
Afişul concertului lui Mark Knopfler la Bucureşti. Foto: Călin Hera
Dacă mi-ar fi spus cineva, în urmă cu 25 de ani, la ce concert aş vrea musai să merg, aş fi răspuns, fără să ezit: Dire Straits! Am o sumedenie de amintiri legate de această trupă, pe care am ascultat-o mereu cu bucurie. Mi-e greu să spun că sunt un fan; sunt un consumator avid.
Când am aflat că Mark Knopfler vine la Bucureşti, în 25 aprilie, am strigat „ura!”, dar n-am fost pe fază atunci când s-au pus în vânzare biletele. Când m-am trezit, era ca pe afiş, „Sold out” 😦
Una peste alta, vin şi îmi întreb cititorii: e cineva care are două bilete în plus? Ştiu că sună cam aiurea, dar îmi doresc foarte mult să fiu la concert. Am deschis un topic şi în Pahico, spunându-mi păsul. La o adică, pot face rost de bilete la concerte interesante la Festivalul Enescu, ca să zic aşa.
UPDATE. Le mulţumesc frumos cititorilor mei, atât celor care mi-au oferit bilete (şi nu la suprapreţ!) cât şi celor care m-au întrebat dacă apelul meu a avut ca rezultat obţinerea unui număr de bilete mai mare decât cel necesar mie. Mă bucur că am putut, în câteva cazuri, să-i pun în legătură şi pe unii şi pe ceilalţi. Concert memorabil vă doresc!
P.S. Dedicaţie muzicală.