Și, cum a fost?
Treaba lui era să aibă grijă de cele două panouri pe care era fotografiat un televizor extraplat și erau trecute caracteristici aproape SF. Firma care îl angajase și unde îl aștepta o carieră frumoasă, urma să lanseze pe piață o tehnologie revoluționară și promova produsul pe toate căile; inclusiv acolo, la acea Gală de balet venită parcă de nicăieri, ca o dâră de lumină care taie pentru câteva secunde un loc gri-întunecat.
Mersul lucrurilor decurgea bine, liniar, oamenii care găsiseră bilete (show-ul fusese sold-out la scurt timp după ce biletele fuseseră scoase la vânzare) veneau valuri-valuri, doamnele îmbrăcate elegant, cu rochii lungi, domnii la costum, cu cămăși albe, cravate negre, spatele drept, privirea înainte. Totul, însoțit de un freamăt care creștea.
…Apoi, toți spectatorii s-au dus în treaba lor. În foaier rămăseseră doar ei, cei care aveau grijă de panourile diferiților sponsori, voluntarii, bodyguarzii, doamnele de la garderobă. Se uitau unii la alții, tăcând. Își trăgeau sufletul.
Iar deodată s-a iscat ceva, ca un ultrasunet pe care nicio ființă umană nu-l putea auzi (dar îl putea simți). Ca o lumină pe care o percepi doar dacă ai ochii închiși, strângi din pleoape și te furnică la colțurile ochilor. Ca o căldură interioară care te umple și dă pe dinafară, de parcă te-ar închide, pentru moment, într-un nimb la care au acces doar cei aleși.
A simțit așa, o atracție magnetică. A lăsat baltă panourile, a urcat scările, ca teleghidat. A deschis încet ușa, a intrat în tăcere și a rămas pironit. Pe scenă se petrecea un miracol. Celebra balerină părea un bulgăre alb de lumină, rotitor ca un Big-bang care face totul posibil. A privit ca hipnotizat, de parcă s-ar fi aflat la poarta dintre universuri. Se afla la poarta dintre universuri. A făcut un pas înainte.
L-au dat afară de la noul job. A trecut mult timp de atunci. Nu-i pare rău nici astăzi. E nevoie de job și în universul în care se află acum. Dar mai important e altceva aici: hrana sufletului.
Notă. În imagine, Natalia Osipova în Moartea lebedei, muzica Camille Saint-Saëns, coregrafia Mikhail Folkine_Foto Alex Damian/Ars Gratia Regalia. Fotografia a fost făcută la Gala Internațională de Balet Once Upon a Winter`s Dream, Teatrul Național București, 26 februarie 2024
Călin Hera. PA-uri şi mirări 
Lasă un comentariu