Cartea lansată ieri de Cristian Mungiu („Tania Ionașcu, bunica mea. O biografie basarabeană”), este cartea aceea pe care vrei s-o citești înainte de a vedea filmul. Mai precis, cartea pe care, citind-o, vezi și filmul.
„Într-o sâmbătă, în vreme ce făceam curat prin casă, cineva a venit și ne-a anunțat că a început războiul. Eu am continuat să mătur, nu mi se părea că aveam de ce să mă îngrijorez” (Cristian Mungiu, Tania Ionașcu, bunica mea. O biografie basarabeană, Humanitas, 2023).
Cartea lui Mungiu are, la fiecare pagină, 2-3 povești extraordinare prin simplitatea și firescul lor. Sunt scrise cu o mână sigură. Detalii vestimentare, amplasamente, relația dintre obiecte mari și mici, multe dintre ele aparent neînsemnate sunt redate cu precizie poetico-inginerească. E ușor să vizualizezi.
Poveștile se întrepătrund. Unele sunt despre destine-cometă, care merită câte o carte în sine. Altele par de-a dreptul banale, fac parte dintr-o rutină zilnică din care, însă, răzbate viața, pur și simplu, așa cum a fost. Apar o sumedenie de personaje fascinante, ca într-un roman rusesc, care vin și pleacă simplu, dar deloc fără rost.
„Tania Ionașcu, bunica mea. O biografie basarabeană”, de Cristian Mungiu, este cartea aceea pe care vrei s-o citești înainte de a vedea filmul. Mai precis, cartea pe care, citind-o, vezi și filmul.
***
Librăria Humanitas Cișmigiu s-a umplut la ora lansării cărții. Lume bună, cum se zice. Am revăzut multe amice și mulți amici cu care mai vorbisem, în ultima vreme (îndelungată) doar, cel mult, prin WhatsApp, prin mail sau cel mult la telefon. Suntem ocupați, bineînțeles. Suntem ocupați cu istoria. Care, uneori, ne dă de-a berbeleacul de nu ne vedem.
***
Mă bucur că am fost acolo, că am ascultat și că am avut prilejul să cumpăr cartea, caldă încă (vorba aia) și s-o citesc pe nerăsuflate. Mulțumesc, Cristian Mungiu. În amintirea vremurilor bune.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 
Lasă un comentariu