Archive for mai 14th, 2009

14/05/2009

PA. Provocare ordinară

Am o ambiţie despre care vreau să vă vorbesc: PA-ul. O aroganţă, dacă doreşte cineva să-i spună astfel. Sau o inocenţă.

Mi-ar plăcea ca genul literar PA să se impună. Să aibă lumea habar de el. Să-l aprecieze. Să-l folosească. Fireşte, la un moment dat, să intre în manuale, în istoria literaturii. OK, puteţi presupune, pe bună dreptate, că am trecut, şi nu degeaba, pe la Papa Caffe-ul lui Vania înainte de a scrie asta. Nu, n-am făcut-o. N-am nicio scuză.

Dar, totuşi, mi-ar plăcea măcar ca unii dintre voi, prietenii mei de PA-uri, poezie şi mirări, să scrieţi PA-uri şi, cine ştie, poate chiar să adăugaţi această categorie, PA, în blogurile voastre. Sunt încurajat de faptul că, deja, am „luat” de la voi câteva texte remarcabile pe care le-am publicat aici, la Musafiri.

Ca să revin cu picioarele pe pământ, cel mai mult mi-ar plăcea să-mi spuneţi, la modul serios, cât de plauzibil vi se pare ceea ce tocmai am aberat.

CH 405

Am făcut această fotografie în grădinile abaţiei Melk.  Pur şi simplu, mi s-a părut că monumentul fusese aşezat acolo pentru mine

 

NOTĂ. Există deja un grup de scriitori şi critici de PA-uri, grupul Pahico. De-a lungul timpului (cam patru ani), au „trecut prin fenomen” în jur de 150-200 de persoane; cred că se poate vorbi despre un nucleu dur de aproximativ 40 de pahiliteraţi. Acela e leagănul PA-ului.

Spun asta pentru a transmite ideea că ambiţia/aroganţa/inocenţa mea e împărtăşită de încă vreo câţiva naivi. Rămâne să alegem: asta înseamnă că nebunia e mai mare sau mai mică?

 

14/05/2009

PAul scrie PA-uri ;)

Deja încep să simt că specia literară încă nerecunoscută oficial ;), PA-ul, are sanse să prindă. Am descoperit cu multă plăcere patru PA-uri scrise de Paul (da, de acord, recunosc: nu stia, în momentul în care le-a scris, că sunt PA-uri). Vi le arăt aici (am acordul lui), le puteti citi, scrise cu verde :P, pe blogul lui. (Preferatul meu e ăla cu piticii).

8 si jumatate
Autor: Paul Gabor
La mine in sat traiau opt pitici si jumatate, unul dintre ei era jumatate de pitic. Va puteti imagina o jumatate de pitic, mic de tot, o jumatate de tot, pitic? Erau opt frati si jumatate pentru ca mama lor umbla prin vecini si nu se stia cu cine si cand a lasat lucrurile pe jumatate. Ar fi fost culmea sa se stie si jumatatea cealalta, piticul fara randament, cu o jumatate de spermatozoid. Cei opt pitici si jumatate au trait fericiti pana mai adineauri, cand au aflat adevarul. Partial. Altfel ar fi fost dezamagiti, doar pe jumatate…

Faceri de bine
Autor: Paul Gabor
Am primit un telefon de la banca. M-au rugat sa le imprumut niste bani, cu toate ca eram putin cam ingramadit de situatie. Nu eram foarte bine pregatit, tocmai vandusem cusca motanului si nu prea dispuneam de lichiditati. „Hai, amice, da-ne si noua ceva, nu ne lasa in paragina!”, imi spuse directorul, dealtfel un tip simpatic. Intr-un final mi s-a inmuiat sufletul si m-am scobit in buzunare. I-am dat tot ce aveam, cu siguranta ca nu am sa-i mai vad niciodata. Cel putin am facut un bine…

Asia
Autor: Paul Gabor
Lungita lin pe canapeaua de amor, cu picioarele inca ude si mirosind a piersica, Miruna si-a gasit leacul neputintei. Furia ii trece, incetul cu incetul, ca si cum nimic nu s-ar mai putea intampla. Micul cilindru cu lama superba pe dinauntru, ascutita magistral, e jucaria care o va izbavi de rusine si o va face sa uite umilinta. Isi asteapta sotul ca o vulpe flamanda si dornica , insetata de sange vinovat. Asteapta. A gandit un preludiu fierbinte, asa cum a vazut in filmele cu gheise de portelan, are sa-l plimbe din priviri, sa-l duca din vorbe, il va nauci cu mangaieri noi, nestiute pana acum. Tematoare, cu ochii stralucind de spaima, se va lasa patrunsa pentru ultima oara, o va face sa vibreze si sa suspine. Abia atunci, in acel moment nebun, se va convinge ca nu o va mai insela. Cu nimeni. Niciodata…

Sclifosiri
Autor: Paul Gabor
Una din marile greseli pe care le face Dumnezeu este lipsa lui de flexibilitate. Nu mai este capabil sa dea din coate, sa se inalte sau sa abureasca urechile cuiva pentru a se inalta in functie. A fost dintotdeauna singurul, el, marele, atotcuprinzatorul intre maini si ganduri. Si va fi la fel peste mii de ani. Suntem iritati de maretie? Exista si coborasul de pe scara, exercitiu pe care nu-l face. Asteptam unele semne de slabiciune din partea lui, gesturi ce ne-ar putea obisnui cu ideea de apropiere divina, sa mai greseasca putin si sa ne dea prilej de bucurie. Prea dam vina pe noi, ne-am saturat de statutul de tapi ispasitori, m-am saturat, personal, de barba falsa ce o port si de coarnele ce nu-mi vin deloc.

%d blogeri au apreciat: