Archive for noiembrie, 2014

26/11/2014

Vedere din Bucureşti. S-au pierdut un om şi-un câine

Vedere din Bucureşti. S-au pierdut un om şi-un câine. Foto (cu telefonul): Călin Hera

Vedere din Bucureşti. S-au pierdut un om şi-un câine. Foto (cu telefonul): Călin Hera

read more »

22/11/2014

Cerul galben deasupra noastră

Vedere din Bucureşti. Arena Naţională aruncă pe cer lumini trăzite. Foto (cu telefonul): Călin Hera

Vedere din Bucureşti. Arena Naţională aruncă pe cer lumini trăzite. Foto (cu telefonul) Călin Hera

Uneori, dl. Lică preferă explicaţiile poetice celor simple, banale, ştiinţifice. Aşa e clădit el şi, de când Fosta a devenit Fostă, şi-a cam dat frâu liber acestei tendinţe. E el cu el însuşi. Aşa s-a simţit şi când a fost întrebat prima oară despre cerul galben. A căutat explicaţii alambicate, a început chiar să emită o teorie despre extratereştrii, asteorizi, aureole boreale, luni, incendii etc. De toate a inventat, zâmbind în sinea-i.

read more »

22/11/2014

A doua seară cu cer galben în Bucureşti

Vedere din Bucureşti. Cer galben la graniţa dintre  Sectoarele 2 şi 3. Foto (cu telefonul) Călin Hera

Vedere din Bucureşti. Cer galben la graniţa dintre Sectoarele 2 şi 3. Foto (cu telefonul) Călin Hera

Ne-am întâlnit şi în a doua seară. Întâmplător, deşi o aşteptam, mă gândisem toată ziua la ea. Nu ştiam dacă va veni. Voim să vină, mă temeam de posibila revedere, dar eram, în acelaşi timp, nerăbdător. Va fi la fel? Ce va fi altfel? Voi afla mai multe despre ea? Îmi va dezvălui secretul? Mă va lăsa să văd mai mult, să o admir? Aveam o droaie de întrebări, pe care nici nu îndrăznisem să le formulez. Când s-a lăsat seara, am privit în sus într-o doară. Am fotografiat-o, fără să spun nimic. S-a lăsat fotografiată. Misterioasă.

– Care mister? Sunt luminile de la Arena Naţională, m-a tras cineva de mânecă.

21/11/2014

Cer galben în Bucureşti

Vedere din Bucureşti. Cer galben între Sectorul 2 şi Sectorul 3. Foto (cu telefonul): Călin Hera

Vedere din Bucureşti. Cer galben între Sectorul 2 şi Sectorul 3. Foto (cu telefonul): Călin Hera

Eram în metrou. Sună telefonul.

– Alo? Ai văzut ce cer galben? Ca în Urali. Ce-o fi?

Habar nu aveam. Eram în metrou.

– N-are ce să fie. Dacă era vreo problemă, aş fi aflat. Fii liniştită, am spus.

Când am ieşit de la metrou, m-am întâlnit cu o ploaie măruntă, a burniţă, şi atât. Plăcut, răcoritor. Apoi am văzut cerul printre blocurile de la New Town. Galben. Măi, să fie! Câţiva paşi mai încolo, în intersecţia Baba Novac, am fotografiat cerul din spatele Spitalului Victor Babeş. Am fotografiat cu telefonul. Nu e cine ştie ce, dar am zis să vă arăt. Nu ştiu ce e, incendiu, jocuri de lumini, fenomen optic? Nu ştiu.

21/11/2014

Despre ipocrizia codului vestimentar la teatru şi/sau operă

Codul vestimentar, văzut de englezi

Codul vestimentar, văzut de englezi

Alexandru, pe care eu îl apreciez foarte mult pentru ceea ce face din hobby (v-am mai recomandat cele două bloguri ale lui, Despre operă şi Despre demnitate), scrie un articol cu care sunt întru totul de acord. Cu detaşarea pe care i-o oferă realitatea că nu e un jurnalist profesionist (dar face jurnalism mai bine decât mulţi oameni care lucrează în redacţii şi îşi dau aere de mari somităţi) şi deopotrivă cu implicarea pe care o dă pasiunea, Alexandru abordează un subiect la ordinea zilei: ipocrizia la români.

read more »

20/11/2014

Prenumele domnului Lică

– Adriane, nu te-am recunoscut!

