La Tiraspol, în vreme de război, împreună cu prietenul nostru, care ne-a fost translator. P.S. Bărbosul sunt eu. Foto: Sorin Stanciu
Îl caut pe băiatul din această fotografie. Pe cel mai tânăr. Nu pe bărbos. Bărbosul sunt eu. Eu din urmă cu 23 de ani. L-am cunoscut atunci, cu ocazia călătoriei în Transnistria, pe vreme de război.
Eram într-un tren care ne purta, pe Sorin Stanciu și pe mine, de la Chișinău la Tiraspol. Oficialii și neoficialii cu care vorbisem atunci, basarabenii, ne-au descurajat. E prea periculos!. Iar noi eram prea tineri, prea îndrăzneți, prea iubeam să fim jurnaliști. Iubeam aventura.
La Tiraspol, în vreme de război, împreună cu prietenul nostru, care ne-a fost translator. P.S. Bărbosul sunt eu. Foto: Sorin Stanciu
Nu reușisem să luăm pe nimeni cu noi, care să ne traducă. Așa că întâlnirea cu puștiul care învăța la Tiraspol, în limba română (generațiile de eroi, așa le zic), a fost fascinat de propunerea noastră. Beam pepsi în tren, vorbeam tare, cred că eram niște apariții bizare. Se uita cu ochii mari la noi. Nu i-a venit să creadă. A fost aventura vieții mele, avea să ne spună la final, apoi într-o scrisoare emoționantă, pe care însă n-o mai găsesc. Am găsit aceste fotografii. Băiatul acela, care spunea că vrea să se facă jurnalist, după experiența pe care am avut-o împreună acolo, în spatele frontului, ar trebui să aibă acum vreo 35 de ani. O fi acum flăcău voinic, om la casa lui. Sunt foarte curios ce face, cum a evoluat. Dacă aveți vreun fir, dacă îl știți, prieteni, dați-mi de știre.
Reportajul transnistrean îl puteți citi pe acest blog, l-am copiat cu mânuțele astea două – cu mare plăcere.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 