Bărbaţii pur şi simplu nu înţeleg nimic
Lansare, comenzi ş.a.m.d., aici. | Ora de caligrafie. S… la Libertatea noastră |
 | CalinH la A doua zi după. Cum arată soci… |
| Gențiana | Călin Her… la Rezemat de Retezat |
| Gențiana | Călin Her… la Prima lecție. La schi |
Amicul meu pe care îl ştiu de o viaţă de om, să tot fie vreo 20 de ani, Cristian Ştefănescu, cel care era tipu’ ăla ca lumea de la Externe şi cu care n-am mai vorbit decât pe Facebook în ultimii ani, deşi deseori mă îndemn să ies naibii la o bere sau la un vin fiert cu amicii, are, printre multe calităţi, una la care eu ţin foarte mult: scrie al naibii de bine!
Vedere din Bucureşti. Faţadă de bloc comunist, reabilitat termic, scăldată în lumina soarelui de dimineaţa. Foto: Călin Hera
Deci, m-am plâns. Am scris pseoudoreportaje. Am publicat o droaie de fotografii. Am numărat zilele. Am scrutat cerul gălbejit. Am căutat, zadarnic, chipuri senine. Mneah! L-am deprimat până şi pe Alexandru… Aşa că, azi-dimineaţă, m-am bucurat cam cum se vor bucura peste doişpe-treişpe zile copiii văzând darurile de sub pomul de Crăciun. Era luna, neîntreagă, dar acolo. Până să văd şi soarele era chestiune de minute. Aşa că atunci când livingul s-a luminat ca în vremurile bune, îmi venea să le spun tuturor: „V-am zis eu?”, ca şi cum le-aş fi zis eu, ca şi cum aş fi avut vreun merit.
Călin Hera. PA-uri şi mirări 