Românul a renăscut la muzeu

Mi-am dus copiii, aseară, pe la muzee. Îmi pare rău că n-am pornit-o mai devreme, am ratat atelierul de la Muzeul Satului. Îmi place tot mai mult ideea acestei nopti albe (desi, la primele ei ore, adică atunci când pot merge cu copiii, e mare nebunie…), îmi place mai ales că am avut norocul să întâlnesc o grămadă de oamnei normali. Azi-noapte, Bucurestiul (si, aflu, si alte orase din România) arăta foarte european. Ceea ce e OK.

Copiii mei au participat la un „atelier” la Muzeul geologic. I-a luat o tanti (Violeta o chema) si i-a rugat să descopere o cheie ca să-si salveze cetatea. I-a plimbat prin curtea din spatele muzeului, printre bălării si bolovani, să caute „indicii”. A fost o joacă aproape serioasă, la care cei mici au participat cu tot sufletul.

În ceea ce mă priveste, am urmărit scena de lângă un arbust de soc înflorit ca în copilărie. Aproape m-am îmbătat de mireasmă, îmi ploua în gură gândul la socata pe care o făcea mama, acasă. Am făcut si niste fotografii, cu telefonul. Din păcate, Minitehnicus o fi apăsat pe ceva gresit; mai am doar în mintea mea cadrul aceal fabulos cu socul în prim-plan si gasca de copii adunati în jurul unui indiciu, în plan secund.

16 Responses to “Românul a renăscut la muzeu”

  1. Ce frumos!
    Mi-ai transmis imaginea prin cuvinte, nu mai e nevoie de foto 😉 Bravo copii ! 🙂

    Apreciază

  2. Multumesc, Gabi. Era mai bună fotografia, măcar pentru mine. Dacă o să uit?

    Apreciază

  3. Ai dreptate. La asta nu ma gandisem…
    Pune copiii sa deseneze si apoi faci foto la ce-a iesit… 😉

    Apreciază

  4. Haha, bună idee!

    Apreciază

  5. Un blog interesant.
    Te felicit

    Apreciază

  6. :)Ştii, e lăudabilă ideea nopţii albe, dar ar fi bine ca astfel de evenimente să aibă loc mai des, mai ales la muzee.
    Adică vreau să spun să existe interactivitate între cei din muzee şi copii.
    Cât despre soc câteva flori acolo, 1 kg de zahăr şi-o lamâie
    toate-ntr-un borcan de 5 litri la soare şi…răbdare vreo trei zile, aşa că la treabă!:)))

    Apreciază

  7. Călin, ar fi fost o idee bună să anunți pe blogul tău că urmează Noaptea Muzeelor, unii nu mai au răbdare să citească anunțurile în ziare. Eu am ținut la statusul de pe mess anunțul și, crede-mă, sunt unii care lucrează în presă și îmi mulțumesc pentru că le-am amintit sau pt că i-am anunțat 🙂

    Maybe next time ………..

    Apreciază

  8. @Andi: Da, ideea e atât de bună si atât de simlpă încât, fireste, e greu sa-mi pice fisa la timp…

    @starsgates: Dacă nu găsesc flori de soc la piata unde merg de regulă, sunt mâncat! N-am răgaz să merg la cules…

    Apreciază

  9. Da. Este o initiativa frumoasa. Am fost la Palatul Cotroceni. Era o coada infernala. M-am plimbat doar prin gradina palatului, am ascultat fanfara, l-am vazut pe dnul Basescu. Dar, fara suparare, cred ca suntem un popor inebunit dupa gratuitati. De ce nu mergem in fiecrae weekend in numar asa de mare. De ce nu se fac actiuni in diferite perioade ale anului? In fine… e frumos cand e frumos. Am fost 5 ani porfesoara si duceam elevii la Antipa, la Muzeul Tehnic…Nu pot uita orele de dirigentie. Numai bine.

    Apreciază

  10. Mi-ar plăcea să cred că gratuitatea n-are nicio legătură cu asta. Asa mult mi-ar plăcea, încât chiar cred asta.

    Apreciază

  11. La muzee am tot fost…dar la noapte muzeelor ba. Si am fost placut surprinsa de atata normalitate pe metru patrat(cel putin la orele mele de bantuit)…si nu cred sa aiba vreo influenta gratuitatea, mai degraba atmosfera nocturna a atras oamenii…

    Apreciază

  12. @Claudia: Multumesc pentru vizita (aici ;). Actiunile astea, noaptea albă a muzeelor, cred ar fi greu să fie făcute mai des, imoplică nişte costuri. Apoi, dacă ar fi Revelionul în fiecare noapte, ce farmec ar mai avea?

    @Anca: Da, şi eu cred, sper, că nu gratuitatea e de vină.

    Apreciază

  13. Buna, Calin!
    Nu vorbeam de actiuni gen Noaptea Alba. Nicidecum. Altfel de expozitii, schimbate periodic, care sa atraga atentia vizitatorilor.
    Nu vreau sa supar pe nimeni, dar de ce, e asa o ambuscada doar cand nu se plateste nimic. Oricum preturile nu sunt exorbitante. Stiu ca lumea nu prea se mai duce la muzeu, din pacate.
    Nu mi-o luati in nme de rau.
    O saptamana spornica si implinita!

    Apreciază

Trackbacks

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: