-a impresionat si m-a determinat să renunt la organizarea acestui tip de „abordare” a fost faptul că multi dintre voi ati scris deja câteva PAportrete minunate, la care ar fi păcat să renuntăm.
Prin urmare, vă propun să le folosim asa cum au fost ele scrise si să mergem mai departe cu acest proiect astfel: până mâine, miercuri, 23.00, să scriem PAportrete pornind exclusiv de la textele scrise în cadrul concursului de proză arhiscurtăAutoPArtret.
Poate participa oricine la asta (inclusiv PAutori care n-au scris nici măcar un PA în concurs), dar trebuie să existe un acord al PArtretizatului (n-as vrea să se simtă cineva deranjat de ceva). Apoi, vom avea o zi pentru jurizare, astfel încât de vineri seara până marti să ne vedem de sărbători (dar vă astept si în acele zile pe acest blog, în calitate de cititori/comentatori 😉 ).
Iată lista PA-urilor, rânduită frumos, pe etape (pentru a vă fi mai usoară documentarea) – în lucru.
MeetTheSun. AutoPArtret. EpilogIon Toma Ionescu
Am văzut umbra desenată în piatră cubică. Altădată m-as fi măsurat cu ea. Coborâsem din tren cu gândul la Miha, simţeam nevoia să mă descarc. Am tăiat în noapte 500 de km, trează, tocmai din oraşul acela străin. Cât despre el, aveam în minte boabele negre de fasole făcute scrum pe care a trebuit să le îngrop. Voi freca desigur cu nisip imaginile. Din oboseală, oraşul adoptiv e mai şters şi laptopul atârnă greu. Ce n-aş da să mai fiu pe şezlong în grădina bunicii, lânga tufa de trandafiri, împletind coroniţa.
Injinerul tot injiner. AutoPArtret . Epilog.Ion Toma Ionescu
Injinerul tot injiner şi-n mileniul trei. De-atâţia soldaţei cu unt din pâine prajită direct pe plită (cam un container mai mărunt), cu ştirile înfipte-n scobitoare că „Gloria” era defect, nici nu simtii când crescu mare ca efect. Se rătăci o vreme printre rafturi pline de cărţi, dar el tânjea la alte drafturi amirosind Coco Chanel din părţi. Se dumiri că el, tânjea, la ea. Ce dragoste liliachie fu sa fie, dar când sa-i ducă-n gură liliacul, întreg arbustul, drept cadou şi-a rupt un dinte. Vai saracu! de-atunci n-a mai putut simţii fierbinte…
AutoPArtret: Leo (http://secunde.com/2011/04/14/invitatie/)Camix
Veni alene şi ridică receptorul din furcă:
– Mda. Salutare. Zi. Nu făceam nimic care să nu poată fi întrerupt, zi numa. O, păi complicat, dar până la urmă m-am resemnat. A ieşit cu scandal, cu fluturări de invective, nu-i convenea că mi-am dat seama că e o şmecherie toată afacerea ce mi-au propus-o. Nu, n-am acceptat, dar nici nu m-am ofticat acolo ca ei, n-am început să-i ameninţ cu mânia divină. Mdaa, pentru ce? Aş fi rezolvat ceva, ar fi devenit ei brusc şi dintr-odată sinceri? Să fim serioşi.
Calin, file de PAvesteMeetTheSun
Când fetiţa începu să ridice castelul de nisip, Călin vru să se oprească din citit şi să i se alăture. Era captivat însă, eroul cărţii tot ezita să-şi declare iubirea aşa cum făcuse el pe vremuri fugind la mândra din Piatra.
Privi ceea ce ar fi trebuit să fie castel şi se amuză teribil: era o mămăligă din nisip umed şi frunze. Lăsă cartea şi îi spuse povestea mămăligii cu ouă. Copila râse.
– Tati, să mergem acasă să facem una!
– Hai, şi-şi puse rucsăcelul ei pe umeri de parcă era ditamai rucsacul, plin de conserve, haine, cort…
“Mix on Camix”LeeDee P.
În orașul cu copaci verzi la tot pasul, el, decapotat și ea, cu înclinații extrasenzoriale, își aleseseră, ca doi adevărați intelectuali, biblioteca, drept mijlocul de lume unde să se privească cu drag sau să pună țara la cale. După ce lăsă totul baltă ca să-l întâlnească printre dicționare de la Teora sau Macmillan și printre DOOM-uri, puțin fâstâcită și zăpăcită ca orice profesoară grăbită, îl auzi întrebând-o:
– Ce zici, fată, ne mutăm lângă mătuşa Leonora, ‘colo, în cartierul vecin, la casă?
“Secunde fecunde cu Leo”LeeDee P.
e declară pacifistă și-ar vrea să evite orice ceartă,
Dar ne mărturisește că nu asta-i calea cea dreaptă.
Tot atunci se răzgândește, ba i-e foame, ba i-e sete,
Ba ar fi cosmonaut și-ar schița drept pe perete
Niște curcubee colorate sau, la plesneală, măcar,
Ne-ar povesti cum s-a inventat biftecul tartar.
Știe ce-i cu magnetismul, cum ajunge guma-n plete,
Cum crește părul la loc și alte câteva mici secrete.
Locuiește într-o casă plină de muzică și lumină,
Unde orice om bun este așteptat să vină.
“Petra și PAul” LeeDee P.
Orașul de pe Main o așteaptă cu toate DA-urile și NU-urile ei. A început să viseze cu ochii deschiși, precum visa în zarzărul copilăriei, împreună cu Victor și Mirela, fericită așa cum nu mai poate fi în orașul ăsta monstru, plin de dude uscate, prin care-și târâie acum, picioarele. Și-ar dori să plece, dar se gândește la Dan și la mesele lor împreună, la Pica dăruită pe post de flori… Frământată și din prea multă naivitate, în loc să-și facă picățele albastre pe față, va termina de scris PAul…
Pe fondul ăsta muzical (vai, ce dor mi-e de studentie!), vă chem să votati PA-urile ultimei etape a concursului de proză arhiscurtăAutoPArtret
NOTE.
0. Fiecare poate vota cel mult 4 PA-uri.
1. Găsiti PA-urile aici.
2. Deadline vot: miercuri, 20 aprilie, 12.00.
3. Miercuri după-amiază voi anunta clasamentul general si vom vorbi despre premii 😉
4. Vă spuneam aici ceva despre epilog. Dacă n-am fost prea limpede, voi reveni cu precizări.
5. Iar aici vă spuneam ceva despre un tablou al PAutorilor. Mărturisesc: reactiile nu mă determină să merg mai departe cu acest proiect…
OBS.
Am gresit la alcătuirea sondajului si am fost nevoit să refac. În felul ăsta s-a pierdut un vot, pe care-l voi adăuga, în final (este vorba de 1 vot pentru „Invitatie”).
Oameni de bine (cu poveştile lor) în Munţii Olimp - 2009
Înainte de a afla clasamentul ultimei etape a concursului de proză arhiscurtăAutoPArtret si rezultatul final, vă provoc.
Preambul.
Se spune că, oricât de mult ai încerca să disimulezi, atunci când scrii/desenezi/fotografiezi/filmezi orice, oricum, spui ceva despre tine (si nu doar despre subiectul operei). Cel putin teoretic, AutoPArtretul, asa cum o arată si numele-i, a fost despre fiecare dintre participanti.
Mănusa.
Ce urmează să fac eu acum e să arunc atâtea mănuși câti PAutori sunt. Adică? Adică, aceia dintre dumneavoastră care doresc să intre în joc vor fi pusi în situatia de a scrie* câte un PAportret (al altuia) bazat pe „informatiile” desprinse din PA-urile cu care portretizatul a participat la AutoPArtret.
Precizare.
Niciun PAutor nu va fi portretizat dacă nu doreste acest lucru.
* în mod exceptional, la acest epilog sunt invitati să participe si nePAutori, care pot alege să „portretizeze” prin fotografii sau desene.
Undeva, deasupra Căldării Bucurei, ungând pate pe pâine, prin 1985, probabil.
Prima oară când m-am rezemat de Bordu Tomii mi se părea că aş fi fost uns, cumva, vreun prinţ al locului (aşa mândru eram). Atunci ne-am mulţumit să schiem (toată ziua) pe o pârtie bătută cu schiurile, lângă jnepeniş. În vara ce a urmat am trecut de Bordu Tomii. Pe Curmătura Bucurei mi-am zis că nimic nu e mai frumos. Că acolo e Raiul. Probabil că aveam dreptate. Au urmat toate văile, şeile, vârfurile, lacurile şi pădurile. Azi, după 30 şi ceva de ani, spun (cu mână pe inimă): acolo e răspunsul.
UPDATE.
Până atunci, nu uitati că mai puteti scrie până mâine, vineri, 15 aprilie, 20.00, PA-uri pentru etapa Casa din vis (care va fi ultima a acestui concurs*).
UPDATE2.
Clasament carti
1-2. Martisor, Făuritorul de uși 69v
3. Parte de carte 68v
4. “Determinare” 55v
5. Dezamagire 52v
6. CART’o’4-ul 49v
Au mai primit voturi
Printre rafturi prăfuite 39v
Primii mei Cireşari 29v
Cum se termină Fraţii Jderi? 27v
À La Carte (1), À La Carte (2) 26v
Biblioteca, “Predestinare” 22v
Amintiri din copilărie. Stela 14v Nr total de voturi: 567
Clădire fotografiată la Râusor, în muntii Retezat, prin anul 1991, hai 1992! O stiu si de pe vremea când chiar era cochetă. FOTO: Călin HERA
–
–
A nustiu câta etapă a concursului de proză arhiscurtăAutoPArtret se numeste simplu: „Casa din vis” si vă provoacă să descrieti o casă care vă reprezintă si/sau care vă/v-a plăcut. În 500 de semne (max. 550) Deadline, vineri, 15 aprilie, 20.00.
Baftă!
Cortul – căsuţa mea din debaraMeetTheSun
Rezistă ploilor, dar un potop zdravăn m-ar speria un pic.
Încă nu m-a nins în ea, dar i-aş face temelie din zăpadă.
Devine uriaşă când mă ghemuiesc într-un colţ de frig.
E un adevărat cuptor când soarele se revarsă asupra ei.
Nu intru niciodată încălţată, iar uşa o închid doar c-un fermoar.
Când se împarte la doi devine şi mai frumoasă.
Încă n-am ajuns împreună la mare, dar mă emoţionează doar gândul răsăritului pe plajă.
Şi când o visez, mă văd ieşind afară desculţă, iarba e plină de rouă, zarea e plină de munţi.
Un cadou la şase ani Călin
„Uite aici, uite aici!”, ţipa copilul trecând de la unul la altul, ţopăind, râzând, nefiind în stare să zică mai mult. În mâini ţinea, ca pe cele sfinte, o minge de cauciuc, una colorată în toate culorile vii pe care şi le poate imagina cineva. „E primul cadou din viaţa lui”, a şoptit supraveghetoarea către femeia care venise la orfelinat cu câteva mici cadouri (dulciuri şi jucării), împreună cu fetiţa ei de şase ani, cu codiţe împletite şi ciorapi înfloraţi, asortaţi cu primăvara. Fetiţa tăcea.
Casa de-o fi, dar cu perdele!Petra
De felul meu nu sunt pretentioasa la locuinte. Doar ca as vrea o camera mare, puternic luminata, cu perdele albe la un geam cat peretele. Si poate un puf si o masa mica pentru cafea, poate si un pat foarte mic si o biblioteca in zig-zag pe perete. Pana nu demult uitasem de toate acestea. Pana acum doi ani cand intr-o seara D in loc de flori mi-a adus o pisica. Acum ma gandesc din nou la acea camera, la acele perdele… sau macar perdele, caci de cand cu Pica in jur am inceput sa redecorez complet.
