Codul vestimentar, văzut de englezi
Alexandru, pe care eu îl apreciez foarte mult pentru ceea ce face din hobby (v-am mai recomandat cele două bloguri ale lui, Despre operă şi Despre demnitate), scrie un articol cu care sunt întru totul de acord. Cu detaşarea pe care i-o oferă realitatea că nu e un jurnalist profesionist (dar face jurnalism mai bine decât mulţi oameni care lucrează în redacţii şi îşi dau aere de mari somităţi) şi deopotrivă cu implicarea pe care o dă pasiunea, Alexandru abordează un subiect la ordinea zilei: ipocrizia la români.
Studiul de caz i-a fost oferit pe tavă de două interviuri din România liberă, acordate de doi directori ai unor instituţii fundamentale pentru viaţa culturală a României: Filarmonica şi Opera Naţională. Cei doi se referă la importanţa unui cod vestimentar al spectatorului român. Andrei Dimitriu (Filarmonica) zice că trebuie musai, Răzvan Dincă (ONB) spune, cu umor, că e suficient ca spectatorii să vină îmbrăcaţi.
Alexandru spune că, „așa cum nu haina îl face pe om, totuși îl reprezintă. Dar nu-l face nici să înțeleagă mai bine muzica„. Cum să nu fiu de acord cu aşa ceva?
Vă recomand să-i citiţi articolul, merită (inclusiv punctul de vedere al lui George Bernard Shaw)!
Călin Hera. PA-uri şi mirări 