M-am nimerit într-o seară (deloc întâmplător) la sediul ICR. Erau mulţi oameni. Mulţi veniseră direct din China. Profesori la universităţi din China, artişti (sculptori, peisagişti, designeri), responsabili culturali, cum se zice. Printre ei – începea un eveniment de amploare, al 6-lea Dialog cultural Europa – China, erau câţiva mai speciali: şapte artişti din China şi Hong Kong care beneficiaseră de rezidenţe în Europa. Petrecuseră adică o lună undeva în Europa (Austria, Germania, Suedia, Irlanda) şi acum veniseră să deschidă Dialogul prezentându-şi experienţa europeană, arătând ce li s-a părut mai interesant. De aceea mă aflam acolo, să prind aceste percepţii. Mă bucur că nu am mers degeaba şi că m-am ales cu ceva.