Un coleg al cărui nume n-am să-l divulg, pentru a nu stârni mânia unei colege, mi-a atras atentia asupra unei stiri din spatiul saudit.
Este vorba despre un judecător, Hamad Al-Razine, care a spus că soţii musulmani pot să-şi pălmuiască soţiile dacă acestea cheltuiesc prea mulţi bani.
DECLARAȚIA. Cuvintele înteleptului cu pricina sună cam asa: „Dacă un bărbat îi dă soţiei sale 320 de dolari şi ea îşi cumpără o abaya dintr-un magazin de firmă la un preţ de 240 de dolari, iar soţul o pălmuieşte ca reacţie la fapta ei, ea îşi merită pedeapsa”.
REPLICĂ. „Aşa văd bărbaţii din Arabia Saudită femeile. Nu învaţă asta dintr-o carte sau de la un prieten. Au fost învăţaţi de mici să privească femeile astfel, ca pe ceva inferior unui om”, l-a contrat o activista musulmană pentru drepturile femeilor (o cheamă Wajeha Al-Huwaider, dacă doriti să stiti).
DOUĂ-TREI VORBE. Fireste, Hamad Al-Razine nu e un misogin, cine spune despre el însusi că ar fi?
El doar a vrut să explice că, în ceea ce-l privește, nu trebuie să fie dubii când are de judecat cazuri de violentă domestică dinspre el înspre ea.
Cred că e naspa să fii femeie în asemenea conditii. Adică, dacă tot ai banii ăia pe mână, cum naiba să nu-ti iei cea mai misto abaya? Nu meriti si tu o abaya United Colours, de exemplu!?
DICȚIONAR. Abaya e chestia aia neagră, din pânză, cu care se acoperă femeile în A.S.
CUM E ÎN EUROPA. În Europa e altfel. Chiar si în România e altfel, or România e o tară în care se spune „om” la bărbat si „femeie” la femeie. Un exemplu de altfel, aici.