Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici.| Mersul lucrurilor |… la A venit PArza | |
| Calul moralist | mee… la Solidar cu cel mai bun prieten… | |
 | La Odeon! | Despre O… la Dacă Pergolesi ar fi avut… |
| PAct | meetSun.ro la Votaţi statuia preferată |
Vedere din Bucureşti. Trupa de teatru a copiilor. Foto (cu telefonul): Călin Hera
Am început excelent ziua de sâmbătă (azi e luni…), cu un savuros spectacol de teatru, pe scena de la La Scena*. O trupă de copii, din care face parte nepoată-mea (!), a jucat original şi proaspăt Apolodor. Versurile lui Gelu Naum au sunat aparte în interpretarea jucăuşă a copiilor. Foarte agreabil!
*În clădirea de la interscţia străzilor Mîntuleasa şi Calea Călăraşilor a fost, în anii ’90, sediul World Vision
Vedere din Bucureşti. Moş Crăciun de la fereastră. Foto: Călin Hera
Pocalul cu Palincă. Foto: Călin Hera
Omul ăsta are nas, simte, e un Ales, îşi zice dl. Lică. Îmbrăcat cu o geacă de fâş bleo-jandarm, nebărbierit, cu ochii tulburi dis-de-dimineaţă, Omul cu nas îl miroase pe dl. Lică de la distanţă, încearcă să-l abordeze, dar ceva îl reţine: faptul că nu înţelege pe de-a-ntregul. De-ai ştii ce am eu aici!, îi vine domnului Lică să strige. Dar tace. Ajuns acasă, despachetează cu grijă sticla cu palincă primită din Ardeal, o agită uşor. Cele mai frumoase mărgeluţe!
În intersecţie, Omul cu nas îşi trage o palmă moale peste frunte: Mare bou am fost!
Amicul meu pe care îl ştiu de o viaţă de om, să tot fie vreo 20 de ani, Cristian Ştefănescu, cel care era tipu’ ăla ca lumea de la Externe şi cu care n-am mai vorbit decât pe Facebook în ultimii ani, deşi deseori mă îndemn să ies naibii la o bere sau la un vin fiert cu amicii, are, printre multe calităţi, una la care eu ţin foarte mult: scrie al naibii de bine!
Vedere din Bucureşti. Faţadă de bloc comunist, reabilitat termic, scăldată în lumina soarelui de dimineaţa. Foto: Călin Hera
Deci, m-am plâns. Am scris pseoudoreportaje. Am publicat o droaie de fotografii. Am numărat zilele. Am scrutat cerul gălbejit. Am căutat, zadarnic, chipuri senine. Mneah! L-am deprimat până şi pe Alexandru… Aşa că, azi-dimineaţă, m-am bucurat cam cum se vor bucura peste doişpe-treişpe zile copiii văzând darurile de sub pomul de Crăciun. Era luna, neîntreagă, dar acolo. Până să văd şi soarele era chestiune de minute. Aşa că atunci când livingul s-a luminat ca în vremurile bune, îmi venea să le spun tuturor: „V-am zis eu?”, ca şi cum le-aş fi zis eu, ca şi cum aş fi avut vreun merit.
Vedere din Bucureşti. A 31-a zi fără soare. Coafura rezistă. Foto: Călin Hera
Am tot aşteptat. Degeaba. Încă o zi fără soare în Bucureşti. A 31-a. Debut timid, ceţos, uşor optimist. Umiditate scăzută. Lume apatică. Geci, căciuli, mănuşi. Frâne. La curbe, şinele trosneau. Aveam o zi întreagă înainte. Un soare întreg. Ieri erau 30 de zile de când. Ieri a nins apos, apoi a plouat şi a stat. Ieri a trecut. Acum trece şi azi. N-am mai văzu soare care să apară la ora de lună. Deci, poate, mâine. Coafura rezistă.
Bucureşti, România. Ora cea mai idioată: opt fără cinci, dimineaţa. Toţi aleargă, toţi sunt în întârziere. Adică nu aleargă. N-au cum, totul e blocat. Pe trotuar, la semafor, un tată îşi ţine de mână copilul. Aşteaptă „să se facă verde”. Ghiozdanul puştanului e uriaş. Deodată, tatăl îşi ia inima în dinţi. Smuceşte copilul şi traversează printre maşinile înţepenite într-o coloană nesfârşită.
– Tati, dar e roşu.
– Acum ne grăbim, uneori putem să încălcăm regula asta, zice bărbatul şi îi pare rău.
Vedere din Bucureşti. Soarele nu s-a mai arătat de 30 de zile. Foto: Călin Hera
Domnişoara cu cizme de cauciuc îşi strânge paltonul roşu pe lângă corp, îşi aranjează gluga, mai priveşte o dată în sus, dincolo acoperişului de la staţia de metrou 1 Mai, apoi îşi ia inima în dinţi şi iese cu grabă. Cad fulgi mari şi deşi de zăpadă apoasă, care se topesc în bălţi. Ici-colo, fulgii rămân pe parbrizele maşinilor, se aşează unul peste altul. Dar cine să-i bage în seamă, în afară de şoferii nervoşi şi ştergătoarele de parbriz care se mişcă plictisit?
Mihai Vasile în anul 2002, în redacţia Evz. Via Facebook Alexandru Molovata
Ar fi exagerat din partea mea să spun că i-am fost prieten. Dar ne-am înţeles bine atât timp cât am lucrat împreună, într-una dintre cele mai bune redacţii ale ziarului Evenimentul zilei. M-am înţeles bine cu toţi fotografii cu care am lucrat, dacă stau să mă gândesc bine, dar la Mihai am întâlnit ceva în plus, în afară de talent, unghiuri, viziune (ştia ce dă mai bine în pagină, dar nu îmi aduc aminte ca el să îşi fi urlat în gura mare adevărul). Avea un suflet mare. Iar amănuntul ăsta pe mine întotdeauna m-a dat gata.
Ca orice bătrân trecut de 20 de ani, care se străduieşte să ţină pasul cu vremurile, dl. Lică s-a hotărât, după o îndelungată chibzuinţă, să îşi facă blog. Un nepot îi vorbise despre blogosferă cu ceva timp în urmă, dl. Lică a procesat informaţia şi azi a anunţat că, de Anul Nou, va intra în rândul lumii bune şi dinamice, conectată la Mileniul al treilea.
– Blogurile sunt pentru babalâci ca tine, a râs Ilarion, apoi a pomenit ceva despre unu’ fengşui, feisbuc sau aşa ceva, clipind şmechereşte.
Vedere din Bucureşti. Administratorul de bloc are o droaie pe cap. Foto (cu telefonul) Călin Hera mfc
Călin Hera. PA-uri şi mirări 