Am fost să mă întâlnesc cu o veche prietenă. Ultima oară ne văzusem la Hunedoara. Au trecut de atunci mulți ani. Mulți. Atunci, mergeam la Cenaclul „Lucian Blaga”, al cărui suflet era Eugen Evu. Acum, se pare că frecventăm aceeași rețea socială. Așa ne-am regăsit. Te invit la expoziția mea, mi-a scris. M-am dus.
9agalerie se află, firește, la al 9-lea etaj al unui bloc celebru din Piața Victoriei. E celebru datorită mai multor companii și instituții care își au sediul acolo și fiindcă din acest bloc s-au realizat câteva fotografii care au făcut ocolul lumii. Mă refer, desigur, la cele din timpul mișcării #rezist.
Galeria e deschisă proaspăt, miroase a nou. Ferestrele oferă priveliști faine, din orice parte ai privi. Afară ai impresia că poți vedea până spre Carpați, dacă e lumina potrivită. Dar și dacă nu zărești Carpații, ai ce vedea. Bucureștiul e un oraș frumos și foarte verde. Înăuntru, poți vedea până înspre sufletul artiștilor care expun acolo. Asta e ideea.
Cât de mult seamănă Ana Călin cu Anișoara Călin
Am urcat la 9agalerie curios să aflu cât de mult seamănă Ana Călin cu Anișoara Călin, așa cum o știam eu în vremea liceului. Mi-am spus: probabil că nu vom vorbi prea mult. Cum să reînnozi o discuție întreruptă de multișor? Mi-am răspuns: Uită-te la lucrări! E calea cea mai simplă să-ți dai seama.
Primul lucru pe care l-am observat au fost culorile. Nu mă pricep să încadrez stilul Anei Călin, așa că spun ce am văzut eu. Am văzut culori care sugerează forme. Poate că sună banal, dar mie aceasta mi se pare abordarea potrivită pentru a citi tablourile reunite de Ana Călin în expoziția Methamorphosis de la 9agalerie.
Acest lucru îmi spune că oriîncotro au purtat-o căutările pe Ana, în sufletul ei a rămas culoarea aceea unică a poeziei, pe care Eugen Evu se pricepea atât de bine să o insufle. Ana a rămas poetă, mi-am zis. Tablourile ei trebuie văzute ca fiind poeme pe pânză. Pentru că par niște valuri aflate într-o continuă mișcare. Niște nori care se desenează pe cer.
N-am căutat rime în tablourile Anei Călin. Nici în cele aflate pe peretele din stânga, mai altfel decât celelalte, parcă mai „sigure”, mai așezate, nici în celelalte, mai năvalnice, mai exploratoare, dornice să descopere, să vuiască, să te oprească din loc pentru a merge apoi, mai departe, împreună cu ele. Culorile nu rimează. Nu se asortează. Culorile trăiesc sau nu împreună. Pot isca. Pot crea forme.
Tablourile Anei Călin au, fiecare, viață proprie și nerăbdare. Din fiecare, parcă ghicești câte o pereche de ochi care te fixează, se uită curioși la tine, vor să vadă cum te uiți la ei, cum îi cauți, cum îți plimbi privirea în jurul lor, ce intuiești, cum îți construiești în minte propria poveste despre ceea ce vezi.
La un moment dat, Ana a luat un tablou și l-a întors cu susul în jos. Nimeni nu a căzut în cap, nimeni nu a amețit. Ochii din tablou au clipit imperceptibil, apoi s-au pus din nou să mă fixeze.
Perpendicular
Imaginile realizate de Ana Călin sunt atât de dense încât a ales să-și semneze lucrările pe marginea tabloului, pe ramă, perpendicular pe imagine.
Acest unghi de 90 de grade merită el însuși o discuție. Fiindcă există oameni care preferă liniile paralele. Respect! Tot așa cum există oameni care preferă abordarea perpendiculară, directă, abruptă. Atunci când ai în față un bolovan uriaș poți să-l contempli, să-i dai roată, să-l fotografiezi, să scrii lucrări de doctorat despre el. Sau poți încerca să-l împingi. „Perpendicularii” au nevoie pentru asta doar de un punct de sprijin. Comparația este voit exagerată, dar dacă o duci la nivel artistic poți ghici (sau nu), ce a vrut să spună autorul sau ce nu a vrut să spună autorul (despre el), dar o spune.
Nu știu cât din Anișoara Călin se regăsește în Ana Călin. Aș cred că foarte mult. Fiecare suntem percepuți de ceilalți într-un anumit fel. Un fel care se suprapune rareori peste felul în care noi înșine ne percepem. Căci fiecare suntem o sumă de culori care ne dau forma. Mă bucur că Anișoara Călin i-a oferit Anei Călin acest punct de sprijin: culoarea care dă formă lucrurilor.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 
Lasă un răspuns