CovergaIon Toma Ionescu
Toată vara, coverga din luncă împletită meşteşugit din crengi de alun, cu patul din scânduri bătute direct în ţăruşii infipţi în pământ, cu sarică de aşternut şi cu vălimărence roind să plivească roşii, trăgând la umbră, una cate una, precum albinele la stup, sa bea un strop de apa vie de la izvorul tainic, stiut de bunicul, coverga era casa lui. Am avut privilegiul să ma întind în patul acela. Scândurile tari, au rămas în memoria oaselor mele crude, ca si cum aş fi odihnit într-un pat de uriaş.
Casa din vis e… starsgates
…albă, cu muşcate roşii în ferestre. Cu un cireş la poartă şi un nuc în fundul grădinii. Cu cimbrişor şi levănţică şi neapărat o tufă de soc. Cu un pârâiaş ce se adună şi leneveşte la soare într-o baltă cu nuferi şi orăcăit de broaşte.
Cu multe râsete la masă.
Cu un foc ce încălzeşte biblioteca în nopţile geroase şi un corcoduş curios care-şi întinde crengile înflorite la fereastră.
Cu un câine în pragul porţii şi pisica ce toarce leneşă pe pervaz.
Cu tropăituri de picioruşe pe duşumea şi chicoteli.
Om-melcLePetitPrince
Nu tin sa am casa mare sau mica, cu etaj sau fara, cu curte, gradina, iaz sau piscina. O casa care sa se invarta dupa soare ar fi ceva, am atata nevoie de lumina lui! Dar nu se potriveste pe de-a-ntregul cu visul meu. Casa din visul meu are roate, merge din loc in loc si alege unde sa se opreasca. Sta ce sta si merge mai departe, sa descopere alt loc frumos. Casa e aidoma omului pe care il adaposteste. Unii oameni seamana cu melcii, si-ar cara casa. Si chiar pot s-o faca, ajutati de caii putere.
Casa si Curtezamo
Casele mari nu m-au impresionat niciodata, cum nu m-au impresionat nici masinile scumpe. Asta-i o problema, fiindca daca e sa-l cred pe Chris Rock, femeile nu pot face pasi inapoi in stilul de viata. Si cum al meu e frugal, asta inseamna ca-mi raman numai cele foarte tinere sau hippioatele batrane.
Ca si la pasari, in specia noastra femeia face ouale si le cloceste, barbatul face cuibul si se umfla-n pene. Este remarcabil ca majoritatea incercarilor de a inversa aceasta simpla ecuatie nu reusesc.
Rezemat de RetezatCălin
Prima oară când m-am rezemat de Bordu Tomii mi se părea că aş fi fost uns, cumva, vreun prinţ al locului (aşa mândru eram). Atunci ne-am mulţumit să schiem (toată ziua) pe o pârtie bătută cu schiurile, lângă jnepeniş. În vara ce a urmat am trecut de Bordu Tomii. Pe Curmătura Bucurei mi-am zis că nimic nu e mai frumos. Că acolo e Raiul. Probabil că aveam dreptate. Au urmat toate văile, şeile, vârfurile, lacurile şi pădurile. Azi, după 30 şi ceva de ani, spun (cu mână pe inimă): acolo e răspunsul.
InvitaţieLeo
A mea e goală şi plină.
Goală de lucruri, plină de muzică şi lumină.
A mea e mică şi mare.
Mică pentru unii, mare pentru mine.
A mea e tăcută şi zgomotoasă.
Oamenii care-mi păşesc pragul ştiu să tacă frumos şi să radă în hohote.
A mea e departe şi aproape.
Departe de zgomotul străzii, însă foarte aproape de forfota marelui oraş.
A mea are grădină cu mierle şi lalele roşii.
Adresa mea e: casa verde de pe strada unde pisicile au făcut de mult pace cu câinii.
De eşti om bun, te aştept la petrecere.
Alb – perlă Bogdan Onin
Prin ferestrele mari, lumina inunda spațiile generoase și le ajuta să formeze umbre și suprafețe, delimitându-le elegant în camere, culoare și scări. Albul pereților era accentuat de lumina naturală, iar textura lăptoasă din jurul ei părea să se apropie de ceea ce-și imagina că s-ar afla în interiorul unei perle. Mintea i-o luase la goană închipuind detalii și aranjamente pentru întregul decor.
”Îți place?” Vocea lui o făcu să se întoarcă, să-i privească pe amândoi.
Surâse aprobator, în timp ce țesea planuri pentru casa ce devenise acasă.
“Alt vis” LeeDee P
A mai dat o raită pe la etaj, ca să verifice dacă nu și-au uitat copiii, vreo jucărie, a privit cu ochi visători, dormitorul și baia lor, prilej de rememorare a plăcutelor intimități conjugale, a coborât la subsol și a închis ferestrele sălii de fitness, apoi a revenit la parter, pe terasa pietruită și-a privit cum piscina se golește murmurând ușor. Îndreptându-se spre apartamentul de trei camere, închiriat, și-a amintit că îl visase pentru prima dată, după ce banca a crescut dobânda la credite.
La ţarăCamix
– Şi cât costă? Na, acolo n-ar fi rău, am avea aproape şi staţia de autobuz.
– Şi are 4 camere.
– Ce zici, fată, ne mutăm lângă mătuşa Leonora, ‘colo în cartierul vecin la casă?
– Ce, la ţară? Eu la ţară nu mă mut. Mutaţi-vă voi dacă vreţi.
– Da’ măi, fată, nu-i la ţară; ne facem toate condiţiile ca la apartament. Ne facem şi baia ca aici.
– Da bat toată curtea să mă spăl. Nuuuuhuuuuu! Nici vorbă. De ce nu-i bine aici?
– Poţi ieşi la aer în curte când vrei, vara faci plajă, nu te strâng pereţii.
– Nu mă strâng pereţii, nu mă mut la ţară!
“Acasă” LeeDee P
Am încropit din nuiele și vise răsfirate
o colibă de cântec, pe țărm,
Unde val după val înspumează colțuri de stânci
Și glasul pescărușilor pereche se prelinge în tăcere.
Noaptea, cărările muncite ostoiesc în lagună
Și luna se-oglindește siderală,
În privirile noastre, cuminți, reverberate
de vechi juruințe și regăsiri extactice.
Pe nisip, urma puternică a pașilor tăi sticlește
Și mă pierd printre umbre de tufe și palmieri,
Iar undița se topește în cristal de ocean
liniștitor și acasă, la capăt de lume.
fix500
Un cadou la şase ani – Călin
Casa si Curte – zamo
Om-melc – LePetitPrince
Casa de-o fi, dar cu perdele! – Petra
Rezemat de Retezat – Călin
Invitaţie – Leo
„Alt vis” – LeeDee P
Coverga – Ion Toma Ionescu
Coperta cărţii Fraţii Jderi (Mihail Sadoveanu), pe care n-am putut s-o citesc până la capăt.
Nu reţin care a fost prima carte pe care am citit-o, dar ştiu foarte precis care a fost prima pe care n-am reuşit s-o citesc: „Fraţii Jderi”. Mi-am dorit din tot sufletul meu de copil s-o termin, să răzbat măcar până la jumătate, dar n-am putut. Am preferat să recitesc „Cei trei muschetari”, am citit (fără a răsufla prea mult) „Laleaua neagra”, dar n-am reuşit să-i dau gata pe dragii de Jderi. Până când l-am descoperit pe Ioan Dan, am crezut că plaiurile carpato-danubiano-pontice nu se pretează
Rafturi din biblioteca Abației Melk, fotografiate în vara anului 2008. FOTO: Călin HERA
Vă rog să votati PA-urile care v-au plăcut cel mai mult, dintre cele care au participat la etapa PArte de carte din cadrul concursului de proză arhiscurtăAutoPArtret.
NOTE.
1. Puteti vota cel mult 4 PA-uri
2. Deadline: miercuri, 13 aprilie, 20.00
3. Lista PA-urilor e aici.
4. Anuntati-vă prietenii!
NOU! NOU!
5. A început etapa Casa din vis a AutoPArtretului. Detalii – aici.
Dragii mei,
în urma voturilor voastre (vezi aici), am reusit să ordonez PA-urile etapei PAiul si bârna din cadrul concursului de proză arhiscurtă AutoPArtret. Iată ce a iesit:
clasament de etapă
1. Iritare 44v
2. Bolovanul 42v
3. Lenea e cucoană mare… 26v
4. Defectul unui PA 24v
5-6. “Simpatic, dar cam nerăbdător…”, OBServatorul de OBSesii 21v
Au mai primit voturi:
Hai la omu’ cu defecte, Liviu şi Natalie Portman (via Ilarion), Nesemnificativ, PAivitate 20v
Fragmente 19v
Arogant, Uatzior prablam cap descult 18v
Pendulare, Cel mai mare… 17v
Mică filosofie despre calităţi şi defecte 16v
Nr total de voturi: 363
Clasament general
1. Carmen 58p
2. injineru 56p
3. LeeDee 47p
4-5. Bogdan Onin, Victor 46p
6. Ion Toma Ionescu 39p
7. MeetTheSun 32p
8-9. Alina, Călin 26p
10. Petra 18p
11. Leo16p.
12-13. Laura Driha, LePetitPrince 15p
14. starsgates 14p
15. Dan13p
16. Lord D`if 10p
17-18. eftimie, zamo 9p
19. Camix 7p
20. Ioana 5p
21. dAImon 4p
22. Anamariadeleanu 3p
23-24. LadyA, dragoselu 2p
NOTĂ. Îl felicit pe injiner, care a câstigat a treia oară o etapă a concursului AutoPArtret. Mi-au plăcut grozav câteva PA-uri, de exemplu Mica filosofie… scrisă de Leo, care, însă, n-a adunat asa multe voturi câte mă asteptam. Una peste alta, apreciez calitatea textelor, ceea ce mă face să mai amân un pic finalul concursului 😉
Dragii mei, vă rog să votati PA-urile preferate (dintre cele care au fost scrise pentru etapa PAiul sau bârna a concursului de proză arhiscurtăAutoPArtret; lista PA-urilor, aici).
Atentie!
Din vina mea (am întârziat nepermis de mult publicarea…), sondajul are un deadline foarte strâmt: 24 de ore. Asadar, deadline, marti 12.05!
OBS.
Puteti vot 5 PA-uri deodată 😉
IMPORTANT. Nu uitati de etapa PArte de carte, aflată în plină desfăsurare. Până la miezul noptii!
UPDTAE.
Mai jos, rezultatul sondajului. Revin cu clasamentele.
Dragii mei,
voi deschide în curând votarea etapei PAiul si bârna (nu v-am uitat!) a concursului de proză arhiscurtăAutoPArtret.
Până atunci, vă anunt noua etapă, PArte de carte: Descrieti o întâmplare cu cărti (într-un text de 500 de semne, max. 550). Până luni, 23.59!
Baftă!
MartisorIon Toma Ionescu
În cartea în care scriu eu,
ninge tot timpul.
Caligrafiez cu acribie
literele albe.
Zăpada iese din pagini,
abia de mai disting
marginile.
Continui să scriu
ca şi cum mi-aş tivi sufletul.
Dar în noaptea asta
s-a întâmplat un miracol.
Literele mele sau transfornat
în aldine
firul alb împletindu-se
cu un fir de matase roşu.
Şi ca să se întregească minunea
pe covor au răsărit ghiocei.
À La Carte (1)Dan
Biblioteca din Alexandria găzduia 900.000 de papirusuri atunci când a ars, iar în Biblioteca Congresului SUA sunt azi peste 30 de milioane de cărţi, scrise în 500 de limbi. 23 aprilie, pe lângă ilustrele semnificaţii pe care le omagiem (Sf. Gheorghe, Shakespeare şi Cervantes) mai înseamnă ceva foarte important: Ziua Bibliotecarului Român, eveniment pe care îl trecem cu vederea. E adevărat că o astfel de ştire nu creşte audienţa, dar cred că merită mai multă atenţie cel puţin atunci, de ziua Lor.
À La Carte (2)Dan
Nu este deloc o meserie oarecare sau un cod dintr-un banal nomenclator de ocupaţii. E nevoie de predestinare şi vocaţie, nu e suficientă doar dragostea pentru cărţi şi literatură, dedicarea este obligatorie. Modest, discret, erudit, ordonat, meticulos, cuminte şi cu minte, are permanent sub control cărţile din Templul său, aşa cum paznicul unui far se îngrijeşte de buna lui funcţionare. Ambii sunt conştienţi de importanţa vitală a activităţii lor chiar dacă obştea îi neglijează nepermis de mult.
CART’o’4-ulzamo
In acea vacanta de vara din copilarie, caniculara si plictisitoare, el prefera sa citeasca, desi cartile bunicilor fusesera citite si rascitite. Ea prefera sa-si dea in carti, incercand sa traseze harta inimii si-a viitorului. I-ar fi dat si lui, dar el nu credea in chestii d-astea. Isi intersectau minutele jucand carti. Multe pagini s-au scris de-atunci in cartea vietii fiecaruia. Nu stim sigur ce-a devenit fiecare, dara augurii par a zice ca el a devenit e-carturar (blogger) iar ea cartografa.
Umbra e
dinaintea mea
lunecând în nisipul albastru,
om de vânt
fără chip
crescut din trup,
efigie
din care timpul
a nivelat
reliefurile,
parte de carte
scrisă de înger
împingând roua
în hieroglife suspendate
şi înflorind aerul
precum coarnele unui cerb.
Din umbră noaptea
la capătul ciclului muşcă din carne
literele se întorc împletind pe trup
o cămaşă de zale.
Pasăre a ceţii
sufletul flacără
se zbate în colivie
întorcând paginile.
Când şi când treci
nevazută ca o floretă
lâsând în urmă trandafiri galbeni
semn de carte
Printre rafturi prăfuiteinjineru
Printre rafturile pline de cărţi prăfuite simţi un miros plăcut, ispititor. Se luă după el şi aşa ajunse în spatele bibliotecii unde, înconjurată de titluri, stătea ea scriindu-şi eseul la limba şi literatura română.
– Salut, mai ai mult?
– Încă un pic şi termin dar mă omoară spatele.
Îşi lăsă palmele pe umerii ei şi începu să mângâie apăsat pielea catifelată. Apoi se aplecă şi îşi lipi buzele de lobul urechii lăsând să-i scape o şoaptă într-o adiere fierbinte:
– Eşti sexy când scrii. Te vreau acum!
Amintiri din copilărie. StelaMeetTheSun
Eu o aveam pe Stela, ea pe Viorica. Între cele două vaci se legase o prietenie strânsă ca şi între noi două. Eu copil, ea ceva mai mare. Venea de la oraş în vacanţe. Aducea cărţi. Citea cu creionul în mână şi scria notiţe pe care le lăsa între filele potrivite. Eu făceam doar linişte. Aplecarea ei peste carte mă fascina. Ca să pot sta mai uşor cuminte, mi-am luat o carte veche din podul casei. Mirosea frumos. Trăgeam cu ochiul la Miha, la Stela, la câmpul verde. Când m-am trezit citind, nu ştiu.
DezamagireLePetitPrince
Era prima oara cand avea o carte de colorat si ardea de nerabdare sa o deschida si sa gaseasca inauntru, asa cum a vazut la Maricica, contururi de animale, copaci, pasarele, floricele, copii care se joaca cu mingea, o sa coloreze mingea cu rosu, poate o sa-i faca si niste buline de alta culoare. Va colora bine-bine fiecare desen, sa nu mai ramana niciun pic de alb, abia atunci o sa fie gata. Fara indoiala ca asa s-ar fi intamplat daca n-ar fi primit cartea de la un frate mai mare, gata colorata.
Cum se termină Fraţii Jderi? Călin
Nu reţin care a fost prima carte pe care am citit-o, dar ştiu foarte precis care a fost prima pe care n-am reuşit s-o citesc: „Fraţii Jderi”. Mi-am dorit din tot sufletul meu de copil s-o termin, să răzbat măcar până la jumătate, dar n-am putut. Am preferat să recitesc „Cei trei muschetari”, am citit (fără a răsufla prea mult) „Laleaua neagra”, dar n-am reuşit să-i dau gata pe dragii de Jderi. Până când l-am descoperit pe Ioan Dan, am crezut că plaiurile carpato-danubiano-pontice nu se pretează.
Făuritorul de ușiBogdan Onin
L-au învățat să iubească cărțile devreme, încă de copil. Le-a descoperit varietatea plimbându-se printre rafturile ce i se păreau mai înalte decât munții și s-a apucat de escaladat. La deschiderea lor se trezea aruncat pe țărmuri îndepărtate, în iureșul bătăliilor, în brațele prințeselor sau explorând noi planete. Erau uși miraculoase și se gândi că făuritorii lor sunt niște giganți printre oameni, adevărați magicieni cu slove fermecate. Și încă de atunci își dori să le afle meșteșugul și vraja.