Galant, dl. Lică o salutase politicos, deşi n-o ştia. Erau singuri în faţa blocului. Femeia avea în jur de 35 de ani. Era înaltă, avea un pardesiu albastru, care lăsa să i se ghicească şoldurile şi sânii. Privelişte reconfortantă. Femeia îl scruta cu o privire mirată, răsfăţată. Îl ruga din ochi să fie Adrian şi s-o ierte că nu-l recunoscuse.
– Îmi pare rău, nu sunt Adrian, a dezamăgit-o dl. Lică.
Şi i-a fost ciudă. De ce să nu fie Adrian, cu o aşa femeie lângă?

19/11/2014

Peste drum de Teatrul Mic

Vedere din Bucureşti. Aici era  o grădină de vară, unde vedeai, noaptea târziu, filme bune. Era şi ţânţari, adevărat. Foto (cu telefonul) Călin Hera

Vedere din Bucureşti. Aici era o grădină de vară, unde vedeai, noaptea târziu, filme bune. Era şi ţânţari, adevărat. Foto (cu telefonul) Călin Hera

read more »

13/11/2014

Risipitorii vs. Prins în miezul unui ev pretins

Prins (Petru Popescu) şi Risipitorii (Marin Preda)

Prins (Petru Popescu) şi Risipitorii (Marin Preda)

Aşa cum am mai zis, citesc de-a valma în ultima vreme, sala mea de lectură fiind vagoanele metroului bucureştean. Norocul meu. Tocmai dau gata romanul „Prins” al lui Petru Popescu. Întâmplarea face ca înainte de asta să fi citit „Risipitorii” lui Marin Preda.

read more »

12/11/2014

Valea fără nume

Vedere din România. Lipsă de imaginaţie pe autostradă. În judeţul Hunedoara. Foto: Călin Hera

Vedere din România. Lipsă de imaginaţie pe autostradă. În judeţul Hunedoara. Foto: Călin Hera (mfc)

11/11/2014

Puiul de cioară

Eram în clasa a şasea. Aveam o temă cool la Zoologie: să aducem la şcoală un animal împăiat. Şi pe vremea aia, uneori, ca acum, cu teme date ca să le facă părinţii. Dar noi, N şi cu mine, aveam ambiţia să ne facem temele de unii singuri, chiar şi pe cele mai grele. Dar cum naiba să împăiezi un animal?! Ca să câştigăm timp, am convenit că vom răspunde la această întrebare după ce vom avea animalul, aşa că ne-am concentrat pe rezolvarea primei părţi a problemei: identificarea victimei, apoi capturarea ei.

read more »

Etichete: , ,
10/11/2014

A doua amintire cu ciori

O ştire de vineri (primarul Timişoarei se arăta neputincios în faţa invaziei ciorilor, prea inteligente ca să poată fi stârpite) mi-a adus aminte de câteva întâmplări cu ciori. Prima e din anul 1980, a doua din 1990, ştiu precis. Pun o oglindă în faţa lor, deci vă vorbesc mai întâi despre a doua.

Mă confruntasem cu un hop, viaţa îmi trăsese o palmă, mi se părea că sufăr, sufeream. La vârsta aceea, te aprinzi repede. Mă aprinsesem. Am mers la văru-meu, simţeam nevoia să împărtăşesc. M-a ascultat. M-a lăsat să vorbesc, să spun tot ce aveam pe suflet. Am vorbit pe nerăsuflate. Un pic timid la început, apoi tot mai fără aer. Voiam să scap. Nu ştiu dacă a zâmbit, pot acum să îmi imaginez că a făcut-o (însă foarte puţin). După ce am terminat, mi-a dat un pahar cu apă, apoi a zis: „Hai!”. Îi venise o idee.

read more »

Etichete: , ,
05/11/2014

Vedere din Bucureşti. Toamna în curtea lor

Vedere din Bucureşti. Toamna în curtea lor (mfc). Foto: Călin Hera

Vedere din Bucureşti. Toamna în curtea lor (mfc). Foto: Călin Hera

%d blogeri au apreciat: