Pregătesc micul dejun. O întreb pe fiica mea (patru ani jumate):
– Vrei o felie de pâine cu pate şi cu brânzică Almette?
– Nu, răspunde ea. E mâncare de chinezi.
– Cum adică? În primul rând, nu-i adevărat…, încep să-i zic.
– Ştiu că nu e adevărat, dar aşa vreau eu să zic, îmi ia ea vorba din gură şi mă lasă fără cuvinte suficient timp încât să treacă apoi, natural, la un alt subiect.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 