Primii mei CireşariCălin
Prima oară am auzit de Cireşari de la un coleg (eram într-a doua, spre sfârşit). Tudor îl chema. Ne întreceam în lecturi. Şi mi-a zis Tudor că a citit o carte, Ciresarii, despre nişte tipi care stăteau cocoţaţi într-un cireş şi aruncau cu cireşe (sau cu sâmburi) în trecători. Mă rog, ceva de genul ăsta. Mi s-a părut deopotrivă stupid şi amuzant, aşa că mi-am propus să citesc şi eu cartea asta. Dar n-o aveam, nu ştiam unde s-o caut şi, mândru, nu puteam să i-o cer lui. A intrat pe fir bunicu-meu.
BibliotecaCamix
Sa ma asortez mai atent de data asta. Cine stie cu cine ma vad la biblioteca? La urma urmei, e un mijloc de lume. Poate vine si el; motive ar avea; well, in fine, visez.
Ajung, imi iau o carte si dau sa ies. Intra chiar el ca un val vartej. Ce se intampla in lumea asta, am ajuns paranormala? Ah, arata iar prea bine. “Numai asa ai venit, in bluza?”, privindu-l cu drag. “Da, azi is fara capota. Is decapotat.” Era cu masina. Iar eu eram paranormala sau haruita.
“Determinare”LeeDee P
În copilărie, bunică-sa îi împuiase capul c-o vorbă de duh, pe care o tot repeta atunci când îl vedea făcând avioane, din paginile manualelor de școală: “cine are carte, are parte”. El a băgat la cap și s-a pus pe treabă. A început să cumpere cărți, tot felul de cărți, din ce în ce mai groase și a făcut rost chiar de una de telefon, de prin anii ’80. Acum, jumătate de garsonieră îi este plină cu ele și cealaltă jumătate, cu nevastă-sa și cei patru copii ai lor. Iar el tot așteaptă să aibă parte…
“Predestinare”LeeDee P
Pe mine mă cheamă Miruna Dorothea și când mă fac mare vreau să fiu scriitoare. Mama mea, care scrie PA-uri frumoase, mi-a zis că sunt predestinată (nu știu sigur ce înseamnă, dar o cred pe cuvânt), pentru că amândouă prenumele mele au fost alese din niște cărți, care au impresionat-o foarte mult: “Vrăjitorul din Oz” de Frank Baum, prima carte citită de ea și “Mirona” de Cella Serghi, care i-a influențat anii dolescenței. Până atunci, mă grăbesc să termin de citit “Cuore” a lui Edmondo de Amicis.
după deadline PArte de cărțiAlina
Un metru și ceva, brunetă, ochi negri, cățărătoare pe biblioteci. Zilnic intram în sufrageria mirosind a proaspăt să escaladez biblioteca înaltă până în tavan și lată cât peretele. Urcam pe rafturi până ajungeam sus cu obrazul. Scoteam din raft fiecare carte, îi priveam coperta, îi citeam titlul și autorul și fugeam când terminam. Știam titlurile pe de rost, deși nu citisem vreo carte din ea – cică eram prea mică. Am ajuns să mă cert cu mama că nu-l avem pe Wilkie Collins și a lui Femeie în alb.
fix500
À La Carte (1) – Dan
À La Carte (2) – Dan
CART’o’4-ul – zamo
Printre rafturi prăfuite – injineru
Amintiri din copilărie. Stela – MeetTheSun
Dezamăgire – LePetitPrince
Cum se termină Fraţii Jderi? – Călin
Făuritorul de uși – Bogdan Onin
Primii mei Cireşari – Călin
„Predestinare” – LeeDee P
„Determinare” – LeeDee P
PArte de cărți – Alina
Vorbiti în 500 de semne (maximum 550) despre un defect pe care vi-l recunoasteti.
Cred că tonul autoironic e o solutie bună a problemei, nu? 😉
Deadline, vineri, 12.00. Baftă!
Lenea e cucoană mare…Victor
Mi-e lene…
– Ţi-ai făcut ordine în casă?
Întrebarea asta mă descumpăneşte mereu. Mama mi-aruncă o căutătură critică peste ramele subţiri ale ochelarilor, dându-mi de înţeles că întrebarea nu este retorică. Aşteaptă un răspuns. Ridic din umeri:
– Nu. Fac sâmbătă.
Sâmbătă îmi evaluez sarcinile: trebuie să scriu pe bloguri, să-mi fac curăţenie în pc pentru că în 300 de giga de hard disk nu mai am loc să pun o melodie, să mai lucrez ceva în fotoşop. Ah, da, şi să-mi fac ordine-n casă…
Dar mi-e lene.
Hai la omu’ cu defecte
Am multe si evidente
Pune mana, sunt pe alese,
Abia ce au fost culese.
Trufandale, trufandale
Haide, alege matale!
De ma pui s-aleg pe mine,
Stiu eu? Voi alege bine?
Hai s-aleg, jocul o cere,
Provocare si… durere:
Sunt un om orgolios
De-ti dai palaria jos.
Si daca ma gandesc bine,
Defectu-n viata ma tine
Asa prost si cam posac.
(Ai cerut un defect? Tac.)
Ca orgoliul e cam mare
Nu am nici o indoiala
Noroc ca sunt si uituc:
Uit defectul si ma duc.
Asa c–am scapat de el
Sau… doar e mai mititel?
Fragmente.Camix
Urcă în microbuz, izbi uşa în urma ei şi îi adresă şoferului:
– Ceau.
Se aşeză, îşi puse căştile, îşi scoase cartea şi… So lately/ Been wondering who will be… „Dacă vrem să înţelegem răspunsurile pe care le-au aflat secolele anterioare” Asta îmi place cum sună. Ia uiti, păsări în V, ce tare! Câtă ordine şi unitate între ne-oameni. „trebuie să descoperim întrebările pe care” chiar aşa, J. Pelikan, la câte întrebări… Măăăi, am uitat foile acasă, cum le dau test? Mna, oi cerşi de la careva. „nici măcar propriile lor întrebări.” Încă o dată.
NesemnificativAlina
Când am intrat la liceu am oscilat între variante începând cu filologie până la mate-info (și toate denumirile adiționale). Nici admiterea nu știam la ce facultate să o susțin, deși orizontul mi-l mai restrânsesem (eu). Nu mai vorbesc pe urmă câtă nehotărâre am experimentat. Nu sunt capabilă nici să aleg între un biscuit și un măr – le vreau pe amândouă. Totuși, știu și când să nu fac compromisuri: mi-am căutat timp de trei luni o pereche de pantofi “așa cum vreau eu”. Cel puțin sunt statornică.
Mică filosofie despre calităţi şi defecte Leo
Eu nu am defecte. Am numai calităţi pe care le administrez în mod greşit. Dacă strâmbi din nas, o să-ţi explic cum stă treaba. Nu-mi place să mă cert. Lăudabilă trăsătură de caracter, pacifismul acesta. Urăsc conflictele şi am reacţii fiziologice la ele. Mă crezi sau nu, faptul că nu pot, nu vreau şi nu ştiu să mă cert mi-a adus multe neplăceri. Dacă nu eşti în stare să dai o replică tăioasă atunci când e nevoie, eşti oricum altcumva – ori bleg, ori prea arogant – numai propovăduitor de pace nu.
Pendulare Leo
Mi-e foame, mi-e somn, mi-e lene, mi-e silă, nu vreau nimc, vreau de toate, haide mai repede, stai mai încet, de ce ai făcut asta, de ce nu ai făcut asta, m-am hotărât, m-am răzgândit, îmi place la nebunie, nu-mi mai place chiar deloc, ce palpitant, ce plictisitor, vreau să mă fac cosmonaut, ce bine arăt, arăt ca naiba, ce bună dispoziţie am, ce repede s-a dus pe apa sâmbetei, am o grămadă de lucruri de făcut, de dres, de înfăptuit, dar nu mai fac nimic.
Şi parcă iar aş vrea să mă fac cosmonaut.
Cel mai mare… starsgates
…defect al meu este că sunt suflet de artist inventiv. Cel mai tare mă chinuie talentul în artă culinară. Ce e rău în asta o să spuneţi? Nimic dacă nu sunteţi în preajmă. Sigur deocamdată nu mi-a explodat bucătăria deoarece respect o singură regulă. Nu torn apă în ulei încins! În rest imaginaţia mea în ale bucătăritului nu are limite. Am vorbit deja de salata dementă. A fost un adevărat fiasco! Am şi unele reţete ciudate bune de tot dar şi chestii indigerabile. Sunt o surpriză în bucătărie.
PAivitatePetra
Ehe, de-ar fi sa-mi detaliez toate defectele as scrie peste 5 mii de PA-uri! Am sa va povestesc de un defect din copilarie, de care rad si acum cu pofta. Imaginati-va o copila tunsa scurt, in clasa a II-a, cu doua funde mai mari decat capul. O colega mi-a spus ca nu am curaj sa ma fac cu stiloul pe fata si in 2 minute eram cu fata plina de picatele albastre. Daca nu m-ar fi dus invatatoarea prin toata scoala sa ma faca populara la 7 ani si acum m-as fi intrebat daca a fost naivitate sau prostie.
Liviu şi Natalie Portman (via Ilarion)Călin
Meciul a fost cum a fost, nu zic, dar mai mult mi-a plăcut discuţia din pauză.
Auzindu-l pe Ilarion, care primise liber la bere (şi el), ca în vremurile bune, parcă ai avea în faţă un copil cu burtică şi început de chelie. Şi ce-aţi vorbit? Despre femei, normal, a roşit (inexplicabil) Ilarion. Mai precis? Mai precis, fiecare a trebuit să mărturisească ceva. Și? Şi Liviu a zis că slăbiciunea lui sunt degetele de la picioarele femeilor. Poate să fie şi Natalie Portman; dacă lui nu-i plac degetele de la picioare, nici nu se mai uită mai sus.
“Simpatic, dar cam nerăbdător…”LeeDee P
Îl consider destul de simpatic. Ține întotdeauna pasul cu moda, știe să se asorteze și își alege cele mai curajoase forme și culori, iar când este în preajma copiilor, se costumează cu dibăcie, ca să le facă pe plac. În ciuda faptului că are un picior mai scurt și unul mai lung, este într-o permanentă mișcare și toată lumea stă cu ochii pe el. S-a împrietenit la cataramă cu mulți, dar eu nu reușesc, aproape deloc, să-l atrag de partea mea. Este plin de nerăbdare și mă scoate mereu în întârziere.
Defectul unui PACarmen Negoită
Habar n-am despre ce să scriu şi asta nu pentru că nu mi-aş cunoaşte defectele, dar nu ştiu asupra căruia să mă opresc. Cam indecisă la ora asta târzie şi parcă prevăd că va ieşi cel mai naşpa PA pe care l-am scris vreodată. Şi mă enervează că, dacă aş putea reda în 500 de caractere calităţile mele, mi-e imposibil să respect regula şi la defecte. Şi asta pentru că-mi place să descriu cu lux de amănunte. Să fac omul să înţeleagă. Să nu aflu mai târziu că mă încadrează la sociopaţi. N-am dreptate?
Aroganteftimie
Am tot amânat să scriu textul ăsta pentru că ideea o aveam şi, ca toate ideile excepţionale, încăpea în mai puţin de 500 de semne. Acum, ca să fiu concis, defectul meu principal este că sunt arogant. L-am descoperit cu mult timp în urmă, în urma unei fine analize psihologice făcute asupra mea. Odată ce am ajuns la concluzia din titlu mi-am dat seama de gravitatea faptei: acum nu mai pot ascunde că sunt arogant, doar am spus-o eu iar eu am întotdeauna dreptate.
Uatzior prablam cap descultzamo
Cand era mai tanar si nemuritor isi intreba sadic tatal: Apropo de oamenii cu chelie: “Nene, capul dumitale-i descult?” Pe bunicu’ nu-ndraznea. A observat apoi ca-n timp si lui ii zboara parul, inlocuit fiind de probleme si-ncruntari. Un casalot ivindu-se din spuma marii, un submarin gafaind dupa o gura de aer. Personalitatea lui capilara fusese circumcisa fara ca macar mandrul sau scalp sa-mpodobeasca peretele cu diplome al unei capetenii de Piei Rosii. Macar de mi-o creste creierul, se gan#&!
OBServatorul de OBSesiiMeetTheSun
Mi-a luat ceva până să OBServ că nu pot trăi fără OBSesii. OBScure sau nu, OBSesiile mele sunt greu OBServabile chiar și de către mine – OBSedatul în speță. Capacitatea de autoOBServare s-a dezvoltat odată cu OBStinația cu care mă las pradă OBSesiilor pe care le alimentez. Din contradicție a ieșit vinovata: OBSesia de a avea OBSesii. M-aș putea autodeclara un OBStretician de OBSesii, pe toate le-am adus pe lume fără incidente. Doar una dintre OBSesiile mele de până acum a fost de natură OBScenă.
BolovanulIon Toma Ionescu
Stiu de la mama, într-o hotărâre importantă pui răul în faţă; analizezi, răsuceşti, nu te-arunci bolovan, cu capu-nainte, adică într-un fir logic, când bolovanul vine spre tine să te izbească cu probabilitatea de nouăzeci şi ceva de procente, mai întâi scocoteşti ceva-ul, adică zecimala de după virgulă, nu contează impactul, ia partea bună, afli că stelele-s verzi. La-nsurătoare mândru:
-Mamă, ea e! Te-am ascultat, am pus răul în faţă. Săracă, încăpăţânată, da ia partea bună, are şi trei surori.
Iritareinjineru
Uşa se trânti în urma ei şi o voce tună:
– Ce e aşa de greu să înţelegi? Bagi cheia în yală, învârteşti în sens trigonometric apeşi clanţa şi gata. Mă disperă când oamenii nu sunt în stare să înţeleagă lucruri simple şi trebuie să le explic de o mie de ori.
– Bine că eşti tu deştept! Mai bine pune ai mâna să ungi şi tu balamalele acelea că am impresia că trăim într-o casă bântuită.
– Unge-le tu dacă ai chef! Mi se rupe, m-am săturat.
Am plecat sperând că voi fi mai rapid decât mânia ce mă cuprindea.
fix 500
Lenea e cucuoană mare – Victor
Nesemnificativ – Alina
Mică filosofie despre calităţi şi defecte – Leo
Pendulare – Leo
PAivitate – Petra
“Simpatic, dar cam nerăbdător…” – LeeDee P.
Defectul unui PA – Carmen Negoită
Uatzior prablam cap descult – zamo
OBServatorul de OBSesii – MeetTheSun
Bolovanul – Ion Toma Ionescu
Iritare – injineru
Dimineaţa dăduseră minerii după ce, noaptea, dăduseră soldaţii cu gloanţe (oarbe, sper) pe lângă Televiziune, aşa că mi-am zis: dacă tot o fi şi-o fi, oare să nu dau io o fugă până la mândra, să-i fur o sărutare? Şi m-am pus io pă tren, da’ mi-o fo’ lene să merg până la vagonu’ unu şi m-oi trezit pă la Adjud că vagonul ăsta în care aţipisem pleacă într-o direcţie aiurea, aşa că ţup din el, de mi-am julit palmele şi mi-am rupt blugii (dar am evitat stâlpul), şi-am ajuns în Piatra ca un golan, ceea ce şi eram, parcă, da’ tot m-o pupat mândra.
Vă chem să votati PA-urile care v-au plăcut cel mai mult dintre cele înscrise în etapa Numai iubirea a concursului de proză arhiscurtăAutoPArtret (regulamentul e aici, iar PA-urile aici).
Deadline, miercuri, 12.00.
P.S. Anuntati-vă prietenii!
NOTĂ. Fiecare arbitru poate vota cel mult 4 PA-uri (dar deodată, că sistemul nu permite revenirea la vot de pe acelasi IP, se pare.
UPDATE.
S-a încheiat votarea, rezultatele brute, mai jos (revin cu calcule si socoteli):
1, 2, 3 nebunatice iubiri
“Errare humanum est” 8.25% (16 votes)
Înainte de a-l vedea, îl dorise (destul de mult). Apoi, la prima îmbrăţişare, şi-a zis că a meritat tot efortul: era mai mult decât visase. A avut parte de treispreze ani de fericire (adeseori de extaz). Privind în urmă, perioada studenţiei a fost, desigur, cea mai frumoasă. A fost ca orgasm neîntrerupt (cam SF, nu?). Un orgasm cultural, desigur. „Macar am văzut toate spectacolele vremii şi filmele Cinematecii”, îşi zice Flavia. Acum nu mai e îndrăgostită de oraşul ei, dar păstrează nostalgia.
NOTĂ. Text publicat în cadrul concursului de proza arhiscurta AutoPArtret.
Tibi si Oc, în Muntii Retezat-Godeanu, august 1992. FOTO: Călin HERA
Ieșisem din Godeanu, intram în Retezat. Am pus cortul în Poiana Pelegii. Eram cu Tibi și cu Oc. Pregătesc eu cina, am spus (ideea îmi venise la Piatra Iorgovanului). Am aruncat mălai în apa fierbinte (dădusem un praf de sare și un cub de unt). Când mămăliga strălucea ca luna plină peste lacul Bucura, am spart ouăle purtate în secret în cutia de aluminiu. Speram să prindă crustă, să fie gălbenușul cleios, speram ca albușul să se lege prin cea mai bună mămăligă care poposise vreodată prin acel ceaun. N-a fost să fie. Nu încercați așa ceva acasă.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 